Veşti bune din Greenelanda - The Quiet American

Criticul Pauline Kael a scris odată că Michael Caine reprezintă, în arta actorului de film, cam ceea ce reprezintă Jean Renoir în arta regiei. Sînt de-acord. Adesea spunem că un actor e mare cînd de fapt ar trebui să spunem că e spectaculos; ne scoate ochii cu virtuozitatea sa. Adesea, ceea ce luăm drept măreţie se cheamă vanitate. Nimic de genul ăsta la Michael Caine. El nu-i acolo ca să facă reclamă măiestriei lui Michael Caine; e acolo ca să-ţi arate un om - altul decît el însuşi. (Tot aşa, la Renoir, camera de filmare nu face niciodată nimic ostentativ, oricît de complicate i-ar fi mişcările. Ideea e să nu arăţi cît de greu îţi e, ci să arăţi că e uşor - cînd de fapt nu e -, uşor ca respiraţia sau ca atunci cînd îi întinzi mîna unui prieten). Data viitoare cînd voi reciti (a patra sau a cincea oară) Americanul liniştit, romanul lui Graham Greene din 1955, şi voi auzi vocea jurnalistului britanic Fowler (protagonistul şi naratorul cărţii), va fi vocea lui Caine; şi, în primele pagini, cînd Fowler se va lungi pe pat, obosit şi păcătos, neîmpăcat şi nemîntuit, lîngă maşina de scris peste care s-au scuturat flori galbene, lîngă lampa la care se încălzeşte un bulgăre de opiu, lîngă amanta vietnameză cu oase "la fel de delicate ca ale păsărilor" - eu îl voi vedea pe Caine.

Dar cel mai mare elogiu pe care i-l pot aduce este că, în timpul filmului, mi-a venit în minte un fragment din Evelyn Waugh (coleg de breaslă, de generaţie şi de biserică catolică cu Greene) - o rugăciune "pentru cei înţelepţi şi delicaţi şi piezişi". Şi m-am pomenit rugîndu-mă pentru Fowler: o fi el un personaj imaginar, dar are nevoie.

Povestea e cunoscută - mai ales de către cei care n-au citit-o - pentru antiamericanismul ei. E vorba despre relaţia dintre Fowler - care trăieşte în Indochina ca într-un vis frumos (înfrumuseţat de opiu), scrie reportaje neutre despre luptele dintre armata colonială franceză şi trupele lui Ho Şi Min, şi n-are nici un ideal - şi un tînăr american pe nume Pyle, care vine în Indochina chitit să o salveze, zice că lucrează la Misiunea de ajutor economic şi n-are în cap decît idealuri - toate înalte, toate sortite să se transforme în monstruozităţi în timp ce se opintesc să se împlinească. E o poveste profetică - anunţă intervenţia americană în Vietnam; aparent, producătorii au considerat-o atît de profetică încît, după 11 septembrie, s-au temut să mai distribuie acest film (realizat încă din 2001). N-aveau de ce să se teamă.

Filmul, ca şi cartea, nu lansează un atac împotriva Americii, ci enunţă nişte dileme. (Pe lîngă faptul că e cel mai bun film politic adus la noi de nu-ştiu-cînd, mai este şi unul dintre rarele filme care nu trădează titlul acestei rubrici - Dilematograf). Pyle (excelentul, mult subestimatul actor Brendan Fraser) e pur şi puternic; pare genul de om care face o călătorie cu barca pe un rîu periculos numai ca să ceară mîna femeii iubite, de la amantul ei (orice altceva s-ar numi trădare şi trădarea îţi atrage excomunicarea din ordinul cercetaşilor); cutreieră Saigonul presărînd sticle de vin, locuri de muncă şi fapte bune. Dar există ceva opac şi terifiant în bunătatea lui: nu e rezultatul experienţei, n-a fost testată prin eşecuri, nu e răsplata unor suferinţe, nu s-a zgîriat în contact cu îndoiala - e ceva pur şi simplu, ca forţele naturii şi dezastrele pe care le pot produce. Trăind numai pentru fapte nobile, Pyle nu-i lasă pe ceilalţi să trăiască, în timp ce Fowler, care nu vrea să înfăptuiască nimic şi îi lasă pe ceilalţi aşa cum sînt, nu poate trăi cu sine însuşi; şi cînd se hotărăşte să facă ceva, fapta aceea nu e tocmai nobilă - e un amestec impur de act justiţiar, crimă pasională şi trădare - şi făcînd-o, nu-l mai lasă pe Pyle să trăiască.

Toate astea sînt la ani-lumină distanţă de banalităţile pe care le vedem de obicei pe ecranele noastre. Filmul nu trebuie văzut în lumina conflictelor internaţionale recente, dar întrebările lui Greene - poţi să intervii în vieţile altora?, poţi să stai cu mîinile în sîn?, ce faci dacă noţiunea ta despre Bine se traduce în limba altuia prin Rău? - sînt şi vor rămîne la zi. Nu există răspunsuri, dar există multă compasiune - pentru "cei înţelepţi şi delicaţi şi piezişi", pentru cei inocenţi şi entuziaşti şi plini de intenţii bune, pentru cei care pică la mijloc. Şi există multă frumuseţe. Operatorul-şef este Christopher Doyle, care a filmat şi In the Mood for Love. Amintiţi-vă de asta cînd o veţi vedea pe amanta lui Fowler plutind peste trotuarul ud de ploaie, în lumina de alpaca a înserării.