Cumva, după vizionarea, în seara de sâmbătă, 22 noiembrie 2025, a proaspetei premiere a Teatrului Excelsior (Metamorfoza, adaptare și punere în scenă de Yuri Kordonsky a prozei lui Franz Kafka), mi-a revenit în gând conceptul de Sindromul Salvatorului. O versiune mai personală a zisului sindrom, în note oarecum mai sumbre, arată cam așa: nu avem vreun plan clar în viată, dar sâmburele de ambiție ce mocnește în noi ne îndeamnă să nu facem umbră degeaba pământului; personalitatea noastră nu este suficient de puternică pentru a ne crea un drum al nostru, pentru a avea niște idealuri clar conturate, așa că orice ocazie de a deveni salvatorul / eroul în armură devine legea după care ne guvernăm tiranic propria viață.
Gregor Samsa (inițial doar Marius Turdeanu) trebuie își întrețină familia, părinții (Mihaela Trofimov și Bogdan Nechifor) și sora mai mică (Oana Predescu), trebuie să aibă o meserie (de pildă, comis-voiajor), trebuie să se trezească la 4 dimineața și trebuie să câștige suficient de mulți bani ca să plătească datoriile mai vechi ale tatălui. Își asumă integral rolul: se gândește doar la binele lor, la viitorul iubitei lui surori, trăiește doar pentru ei, nu are alți prieteni, relațiile inter-umane extrafamiliale sunt scurte și superficiale.
În spectacolul de la Excelsior, camera lui Gregor Samsa este în sine un personaj (scenografia: Oana Micu). Un cub fără a șasea latură (sau un exemplu despre cum se sparge al patrulea perete) adună toate privirile, toate luminile și umbrele (lighting design: Cristian Șimon) și, într-un fel, toate personajele și multiplele lor fațete. Pentru că, în montarea lui Yuri Kordonsky, vedem clar cum nu doar Gregor Samsa se metamorfozează, ci și cum, odată cu el, și familia lui, căruia i-a sacrificat tot, se transformă. Doar că, în timp ce Gregor se trezește brusc într-o dimineața transformat într-o insectă urât mirositoare, care se mișcă greu și care preferă mâncarea putrezită, membrii familiei se metamorfozează încet-încet în oameni independenți, capabili să se administreze singuri și uniți de un același țel: cum să scape de Gregor.
Eroul cu armură devine insecta cu carapace. Mântuirea nu se găsește în ceilalți pentru că ceilalți îți întorc spatele când nu te mai văd la fel cum erau obișnuiți să te vadă sau cum ei voiau ca tu să fii.
Minunată soluția aleasă de Kordonsky de a reprezenta metamorfoza fizică, chinul și agonia sufletească ale eroului: pe măsură ce acțiunea spectacolului se derulează, lui Marius Turdeanu i se alătură, în interpretarea lui Gregor, alți 8 actori ai Teatrului Excelsior. Astfel, ochiul vrăjit al spectatorului vede un tot cu mai multe mâini, mai multe picioare. La rândul lor - replicile sunt rostite pe mai multe voci.
Montarea lui Yuri Kordonsky e blândă cu spectatorul prezentului: folosește metode brechtiene de punere în scenă (actorii își comentează propriile replici), costume și accesorii contemporane cu epoca în care a trăit Kafka. Orice asemănare cu alienarea modernă e transferată exclusiv acestei povești despre o metamorfoză improbabilă a unui om într-o insectă care, izolat(ă) de cei pe care îi considera apropiații lui, moare singur(ă) și neînțele(a)s(ă) în spațiul propriilor pereți pe care se urcă, la propriu, pierdut(ă) pe axa timpului.
(foto: Volker Vornehm)