Divorțul ca formă de reeducare psihologică - Is This Thing On? la American Independent Film Festival, 2026

Povestea începe cu un prim plan al unui dragon uriaș de hârtie, semn chinezesc al prosperității și bucuriei. Camera apoi trece prin mulțimea zgomotoasă din sala de sport a unei școli generale, locul desfășurării acestei revărsări de voie bună, pentru a se opri asupra unui bărbat de vârstă mijlocie, pierdut pe gânduri (Will Arnett). Neras, trist, sprijinindu-și capul de zid, acesta este însăși imaginea masculinității pierdute și jefuite de o lume care l-a izolat complet. Aflăm rapid și cauza tristeții sale: se află în proces de divorț. Urmează să fie alungat din casa în care va locui soția sa, dar la care tot va plăti în continuare creditul imobiliar, și se va muta cu chirie într-un apartament fără nume, fără personalitate și cu prea puțini metri pătrați.

Așa că simte nevoia să intre într-un bar să-și înece amarul în băutură. Dar, surpriză, și intrarea costă, ba încă destul de mult. E un local de stand-up comedy. De voie de nevoie, e acceptat, dar în schimbul susținerii unui număr propriu. Nu că ar avea ceva în comun cu comedia, însă, spre surpriza lui, descoperă că starea aceasta mizeră la care l-a adus o societate care dă foarte multe drepturi femeilor în timp ce le refuză din ce în ce mai multe bărbaților poate constitui un izvor viu de reflecții amare.

Glumele sale prea puțin comice, dar mustind de adevăr și de autenticitate nu doar că sunt pe placul audiențelor, dar, mai ales, îi oferă posibilitatea unui tratament psihologic neașteptat. Ieftin, eficient și natural. Dacă vi se pare incredibil, să știți că povestea este inspirată din viața reală a comicului britanic John Bishop.


Între timp, relația cu fosta soție (Laura Dern) nu se rupe total, pentru păstrarea aparențelor, dar mai ales din inerție. Creșterea celor doi băieți ai cuplului urmează rutina stabilită și chiar și viața socială a celor doi soți, ieșirile cu rudele și prietenii merg cam pe aceleași șine. Nu este foarte greu, deoarece toți știau de dificultățile lor, iar acum trebuie doar să păstreze buna cuviință, nu e nevoie să se prefacă prea mult.

Aceste aparențe par să ascundă ceea ce s-ar numi "reconstruirea vieții": protagonistul intră într-o nouă rutină, încearcă să își vindece rănile din căsătoria cu o femeie nepotrivită, veșnic nemulțumită de el. Este din ce în ce mai implicat în numerele sale de comedie, glumele sale devin din ce în ce mai gustate. Chiar dacă nu provoacă neapărat mai multe râsete, sinceritatea sa devine mai articulată și mai apreciat. "Nu este un bun comedian, dar este un om bun. Și asta contează!" îi transmite o colegă, cu care începe o mică idilă, fără angajamente, însă.

Nu degeaba transformarea se face prin coborârea în baruri întunecate, de unde de fiecare dată reapare mai compus, mai împăcat cu sine. Simbolismul tunelului este similar cu ceremoniile antice ale misterelor elenistice, în care omul trebuie să moară, să germineze în întuneric pentru a ieși cu o viață nouă, mai puternică, la suprafață, este un laitmotiv și în film. Sunt mai multe racorduri pe mișcare în care protagonistul iese pe coridorul strâmt al unei mansarde pentru a intra direct pe scena unui stand-up, continuitate care sacrifică realul pentru construcția liniară a subiectivității.

Pe de altă parte, însă, viața sa anterioară nu vrea să îi dea drumul. Printr-o ironie a sorții, fosta sa soție ajunge în public cu noul ei amant, tocmai în timp ce comedianul își declama și viața, și prețuirea față de ea. Bineînțeles, aceasta este nervoasă, emoționată, iar filmul intră clar în genul comedy of remarriage, așa cum a fost teoretizată de Stanley Cavell în Pursuits of Happiness: The Hollywood Comedy of Remarriage (1981) și aplicată asupra unor filme apărute între 1934 și 1949 precum Bringing Up Baby (1938, r. Howard Hawks), The Lady Eve (1941, r. Preston Sturges), Adam's Rib (1949, r. George Cukor), The Philadelphia Story (1940, r. George Cukor) și His Girl Friday (1940, r. Howard Hawks). Realizate în contextul în care femeile obținuseră dreptul de vot, dar, pe de altă parte, Codul Hays interzicea prezentarea infidelității și susținea instituția căsătoriei, aceste filme reușeau să împace și capra emancipării feminine (prin personaje puternice și inteligente) cu varza structurilor tradiționale (printr-o structura narativă în doi pași, separare și reunire, însoțită de un proces de transformare interioară în care cei doi realizează, fiecare separat, cât de norocoși sunt, inclusiv printr-o comparație cu un nou pretendent plictisitor).

Ca și în cazul clasicilor citați mai sus, artificialitatea improbabilă și echilibristica ideatică a poveștilor sunt salvate prin interpretarea magistrală a protagoniștilor. Laura Dern face ca de obicei un rol bun, dar Will Arnett este magistral de-a dreptul. Felul său de a vorbi, în egală măsură deziluzionat dar și încrezător în propriile forțe, privirea tristă și caldă, ironia fără dinți cu care se tratează, empatia simplă, fără melodramă, toate acestea fac un rol memorabil.

Așa că, trecând peste convențiile genului și de mecanismele recognoscibile ale comedy of remarriage, Is This Thing On? impresionează prin reliefarea superbă a protagonistului său. Will Arnett conferă personajului o vulnerabilitate discretă care transformă o poveste previzibilă într-o experiență înduioșătoare, chiar dacă nu la fel de optimistă și naivă ca predecesorii săi hollywoodieni din secolul trecut.