Ştiţi ce-mi place mie la Cinema Pro (fostul "Luceafărul")? Dom'le, poate să fie canicula cît de mare, în sală la Cinema Pro te... aia pe tine de frig! Cum în Bucureşti au fost 37 de grade la umbră, iar în redacţie aparatele de aer condiţionat nu prea mai făceau faţă, vineri n-am avut ce face şi a trebuit să mă refugiez în cinematograful sus amintit, situat chiar lîngă sediul nostru.
Ghinionul a făcut să dau peste premiera filmului Dreamer. Atenţie, a nu se confunda cu The Dreamers, cel al lui Bertolucci, care este o altă mîncare de peşte. Dacă filmul lui Bertolucci este total nerecomandat minorilor sub 18 ani, atunci Dreamer ăsta al nostru este călduros nerecomandat adulţilor în vîrstă de peste 16 ani. Văzut de pe şaua unei triciclete cu claxon cu şapte melodii, ţinînd în mînă un pistol cu apă şi în gură o acadea Topi-Top, Dreamer este un film excelent. Mai ţineţi minte serialul Lassie din copilărie? Ei, acum înlocuiţi cîinele Lassie cu un cal şi obţineţi exact povestea. Vineri nu aveam la mine nici tricicletă, nici acadea, însă ce nu face omul pentru o oră şi jumătate de răcoare...
Dreamer este absolut previzibil. Genul acela de film din care e de-ajuns să vezi primele zece minute pentru ca apoi să poţi povesti cu lux de amănunte scena finală. Cînd un îngrijitor îl avertizează înaintea unei curse pe proprietar că armăsarul său are un picior beteag, iar acesta, hrăpăreţ şi nesimţitor, trimite totuşi calul în cursă, atunci cu siguranţă că animalul îşi va rupe piciorul în mijlocul pistei. Dacă unei fetiţe sărace îi este iniţial interzis accesul în loja VIP-urilor, acolo unde au voie numai proprietarii de cai, nu este greu de ghicit că fetiţa se va ambiţiona şi în curînd îi va da peste nas paznicului cu o legitimaţie de proprietar de cal în toată regula. Şi nu orice cal, ci chiar acela rănit, salvat apoi de la eutanasiere şi repus pe picioare prin grija unor oameni iubitori de animale precum părinţii ei.
Nu ca şeicii ăia arabi cu barbă care apar prin film, adevăraţi duşmani ai poporului, care investesc milioane de dolari în herghelii, da' nu le pasă de sărmanele animale. Mai e nevoie să vă spun care cal cîştigă detaşat cursa, după ce mai porneşte şi de pe ultimul loc?
Dreamer (tradus A doua şansă), dramă, SUA, 2005. Regia: John Gatins. Cu: Dakota Fanning, Kurt Russell şi un cal.