mai 2003
Substanţa muzicală şi spectaculosul - atât pe plan sonor cât şi vizual - au fost atu-urile ediţiei cu numărul 13 a Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi, desfăşurată între 23 şi 30 mai la Bucureşti, sub egida U.C.M.R., a Ministerului Culturii şi Cultelor şi A.R.C.U.B., atu-uri ce s-au impus încă din prima zi.

Performanţa celor două directoare - Irinel Anghel şi Mihaela Stănculescu-Vosganian - de a programa nu mai puţin de 30 de prime audiţii absolute şi numeroase prime audiţii româneşti a fost realizată cu o finanţare aflată, ca întotdeauna, "pe muchie de cuţit", organizatorilor alăturându-li-se sponsori şi parteneri media, dar şi o serie de parteneri efectivi precum Radiodifuziunea Română, Universitatea de Muzică sau Institutul francez şi nu numai, care şi-au dovedit preocuparea reală pentru arta contemporană.

(Irinel Anghel şi Andrei Kivu cîntînd la khaen)


Voi marca în aceste rânduri în primul rând concertul de deschidere, principalul simfonic al festivalului, care s-a bucurat de un public numeros şi cunoscător în care Orchestra Naţională Radio sub bagheta dirijorului polonez Szymon Bywalec a prezentat patru lucrări orchestrale de substanţă, toate în primă audiţie absolută.

(Dirijorul Szymon Bywalec, Irinel Anghel şi Andrei Kivu)


Orchestra mare a apărut în lucrarea de deschidere - The Blood de Pawel Mykietyn - imaginativă şi surprinzătoare, orchestrată plin şi eficient, cu inedite (cel puţin pentru publicul românesc) efecte de percuţie şi în PreSimfonia a VI-a de Octavian Nemescu, cu o scriitură densă, uzând de contraste perfect stăpânite şi propunând o interesantă "diluare" a timpului spre final. Dacă aş numi lucrarea lui Octavian Nemescu "realistă", aş stârni protestele multor specialişti, dar sunt aproape sigură că ea este o reflexie filtrată personal, prin prisma experienţei a decenii de creaţie, a realităţii contemporane, pe care fiecare dintre noi o priveşte şi o parcurge diferit.

Dirijorul Szymon Bywalec s-a dovedit un excepţional cunoscător al muzicii contemporane în diversitatea ei, gestica lui eficientă şi precisă reuşind în bună măsură să mobilizeze ansamblul prea puţin convins de misiunea culturală de a aduce la cunoştinţa publicului muzica timpului său. Piesa MegaDialogue de Mihaela Stănculescu-Vosganian este dedicată orchestrei de suflători cu solist, evoluţia lui Emil Sein la saxofoane, clarinet bas, hun, piri, fluier şi tilincă convingându-ne încă odată că ne aflăm în faţa unui solist charismatic şi cu posibilităţi tehnice şi expresive excepţionale. Tot în linia solistului multispecializat, din ce în ce mai caracteristică muzicii noi în general şi acestui festival în special, Andrei Kivu a fost protagonistului lucrării Labyrinthe II de Irinel Anghel, cântând la nu mai puţin de şapte instrumente neobişnuite pentru scena simfonică - shofar, khaen, acordeon, conch tibetan, tromba lontana, gu zheng şi boluri zen. Sursa de inspiraţie plastică este rafinat sugerată de Irinel Anghel într-o muzică cu suficiente conotaţii ce duc către imaginarul vizual, atmosfera lucrării fiind nuanţată cu fineţe într-o direcţie pe care autoarea a mai exploatat-o, dar ştie de fiecare dată să o îndrepte către noi culoare de expresie.

(Andrei Kivu cîntând la taiko)


Au urmat în primele trei zile ale festivalului ansamblul de flaute, pianul acordat în 1/16 de ton... o seamă de recitaluri al căror grad de interes a variat şi care continuă până la concertul final de la ARCUB, din 30 mai, concert maraton pigmentat de momente de dans, început la ora 18 de cântăreţul David Linx din Franţa şi continuat printr-un jam-session experimental al unei formaţii multi-naţionale şi prin recitalul Inter-Art Group, de la care vă sfătuiesc să nu lipsiţi, dacă timpul vă permite.

(Pianista Martine Joste)

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus