Spectacolul Muzici și faze și-a avut premiera în februarie 2026 la sala Ion Lucian a Teatrului Excelsior din București. Întâmplarea teatrală se bazează pe dramatizarea colectivă a primului roman, realizată de regizorul Cristian Ban și de echipa de creație.
***
1978. Începutul verii. București, undeva pe dealul Cotroceniului, zona Eroilor, Romniceanu, Academia Militară, Panduri, Drumul Sării. Adolescenți, 15 ani, final de clasa a 9-a, începutul marii vacanțe, apropierea, ca o boare, a treptei a doua (în cele timpuri, admiterea în liceu, dintr-a opta într-a noua, era dublată de un alt examen, care se întâmpla între clasele a 10-a și a 11-a).
Primele țigări, primele beții, primele săruturi, prima iubire, primul... Nu prea se vorbea atunci despre sex. Nici în public, nici în familie. Părinții nu știau cum să abordeze chestiunea, profesorii nu aveau voie să pună problema.
Tinuț (Matei Arvunescu) și prietenii lui descoperă viața. Țigările, alcoolul, flori, fete și băieți. În universul lui Verdeș nu e loc de prea mult fotbal, în cel decupat de Ban & co nu e vorba aproape deloc de sport. În schimb, lumea lor mustește de muzică. Acel rock, acel pop, acele trupe. The 60s, the 70s.
Perspectiva e băiețească. Atracția principală e fata. Prima iubire e Hari (Ioana Niculae). Bucureștiul pe care îl străbat Hari și Tinuț are ceva Eliadesc. Scenografia Irinei Chirilă propune un minunat obiect ambivalent, un pseudo-paralelipiped, când incintă de tramvai, când bucățică de rând de cinema. Un obiect cu alură de capsulă a timpului, de cazemată construită din marile zăpezi ale acelor timpuri, de caravană / rulotă care străbătea cândva șosele Estului comunist și Italiei mereu libere (vezi 1972, spectacolul jucat anul trecut în Gorizia, Capitală Europeană a Culturii 2025, care a deschis ciclul Dodekalogija / The Dodecalogy 1972-1983 realizat de marele sloven Tomi Janežič). Un obiect prevăzut cu geam în zona mediană prin care, la final, actorii și personajele ne vor spune la revedere dintr-un trecut căruia nu-i vom putea spune niciodată adio. Ce fain pică lumina în acel de pe urmă cadru (lighting design: Cristian Șimon)!
Aproape orice femeie adultă e percepută în cheie sexuală de puștii ai căror hormoni și lipsă de orice experiență & informații creează confuzii grandioase și scenarii nemaivăzute. Mama lui Hari (Mihaela Coveșeanu), o unguroaică în inima Bucureștiului, stârnește cele mai neașteptate pasiuni, mai ales dacă la mijloc sunt câteva păhărele de vișinată și un Kent original (delirantă scena Tinuț - mama lui Hari, o mostră încântătoare de umor îmbibat de inocență și îndrăzneală). Tanti Bejan (Maria Alexievici) și al ei patruped fumător pe nume Trixi (Alex Popa) produc o apariție desprinsă dintr-un soi de Malena de Răzoare mustind de provocare și gânduri înfierbântate.
Pentru a compensa ecartul de ani dintre actori și personaje și cel dintre momentul când are loc acțiunea spectacolului și prezent, Cristian Ban apelează la o suită de mici momente-balama, de ieșiri din rol și din convenția teatrală, de intermezzo-uri gen știați că sau cine știe câștigă. Evocarea tehnologiilor și mentalităților de care, uneori, ne pare că ne despart secole e deopotrivă comică, nostalgică și profund realistă. Nimeni nu-și imaginează că cineva din echipa artistică a Muzicilor și faze regretă acei ani și acea epocă, după cum nimeni dintre cei care sunt în sală și au apucat să trăiască fie și câțiva ani atunci și acolo nu scapă de muci, de lacrimi și, în general, de senzația că viața lui e acolo, pe scenă, că despre el, că despre ea e vorba în refrenele acelea (aranjament muzical & pregătire muzicală: Maria Alexievici), în spaimele acelea, în goangele acelea, în ezitările acelea, în acele mici succese și în acele uriașe vise.
Matei Arvunescu e minunat în rolul eroului plin de imperfecțiuni și necunoaștere, în chip de Harap-Alb vegheat de prieteni (Mimi by Alex Popa e în tot și în toate), de părinți (Ana Udroiu și Dan Pughineanu, ah, scena tatălui căutând fără sfârșit cureaua aceea!), de iubită, de prietenele acesteia (Ana Udroiu e Ian & Maria Alexievici e Dana; aparițiile lor nasc râsete la tot pasul & plecarea lor developează poate cea mai mare calitate neștiută a omului Cristian Ban, acea aplecare a lui de sorginte Mîșkiană pentru cei neștiuți, nenumiți, necunoscuți), de deschizători de drumuri & sensuri (Bodi al lui Dan Pughineanu e genul de personaj care pune în mișcare viața unui adolescent). În el Ovidiu Verdeș a știut să pună în el viață și adevăr, creîndu-și un alter-ego în care ne regăsim cu toții.
Călătoria prin timp pe care ne-o propune spectacolul de la Excelsior se concentrează asupra oamenilor mărunți dintr-un colț de mare oraș și mai puțin spre deloc asupra contextului politic și social. Ce interesează e cum erau atunci acei oameni pentru ca să putem înțelege, poate, mai bine cum sunt acum acești oameni, de unde am plecat și cum am ajuns, ce am pierdut și ce am câștigat în această aproape jumătate de secol pe aceste meleaguri.
Muzici și faze e o frescă socială la firul ierbii, la parterul blocurilor, la nivelul geamurilor dincolo de care tot sperăm să se ivească năluca ce ne înnebunește nopțile. Cristi Puiu spune într-un interviu că visează să facă un film de epocă, de pildă un nou Moromeții, filmând totul de la nivelul solului, nimic din înalturi, pentru a înțelege și a ne face să înțelegem cum vedea viața de la nivelul privirii oamenilor din acele timpuri. Asta reușește Cristian Ban în Muzici și faze!
Și mai e ceva. Tot pe bază de Verdeș, de Ban, de Irina Chirișă, Cristian Șimon, Iustin Șurpănelu (video) și de cei șapte actori. Dar și bază de ceva mai misterios, mai înalt. Cartea asta, teatrul ăsta scociorăsc și aduc la lumină ceva ce merită protejat și dus mai departe. Sămânța aceea pentru care merită tot restul, balonul acela de rugby pe care îl vom pasa cândva celor care vor duce meciul mai departe, ce-ul acela care ne definește pe fiecare dintre noi. N-are rost să căutăm a-l numi, fiecare va găsi alt cuvânt, dar cu toții știm că dacă el nu e, atunci nimic nu e.
(Timpul & Spațiul reprezentației: 5 mai 2026 @ Sala Ion Lucian a Teatrului Excelsior)
(foto: Cosmin Kleiner Stoian)