Trebuia să se întîmple odată şi-odată: titlurile româneşti adaptate ale unor filme americane au ajuns să se repete. Dreamer: Inspired By A True Story e adus acum pe ecrane de Media Pro Pictures Distribution cu titlul A doua şansă, deşi titlul (deloc original, altfel) fusese revendicat încă din 1999 de Guild Film care "tradusese" la fel titlul Hope Floats (filmul respectiv fiind o comedie romantică leşinată realizată de Forest Whitaker, în care jucau Sandra Bullock şi Harry Connick).
Iată că, printr-o ironie a sorţii, şi acest al doilea film care ajunge la noi cu titlul A doua şansă este tot o producţie mediocră gemînd de stereotipii. Într-atît, încît, ca niciodată, ţi-e foarte uşor să schiţezi încă de la început liniile generale ale subiectului. Operă a unui debutant, John Gatins, şi inspirat din evenimente reale (aşa cum scrie în titlul original, la şantaj), Dreamer îşi trage seva mai degrabă din National Velvet, filmul care în 1944 o lansa pe Elizabeth Taylor, filon trecut de scenarişti prin International Velvet care în 1978 lansa cariera unei mici actriţe, Tatum O'Neal, care n-a confirmat în timp. Să vedem ce-o să se întîmple cu Dakota Fanning, care din 2000 încoace, de la rolul din serialul Spitalul de urgenţă, a ajuns să strîngă mai multe roluri (28) decît ani (12). Dakota Fanning nu e un copil dulce. Ea este o actriţă, dovadă că de multe ori fură scenele partenerilor ei mai mari, Kurt Russell, Kris Kristofferson, Elizabeth Shue sau Luis Guzman, poate pentru că n-a apucat încă să se rodeze în prea multe roluri medii. E de-a dreptul înduioşătoare seriozitatea acestei fetiţe care se ia în serios într-o poveste hipică de familie spusă mediocru şi redundant de un regizor care tricotează primul film după un scenariu propriu bricolat din clişee.
Cînd ai de-a face cu filme mediocre despre cai, ai o scăpare spunîndu-ţi că poţi admira caii. Teoria e spulberată de filmul de faţă care degajă atîtea paralelisme "înţelepte" şi atîtea sentimente frumoase, încît şi caii devin o povară. E adevărat, distribuţia te poate induce uşor în eroare. Dar cît de credibil e Kurt Russell în postura de fiu al lui Kris Kristofferson, cînd diferenţa de vîrstă dintre cei doi este de 15 ani, iar cea fizică e aproape inexistentă (pentru că părul lui Russell e vopsit)? Cît de imprevizibilă e alegerea lui Kris Kristofferson în rolul unui vechi crescător de cai de curse, încăpăţînat, dar de treabă? Dar, mai ales, cît de nouă poate fi povestea unui cal de curse al cărui traseu de la postura de animal rănit, pe punctul de a fi sacrificat, basculează, ca şi norocul familiei, spre succes, bani şi fericire?
Pe lîngă locuri comune, scenariul are ambiţia, la un moment dat, să forţeze nota şi să facă din fetiţă proprietara calului, s-o înarmeze cu contracte, cronometru şi cafea. Care tată ar face asta cînd ferma şi casa îi sunt ipotecate? Scenariul cade, printre altele, şi în păcatul de a face din fetiţă supercopilul în stare nu numai să se descurce în hăţişul afacerilor, să dea replici prompte obraznicilor ălora mari, dar şi să funcţioneze pe post de confident şi de psihoterapeut pentru părinţi şi pentru jocheul mexican care visează urît, fiind traumatizat în urma unui accident. Personajele mature sunt prinse cu ace de siguranţă în pătrăţelele adecvate: mama chelneriţă, discretă, dar caldă; patronul arogant şi rău (David Morse pare scos din galeria ciocoilor lui Duiliu Zamfirescu); slujbaşii mexicani cu suflet mare (filmul face o discretă propagandă pe faţă în favoarea toleranţei, dar el, de fapt, face discriminări); tatăl dur, dar bun, care preia genele tatălui său la fel de încăpăţînat, transmiţîndu-le fetiţei. Mărturisesc că nu m-am putut concentra pe cai din cauza filmului. "Da' cu calul ce-aţi avut?" devine o întrebare legitimă.
Dreamer: Inspired By A True Story / A doua şansă, 2006
scenariul şi regia: John Gatins,
cu: Kurt Russell, Dakota Fanning (prea mare pentru un film atît de mic), Kris Kristofferson, Elizabeth Shue, David Morse, Luis Guzman.