A fost o seară extraordinară, după o pauză lungă. A fost minunat să revăd fețe cunoscute, loja cu publicul fidel, melomanii care își cumpără abonamente și revin, concert după concert. A fost o seară specială nu doar prin intensitatea muzicii, ci și prin context: vremea a fost deosebit de rea, iar parcarea aproape imposibilă. Am parcat la limită și am lăsat un număr de telefon în parbriz. La primul acord, telefonul a sunat. Știam de ce mă apelează un număr necunoscut. Am mutat mașina, am mai dat câteva ture și, în cele din urmă, am avut noroc: am găsit loc. M-am întors și am ascultat-o pe Alexandra Conunova din hol. Nu am văzut din sală, dar, în intimitatea acelei solitudini, am auzit, sub arcușul ei, ceva rar.
Aram Haciaturian a compus Concertul pentru vioară în re minor, op. 46, în 1940, dedicându-l lui David Oistrakh. Lucrarea a apărut într-un interval relativ scurt, într-un moment de maximă inspirație, într-o perioadă în care compozitorul era deja celebru în URSS, dar încă își căuta consacrarea internațională. Concertul a primit Premiul Stalin în 1941 - semn al validării oficiale în contextul sovietic. Și totuși, dincolo de limbajul accesibil, muzica are o libertate ritmică și o fervoare emoțională care depășesc rigorile propagandei culturale ale epocii.
După pauză, universul sonor s-a schimbat radical, odată cu Simfonia nr. 5 în mi minor, op. 64, de Piotr Ilici Ceaikovski. Scrisă în 1888, într-un moment de frământări interioare, simfonia este construită în jurul unui motiv al destinului, reluat și transformat de-a lungul celor patru părți. Înainte de a începe lucrul la partitură, Ceaikovski nota în jurnal îndoieli serioase privind propriul talent. Simfonia a V-a poate fi citită ca un răspuns la această criză, o încercare de reafirmare artistică.
Deși nu a lăsat un program explicit, schițele compozitorului sugerează ideea de "resemnare în fața destinului". Andante cantabile include unul dintre cele mai cunoscute solo-uri de corn din repertoriul simfonic - atât de expus și amplu, încât devine un moment de maximă vulnerabilitate pentru instrumentist. Încă de la premieră, criticii au fost împărțiți: pentru unii, finalul grandios a reprezentat o afirmare autentică a voinței; pentru alții, o retorică excesivă.
Între Haciaturian și Ceaikovski, între energie și introspecție, între virtuozitate solistică și gravitate simfonică, seara a rămas una memorabilă - nu doar prin muzică, ci și prin felul în care, uneori, ajungi să o asculți: din sală sau din hol, din confort sau din grabă, dar întotdeauna cu aceeași intensitate.
Vineri, 20 februarie 2026, ora 19.00
ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO
Dirijor: Andrea Sanguineti
Solistă: Alexandra Conunova - vioară
A. Haciaturian: Concertul în re minor pentru vioară și orchestră, op. 46
P. I. Ceaikovski: Simfonia nr. 5 în mi minor, op. 64