Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Gala Tânărului Actor HOP 2006

Dialog critic despre hopul Galei Tînărului Actor


, în dialog cu

Observator Cultural, septembrie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Laureaţii Galei HOP 2006

Sageata Premiul pentru cel mai bun actor: Toni Tecuceanu, pentru Groparul după o idee de Vasile Leac
Sageata Premiul pentru cea mai bună actriţă: Silviana Vişan, pentru Ana Bodea - Sudor electric de Ecaterina Oproiu
Sageata Premiul pentru cel mai bun grup: Marin Grigore, Sorana Huidan şi Mihaela Şerban, pentru Mîinilor tale după Nunta însîngerată de Federico Garcia Lorca
Sageata Premiul Special al Juriului ("Sică Alexandrescu"): Bogdan Ioan Sărătean, pentru Mir de Victor Drăgan

Juriul a fost format din Felix Alexa, Ştefan Iordache, Marius Manole, Cristina Modreanu, Emilia Popescu.

Sageata Premiul Timică: Bogdan Ioan Sărătean
Sageata Premiul "Generaţia aşteptată" al ziarului Cotidianul: Marian Adochiţei
Sageata Revista Observator cultural şi Teatrul Imposibil (Cluj) au decis să acorde, în paralel cu Gala Tînărului Actor, un premiu în valoare de 500 RON pentru cea mai bună opţiune repertorială de text contemporan (românesc sau străin) şi adecvarea interpretării la estetica piesei. Anul acesta, premiul îi revine lui Cătălin Babliuc, pentru Fres de Cristian Neagoe.




Doru Mareş: Gala îşi găseşte teoretic locul...
Iulia Popovici: ... însă nu e foarte clar pentru cine şi pentru ce are ea loc. Am văzut aici de toate, de la texte de portofoliu pentru audiţii la repertoriul de examene la monologuri extrase din spectacole la stand-up comedy.
D.M.: Vin ca să fie angajaţi (deşi unii din ei sînt deja), vin ca să cîştige un premiu (şi CV-ul are un rol important), şi merită să-ţi pui pielea la bătaie pentru orice.
I.P.: Directori de teatru vin la gală, problema e că eu nu ştiu mulţi actori care chiar să fi fost angajaţi după acest concurs. Ce poate face un director e să-i invite să participe la concursurile de angajare din propriile teatre.
D.M.: Degeaba iau premiu la Mangalia, oricum nu pot fi angajaţi decît dacă mai dau un concurs.
I.P.: Să zicem că vin să-i vadă nişte regizori, care au mai multă libertate în a-şi alege cu cine lucrează.
D.M.: Bună idee! Cîţi regizori au venit?
I.P.: Felix Alexa (care e în juriu), Sorin Militaru şi m.chris.nedeea.
D.M.: Nişte oameni foarte de bine, dar mai sînt încă vreo sută care n-au venit.
I.P.: Regizorii nici nu sînt target-ul printre invitaţi, spre deosebire de directorii de teatru.
D.M.: Şi chiar dacă ar fi, majoritatea lucrează în perioada asta. Altminteri, poate ar fi o şansă pentru actori.
I.P.: Pe de altă parte, hai să ne uităm la lista premianţilor din anii trecuţi. Ce s-a întîmplat cu ei? În 2002, a cîştigat la actriţe Mirela Oprişor; acum e angajată la Comedie, altceva nu ştim despre ea. Marian Popescu joacă la Green Hours şi în alte spaţii independente, iarăşi fără să se remarce. La grup, în 2002 a cîştigat Deşeuri, după Matei Vişniec, care era, să recunoaştem, un spectacol (şi, sau mai ales) de regie. Actorii din acel spectacol continuă să lucreze cu regizoarea lui, Ana Mărgineanu (Ciprian Nicolăiasa e pe la Brăila, din cîte ştiu). Iar situaţia e identică indiferent de anul pe care-l alegi.
D.M.: Să cred că un scop nedeclarat al organizatorilor ar fi să le ofere actorilor ocazia de a-şi căuta grupuri în care să se mişte independent?
I.P.: Eu, în schimb, cred că schimbul de informaţii şi contactele directe chiar funcţionează printre actori, şi e unul din motivele pentru care vin la gală. Să ne uităm numai cîţi actori care nu participă la concurs au venit la Mangalia, doar ca să se vadă.
D.M.: Asta ar fi o parte bună: se conturează o generaţie, oamenii vin să se caute, să-şi compare experienţele.
I.P.: Pe de altă parte, nu cred că multă lume e conştientă de felul în care această informaţie circulă în teatrul românesc prin actori; sînt un fel de reţea naţională.
D.M.: Înseamnă că normalizarea vine tot cum îmi imaginam eu, de jos în sus.
I.P.: De la "talpa" teatrului - actorul.


Căutînd noul în dramaturgie

I.P.:
E o situaţie ciudată anul acesta: e prima dată de cînd vin cînd aud două texte (Telegrama lui Ando Nicolai şi De ce fierbe copilul în mămăligă) reluate de doi actori diferiţi.
D.M.: Texte altfel la antipozi.
I.P.: Şi la fel, am avut de două ori Fuck you, Eu.ro.Pa, la individual şi la grup. Ceea ce mă îngrijorează e, într-un fel, lipsa de curiozitate pentru lucruri noi, nu studiate în şcoală sau descoperite de promoţiile imediat anterioare.
D.M.: Eu am fost foarte mulţumit, pe de o parte, şi foarte nemulţumit, pe de alta. M-ar interesa serios de unde le vine informaţia acestor actori, pentru că am descoperit doi autori de care habar n-avem, cu o scriitură de oameni care ştiu ce vor - e vorba de Cristian Neagoe şi Vasile Leac. La antipod vine marea descoperire arheologică a textului Ecaterinei Oproiu, care e foarte evident că nu mai merge. Mai rămînea să mai recite cineva din Eugen Frunză.
I.P.: Pe de altă parte, eu sînt o adeptă a reluării, deconstrucţiei şi demitologizării textelor din timpul comunismului. Chiar aş vrea să văd Citadela sfărîmată într-o versiune pe limba zilei de azi.
D.M: Dar aici deja e o chestiune de regie, am ieşit din actorie.
I.P.: Revenind la Fres al lui Cristian Neagoe (publicat în revista Tiuk!), interesant e că el nu e un text dramatic, de fapt nu aparţine nici unui gen literar prestabilit. E un experiment de graniţă.
D.M.: Genul acesta de frontieră interesează foarte mult lumea occidentală, iată un punct în care ne sincronizăm. Teatrul occidental e foarte preocupat de asumarea scenică a unor astfel de texte.


Colaje şi deontologii

D.M.:
N-am prea mai văzut anul acesta (deşi e de discutat dacă-l face concurentul sau cere ajutorul cuiva) colajul de texte. Ionela Nedelea, cu amestecul de Tudor Muşatescu şi poezille lui Coşbuc, Eminescu etc., a fost foarte aproape. Nu cred c-a şi reuşit, dar a fost aproape. M-am temut la început, cînd am văzut Eminescu şi Coşbuc acolo, c-o să le ia în serios; m-am bucurat că n-a făcut-o - erau în cheie ironică. E foarte greu să nu te laşi furat de apă şi să ajungi totuşi la liman.
I.P.: E greu, totuşi, să găseşti o cheie, încă, pentru astfel de texte. Am mai avut parte de un colaj, de astă dată nefericit, la Leo-Nora Băcanu, cu acea combinaţie de Fassbinder şi Cehov.
D.M.: Sînt anumite lucruri care nu se fac. În primul rînd, trebuie spui cum se cheamă textul şi de unde e.
I.P.: Concurenta nu ne spunea, dar era vorba despre Libertate la Bremen al lui Fassbinder. Şi n-a fost singura şaradă - am descoperit abia după cîteva minute bune că Mîinilor tale avea ca punct de plecare Nunta însîngerată a lui Lorca.
D.M.: Pe deasupra, eu văd aici şi un păcat al organizatorilor - acolo unde un spectacol are o regie, ea trebuie menţionată. La fel cu textul - trebuie să spui de unde e, măcar pentru cultura celor din sală, dacă nu şi a celor de pe scenă. Am avut apoi două spectacole de teatru-dans: la unul ni s-a spus coregraful, la celălalt nu. Nu mi se pare bine ca mizînd pe această carte a actorului să ajungi să treci cu vederea celelalte meserii teatrale.
I.P.: Singurul spectacol la care regia era precizată a fost O staţie a lui Carmen Vidu.
D.M.: Poate şi fiindcă era un spectacol care-a umblat, chiar dacă nu ni s-ar fi spus, tot am fi ştiut cu toţii al cui este. E un spectacol pe care eu, personal, îl agreez.
I.P.: Pe de altă parte, sînt fericită că Fuck you, Eu.ro.Pa! de la Galaţi nu-l avea trecut ca regizor pe Alexandru Berceanu, pentru că versiunea de la Mangalia n-avea nici o legătură cu spectacolul originar.
D.M.: Fair e să spui măcar "după o idee de", să ştie eventual omul să aibă grijă ce se întîmplă cu ideea lui.
I.P.: Cum ţi s-a părut totuşi nivelul de pregătire a concurenţilor?
D.M.: Dacă n-ar fi fost partea asta de descoperiri ale unor lecturi sau relecturi, cum a fost cea a lui Lorca (recunosc că mi-a plăcut spectacolul) sau spectacolul lui Carmen Vidu, trebuie să spun că rar m-am mai plictisit mai tare ca la ediţia asta. Din varii motive: de la incapacitatea actorilor de a înţelege un text pînă la imposibilitatea spectatorilor de a-i auzi pe scenă (e o problemă veche, dar nu strică deloc să vorbim din nou de ea). Nu sînt ei de vină că n-au profesor de impostaţie, cum îşi permit decanii să aibă o facultate fără a avea îndrumători pentru toate instrumentele?! Actoria înseamnă, totuşi, să lucrezi cu instrumente.


Bursa premiilor subiective

D.M.:
Pentru mine, anul acesta prezentarea la fete a fost destul de păcătoasă, nu din cauza neasumării textului, ci pentru o anumită aplecare către exces. Pot să înţeleg că potenţialul regizor, potenţialul director, ca să nu mai spun juriul, trebuie să vadă toate disponibilităţile unui actor, dar părerea mea e că excesele au stricat cîteva lucruri foarte bune, şi la Cristina Răgoşcă, cu Fuck you..., şi la Irina Bodea, cu De ce fierbe copilul.... Şi Ionela Nedelea s-a lăsat dusă de ceva patetism la final. N-aş zice că teatrul contemporan mai merge astăzi jucat cu acute. Dar, personal, aş merge pe Ionela Nedelea (nu cu inima deschisă, tocmai din cauza erorii ăsteia).
I.P.: Nu ştiu cum se face, dar de fiecare dată situaţia e mai critică la actriţe decît la actori. Nu ştiu, poate că în cazul lor maturizarea scenică se produce mai tîrziu, sau poate genul ăsta de spectacol, de one-man / woman show, nu e unul foarte generos pentru femei.
D.M.: Nu m-am gîndit la asta, s-ar putea să ai dreptate. Să fie un trac feminin?
I.P.: Nu neapărat.
D.M.: La băieţi e clar, cel care mi-a transmis şi emoţie, şi tot ce vrei, a fost Cătălin Babliuc; m-a impresionat la proba impusă rafinamentul cu care a lucrat un text destul de nefericit (Ghidul nesimţitului de Radu Paraschivescu), a susţinut textul cu gesturi discrete, dar care - am urmărit reacţia sălii - s-au văzut. Iar cu Fres, am crezut iniţial că-l va duce într-o zonă statică, dar am constatat că băiatul ăsta are talentul de a construi doar cu mici mişcări ale ochilor şi ale vocii. E o supriză chiar pentru cîteva ediţii ale galei la un loc.
Imediat după, am fost foarte mulţumit de ce a făcut Toni Tecuceanu, m-am distrat teribil (uneori vreau să şi rîd la comedie). Dar el e un tip destul de special de actor, are şi conştiinţa media, ceea ce nu e de ici, de colo; un actor de comedie de genul ăsta nu ştiu totuşi unde s-ar duce altundeva.
I.P.: Tecuceanu e un bun actor de improvizaţie şi de stand-up comedy, sînt puţini actori în România care-o pot face, chiar dacă nu cred că poate face şi altceva. Altfel, se pare că sîntem (se întîmplă rar) într-un acord deplin. Şi eu aş merge la fete pe mîna Ionelei Nedelea, dar mie îmi place foarte mult Cristina Răgoşcă. Recunosc că am văzut la Cluj spectacolul cu Fuck you, Eu.ro.Pa!, şi ea e una din puţinele actriţe (mai ales tinere) care are glamour (să nu zic strălucire) pe scenă. Are o personalitate puternică pe scenă şi stăpînire de sine. Ionela Nedelea se baza foarte mult pe o tehnică pe care era sigură.
D.M.: Asta am simţit şi eu, mergea pe un drum cunoscut.
I.P.: La Cristina Răgoşcă nu se vedea foarte bine tehnica, dar asta poate fi un avantaj. Are tipul acela de energie vitală care combinat cu stăpînirea tehnicii poate da peste un timp o mare actriţă.
D.M.: Aproape că sînt gata să propun un ex-aequo.
I.P.: Deşi ştim amîndoi că propunerile noastre vor rămîne consemnate doar în analele paralele ale Galei HOP...



 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2006


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Iulia Popovici
 Alte articole de Doru Mareş


Alte articole

 Concursul nesimţiţilor - HOP 2006, Magdalena Boiangiu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer