Pentru cine facem ceea ce facem?
Dacă suntem ingineri sau muncitori în salopete albastre și suntem întrebați "pentru cine muncim?", e OK să răspundem "pentru mine"; dar dacă Ronaldo (fotbalistul al cărui poster pare că stă pe ușile fiecărui dulap al unui tânăr aspirant, acest idol inspirațional, acest simbol controversat) ar răspunde la fel, atunci nu-i așa că am lua foc?! Păi, cum dom'le, să joace pentru el? CR7 joacă pentru noi toți, pentru public, pentru sponsori, pentru săraci și bogați.
Care este momentul în care se aprinde aceea scânteie în noi și avem un sens în acțiunile (mari) și eforturile noastre? M-aș mulțumi și cu o simplă scânteie, nu cu "the scânteie".
Dar nu este mai ușor să ne blazăm? Să zicem că nu am avut noroc în viață și să punem presiune pe alții. Pe frații noștri mai mici, pe copiii noștri pe care îi sufocăm cu vise și aspirații care nu le aparțin.
Asociem sportul cu o viață sănătoasă, lipsită de excese de orice fel, cu o disciplină fizică și mentală, cu structură și loialitate, cu prietenii legate pe viața, de preferință închegate încă din copilărie. Pentru că așa e în ideal. Și în acest ideal, fie că vă place să recunoașteți sau nu, fotbalul este rege.
4 personaje (fotbalistul, fratele, tatăl, suporterul), 3 actori (David Drugaru, Dragoș Stoica, Voicu Aaniței). Puși în scenă de un regizor (Bogdan Theodor Olteanu), folosind cuvintele unui dramaturg (Bogdan Drumea), în esența de lume construită de 2 scenografe (Alexandra Panaite, Ileana Zirra). O lume care se întâmplă printre noi, în timp ce stăm la coadă, îmbrăcați în cele mai bune haine de alergat, lângă Herăstrău, să ne comandăm flat-white-ul nostru cel de toate zilele de duminică.
O lume în care rozul se transformă în roșu. Like, cartonaș roșu. Like, get out of here. Like, ce ai putut să faci?
Umerii se apleacă, sinapsele nu mai funcționează, liniile prieteniilor se șterg, presiunea e prea mare (este?).
Muzica live și universul sonor (Horia Constantinescu) punctează foarte bine pe tot parcursul spectacolului. Cred că muzica este al cincilea personaj din spectacol, cu sau fără voia dramaturgului.
La reprezentația din 5 aprilie, 2026, doi arbitri de linie. Sau de linie de scenă. Rolul lor pe parcursul spectacolului este de a traduce replicile în limbajul semnelor pentru adolescenți cu deficiențe de auz. Best experience of my life.
Dilemele unui tânăr fotbalist, la început de drum, provenind dintr-o situație economică precară, traduse pentru tineri care în mod normal nu au cum și unde să experimenteze și să trăiască Teatrul.
Se poate și se întâmplă! La mine în cartier (Militari), unde nu mai sunt doar "fabrici" și uzine, acum (de câțiva ani, de fapt) e și Teatru (Masca)!
(foto: Mihai Marius Apopei - primele patru / Cristinel Dâdăl - ultima)