***
S-a deschis un nou spațiu teatral în București: Sala de Cartier a Teatrului de cartier (Militari) Masca. La început de aprilie 2026, cu premiera Roșu direct - Scene de la marginea fotbalului. Marginea fotbalului se traduce prin echipa de juniori mari a defunctului Metalul București, club care a existat între 1935 și 2003 în cartierul Pantelimon, colț cu Titan. Scenariul spectacolului, pur ficțional, a fost scris de Bogdan Drumea și se bazează pe piesa sa Numele meu este performanță, unul dintre cele 5 titluri câștigătoare ale ediției 2025 (citiți cele 5 texte pe LiterNet aici) a minunatului concurs anual Drama 5 organizat de Reactorul de creație și experiment clujean.
***
Finala campionatului de juniori mari. Vestiarul uneia dintre echipe. Dulapuri metalice cu uși acoperite la interior cu poze cu fotbaliști, o bancă de lemn, papelitos alb-roșii (scenografie: Alexandra Panaite, Ileana Zirra). Un jucător se plimbă ca un leu în cușcă. E nervos, agitat, speriat. David Drugaru e Denis, puștiul care realizează, încet-încet, ce tocmai a făcut (un fault violent, un cartonaș roșu, un picior rupt, o Salvare), își recapitulează viața, își proiectează viitorul. Alături de el, fratele mai mare, Gabi (Dragoș Stoica), ex-membru ale galeriei Metalului, și un fost coleg de galerie al acestuia, ultras-ul încă în activitate interpretat de Voicu Aaniței. În câteva episoade învăluite în roșu, Aaniței apare în ipostaza tatălui lui Denis & Gabi, decedat în urmă cu câteva luni.
Evocați în dese rânduri, dar niciodată prezenți pe scenă, mama celor doi frați, Roșculeț, jucătorul de etnie romă grav accidentat de Denis, părinții acestuia și Ada Ioana, prima iubită a lui Denis, sunt prezențe marcante, cu semnificații multiple în derularea intrigii. Este însă prezent pe scenă de-a lungul întregului spectacol Horia Constantinescu, omul responsabil pentru o muzică live splendid-memorabilă, un mix de electro și improvizație jazzy ce susține impecabil momentele solitare ale personajelor, se insinuează, când violent, când discret, în dialoguri și scene de grup, evocă stări, potențează angoase, susține fără cusur ritmul alert imprimat de regia lui Bogdan Theodor Olteanu al cărui meșteșug în zona cinematografiei face tare bine proaspetei premiere de la Masca.
Monologurile suporterului lui Aaniței ne dau de capul de realitatea ultra-contemporană a galeriilor bucureștene, clujene, craiovene, timișorene etc. de ultimă oră, unde sunt de găsit, adesea, miturile, reflexele și ideile fixe ce populează extrema dreaptă prezente la tot pasul în realitatea ultimilor ani. Textul lui Bogdan Drumea e suficient de isteț și rafinat pentru a face un teribil de neliniștitor portret de grup, pentru a încerca o explicație social-economică pentru ticurile xenofobe, homofobe, rasiste, misogine și așa mai departe, dar și pentru a mai face încă un pas mai departe. Bun, o parte importantă a societății a ajuns să se înroleze în armatele conspiraționist-naționaliste care ne bagă în sperieți și ne amenință cu bezna istoriei din cauza tranziției haotice post-comuniste, a capitalismului violent și a crâncenei lipse de soluții, dar e această explicație, perfect logică și legitimă, sfârșitul raționamentului / drumului?
Succesivele revelații pe care Denis le are în siajul primirii cartonașului roșu (arătat deopotrivă de arbitru și de viață), credibil și emoționant interiorizate și jucate de David Drugaru, duc discuția mai departe. Vedeta Metalului arată cu degetul înspre tarele galeriei și ale propriei sale familii și încearcă să se desprindă din menghina lor. De partea cealaltă, fratele său (un Dragoș Stoica în excelentă formă, necedând nici o secundă tentației de a apăsa prea tare pe latura angelică / protectoare ce se cuvine întruchipată de fratele mai mare sau, din contră, pe cea de înger căzut / ratat care își agață destinul de cuiul unei potențiale reușite în cariera de fotbalist a lui Denis) argumentează coerent și consistent în favoarea presiunii pe care deopotrivă părinții și publicul o pun în cârca unui tânăr care, pe bază de talent și muncă, are șansa de a scăpa din favela de Pantelimon / Militari / you name it. Deznodământul dezbaterii presiune versus salvare? De văzut (spectacolul) și judecat (pe cont propriu).
Mizând just pe expresivitatea corporală și varietatea de mijloace de exprimare artistică ale lui Voicu Aaniței (în mare formă acest actor musai de văzut nu doar în Roșu direct - Scene de la marginea fotbalului, dar și în rolul titular din Macbeth.0 al Catincăi Drăgănescu de la același Teatru Masca), Bogdan Theodor Olteanu reușește să insinueze excelent vocea străzii (citește a stadionului) într-o poveste cu nuanțe mai degrabă de dramă socială contemporană de familie. Suporterul e, într-un fel, naratorul, cel care ne introduce în poveste și ne poartă prin cutele ei, reușind, în același timp, să fie unul dintre personajele ei centrale.
Roșu direct - Scene de la marginea fotbalului propune 75 de minute de teatru dens, intens și deștept, cât o repriză secundă și o porție completă de prelungiri dintr-un meci de fotbal a cărui primă repriză a început cândva, demult, pe vremea când Ole-urile din tribune se mutaseră pe străzi și celebrau căderea unui dictator, și ale cărui penalty-uri amenință să fie executate în fiecare mâine din viețile noastre curente. Un joc de noroc sponsorizat de o casă de pariuri amenință să fie, uneori, deopotrivă fotbalul și viața. Sau poate că există și o altă cale.
(foto: Mihai Marius Apopei - foto 1-4 / Cristinel Dâdăl - foto 5-9)
(Timpul & Spațiul reprezentației: 5 aprilie 2026 @ Sala de Cartier a Teatrului Masca din București)