Înainte de a vorbi despre spectacol, trebuie să menționez că am avut ocazia să particip la cursurile domnului profesor Ovidiu Verdeș (Tinuț în roman). Avea un har aparte al predării, o prezență care umplea sala de curs și un stil apreciat de numeroase generații de studenți ai Facultății de Litere. Prin intermediul romanului, dar și al spectacolului, am descoperit latura sa tânără, plină de neliniști, aventuri, îndrăgostiri și gesturi improvizate. Această imagine amintește că, dincolo de rigoarea și seriozitatea profesorilor, aceștia au fost, la rândul lor, oameni cu trăiri intense, emoții și experiențe care i-au format. Cristian Ban reușește să ofere o imagine vie a perioadei, prezentând spectatorului fragmente din viața personajelor de la sfârșitul anilor '70, în care muzica devine firul care le leagă experiențele și emoțiile. Petrecerile în apartamente, glumele găștii și dorința de a aparține unui grup "cool" făceau parte din realitatea tinerilor de atunci. Dacă astăzi ești considerat în trend pentru ultimele apariții vestimentare sau tehnologice, în acea perioadă statutul social al unui adolescent se măsura prin lucruri aparent simple: dacă aveai casete cu muzică internațională, un aparat de înregistrat sau un sistem de sunet la care să asculți muzica preferată, erai cu adevărat cineva în cercul tău. Matei Arvunescu interpretează un Tinuț cu multă naturalețe și autenticitate, surprinzând energia, curiozitatea și fragilitatea specifice adolescenței. Ce mi-a atras atenția este că, pe alocuri, Tinuț capătă aura unui mic Romeo: este plăcut, apreciat și iubit de fete, dar, în același timp, păstrează inocența și emoția primei iubiri, inclusiv delicatețea și intensitatea primelor momente de intimitate. Hari (interpretată de Ioana Niculae) este fata de care Tinuț este îndrăgostit, o Julieta a adolescenței sale. Ea descoperă, la rândul ei, primele fioruri ale iubirii și emoțiile romantice, dar poartă și timiditatea caracteristică tinerilor din acei ani care trăiau sentimentele mai discret.. De specificat că, în afară de Matei Arvunescu, toți ceilalți actori interpretează mai multe personaje. De exemplu, pe lângă Hari, Ioana Niculae mai interpretează și personajele Tanana, Tina și Asistenta.
Dincolo de muzică, un alt factor interesant în spectacol este umorul, atât cel de situație, cât și cel de limbaj. Alex Popa (Mimi / Cipri / Bunica / Scarlat / Trixi) este, cred, unul dintre cei mai talentați actori pe zona de umor, știind exact cum să rostească replicile și ce gesturi să facă pentru a stârni amuzamentul spectatorilor. În același timp, există un evident umor de caracter, personajele fiind construite prin ticuri, exagerări și gesturi recognoscibile, iar diferențele dintre ele devin sursă de comic. Fiecare membru al găștii (Tatăl / Secretaru' / Bodi / Vânzătorul de înghețată - Dan Pughineanu, Mama / Ina / Luci / Chelaru / Controlor / Constructor / Turista - Ana Udroiu, Dana / Gore / Pîntea / Tanti Bejan - Maria Alexievici, Popeye / Aramă / Mama lui Hari - Mihaela Coveseanu) își afirmă personalitatea prin replici memorabile sau atitudini ușor caricaturizate. Pe de altă parte, dacă în timpul adolescenței anumite întâmplări erau trăite ca veritabile drame, în momentul în care sunt rememorate și aduse în fața publicului, ele capătă adesea o notă de umor. Prin povestire se scoate la iveală faptul că lucrurile nu erau, în fond, atât de dramatice pe cât păreau atunci. În plus, există și tendința specific adolescentină de a amplifica emoțiile și de a transforma fiecare obstacol într-o criză majoră.
Deși acțiunea se desfășoară în perioada regimului comunist, spectacolul evită orice aluzie politică. Nu asistăm nici la o lamentație asupra epocii, nici la o idealizare a acesteia, astfel încât montarea nu alunecă într-o judecată ideologică. Bineînțeles ca ar fi fost foarte ușor să se insiste asupra lipsurilor sau să se strecoare "șopârle", adică acea formă de critică mascată prin umor, transformând spectacolul într-un comentariu despre regim. Asistăm, așadar, la inocența adolescenței și la dimensiunea ei cea mai sinceră și emoțională, surprinsă în forme care au rămas, în esență, aceleași de-a lungul timpului. Dincolo de diferențele de context istoric, trăirile, entuziasmul, nesiguranțele și intensitatea sentimentelor se regăsesc atât în generațiile de atunci, cât și în cele de acum. Tocmai de aceea este foarte important ca tinerii de astăzi să meargă la spectacol și, mai ales, să citească romanul. Vor avea astfel o altă perspectivă asupra adolescenței și un bun prilej de a înțelege cum au trăit aceeași perioadă de vârstă părinții și bunicii lor.
Având în vedere că acțiunea se desfășoară într-un decor citadin, spațiul locuințelor, al blocurilor și al străzilor devine martorul vieții de zi cu zi a adolescenților. Petrecerile în apartamente, întâlnirile cu prietenii, drumul către școală sau momentele petrecute în tramvai și la cinematograf erau locurile în care adolescenții trăiau emoțiile și experiențele lor de zi cu zi. Pentru tinerii de astăzi, aceste scene oferă o oglindă interesantă, permițându-le să compare propriile trăiri cu ale celor de atunci.
Un alt strat al spectacolului este nostalgia pe care o poate trezi în public, în special în rândul părinților sau bunicilor, care își amintesc cu afecțiune de adolescența lor. Mai ales că trăim vremuri în care acest concept de nostalgie este tot mai prezent în viața culturală: prin festivaluri tematice, prin revenirea discurilor de vinil sau prin simpla rememorare a unor ani în care totul părea diferit și, poate, mai autentic.
(foto: Cosmin Kleiner Stoian)