România Liberă / octombrie 2006
Filmul lui Oliver Stone despre momentul 11 Septembrie 2001 intră pe ecranele româneşti la doar o lună după premiera lui mondială, la Festivalul de la Veneţia. Cam asta e satisfacţia, pentru că filmul dezamăgeşte prin scenariul sărac şi prin felul în care apasă pedala melodramei.

La concurenţă cu celălalt film al anului inspirat din aceleaşi evenimente, United 93, al lui Paul Greengrass, filmul lui Stone ar fi putut fi o dramă atemporală şi fictivă dacă n-ar fi existat amintirea încă puternică a atacurilor teroriste. Reconstituirea "fizică" e impresionantă, nimic de zis, dar încă de la început construcţia scenariului pare şubredă şi conformistă - din felul în care prezintă protagoniştii, de pildă. Faţă de naturalismul din filmul lui Greengrass, aici e vorba de o reconstituire artistică în tradiţia "epopeii naţionale americane" de care ne e nouă, uneori, jenă.

Dar sunt cel puţin trei lucruri care ar putea să ne domolească umorile. Primul - atentatele în sine şi trauma pe care au provocat-o; al doilea - faptul că cei doi eroi poliţişti există cu adevărat şi că au fost într-adevăr blocaţi 12 ore sub dărîmături înainte de a fi descoperiţi de un fost puşcaş marin; al treilea motiv este că iniţiatoarea proiectului, producătorul Debra Hill, care s-a hotărît după ce a citit în ziare despre John McLoughlin şi Will Jimeno, a pierdut bătălia cu viaţa şi a murit de cancer în 2005.

Filmul este impresionant pe bucăţi datorită reconstituirii perfecte a atentatului şi a decorului post-apocaliptic. Exploziile, prăbuşirile, groaza oamenilor au un înalt nivel de imediateţe. Însă concentrîndu-se doar pe istoria celor doi bărbaţi care se ajută unul pe altul să rămînă treji, plus flashback-urile idilice şi chiar şi cu reacţiile soţiilor din exterior, filmul devine la nivel dramaturgic la fel de claustrofobic precum decorul. Emoţia că drama e atît de apropiată în timp se deşiră pînă la finalul fericit, dar poate reapărea pe generic la vederea datelor de pe ecran - numele colegilor lui McLoughlin şi Jimeno care n-au avut norocul lor. Stone ratează subiectul.


Şi altele...

Diavolul se îmbracă de la Prada / Devil Wears Prada - de David Frankel. Ecranizarea best-seller-ului semnat de Lauren Weisberger mizează pe Meryl Streep, şi merită să fie văzut aproape din acelaşi motiv. Filmul e spectaculos în prima jumătate, cu toată defilarea de haine frumoase şi de zvon de viaţă bună, dar o dată ce te prinzi unde merge basmul modern al "Cenuşăresei" (şi n-ai citit romanul inspirator), interesul se cam dezumflă.

Avionul cu şerpi / Snakes on a Plane - de David R. Ellis. Un martor ce urmează a fi folosit în acuzarea unui mare mafiot e transportat din Honolulu spre Los Angeles. Ca să-l lichideze, mafiotul umple avionul cu şerpi. Nu era mai simplu şi mai curat să încerce să-l împuşte decît să se complice cu reptilele drogate cu feromoni? Filmul - în care joacă şi Samuel L. Jackson - e uneori atît de stupid încît pare o parodie.
Regia: Oliver Stone Cu: Nicholas Cage, Maria Bello, Michael Pena

0 comentarii

În programul cultural

Cinemax 2
18.08.2022 01,05 (joi spre vineri)

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus