Trăieşti lângă un om câţiva ani. Îl priveşti în ochi, îi asculţi poveştile, îl faci personaj principal în visul tău, îi faci, prozaic, şi copii şi apoi descoperi că e un criminal. Te duci cu iubitul la petrecerea de absolvire a facultăţii şi el ucide, fără intenţie şi fără motiv, un om. Te îndrăgosteşti (sau poate e mult spus) de eleva ta minoră şi o abandonezi, nu înainte de a-i face un copil pe care ea îl va ucide, 12 ani mai târziu, ca să se răzbune pe tine (autorul insistă pe imaginea Medeei moderne, deşi mi se pare mai degrabă o Lolită după 10 ani, pervertită sufleteşte).
Trei poveşti care produc fiori. Neil LaBute îl susţine pe Oliver Stone. Oamenii sunt asasini. Instinctele ucigaşe există, bine camuflate, în fiecare din noi. La limita patologicului, din ură, teamă sau exuberanţă, el, ea, oameni buni din middle class ucid. Fără remuşcări, ca şi cum nu ar înţelege exact de ce au făcut-o.
În piesa lui LaBute, cel care povesteşte este asasinul însuşi. Fără să explice, fără să regrete, doar spune povestea stând pe scaun, nemişcat. Lipseşte aparatul de filmat care să surprindă în prim-plan puţinele gesturi prin care se trădează împietrirea conştiinţei. Mâinile lui Mihai Călin, nervoase, tremurate reprezintă singurul semn că personajul său, care ezită câteva secunde să ridice o pătură şi îşi lasă astfel bebeluşul să se sufoce, are o vagă idee a ceea ce s-a întâmplat. Corpul reacţionează la crima pe care psihicul nu o recunoaşte. Dorinţa de a vorbi despre ce s-a întâmplat fără a rosti cuvintele-sentinţă, nevoia de a pleca mereu de acasă, locul unde celălalt ghiceşte monstruozitatea adevărului, incapacitatea de a iubi fizic sunt reacţii ale subconştientului care nu acceptă minciuna. Momentul critic, când crima se întâmplă, este perceput doar ca o pierdere temporară a echilibrului interior, când ţi se face frică sau urăşti sau ţi-e un pic prea bine. De obicei e doar un moment care trece repede.
Criminalii nu vor să vadă decât atât, deşi ştiu că, în urma acelei clipe, rămân cadavre. Şi totuşi, ei povestesc calm, detaşat despre cum, printre altele, au omorât oameni.
Teatrul Act
Bash. O trilogie contemporană
de Neil LaBute
Regia: Vlad Massaci
Scenografia: Andu Dumitrescu
cu: Mihai Călin, Ioana Flora, Vlad Zamfirescu, Mihaela Sîrbu.