România Liberă / octombrie 2006
Nu mă vîntur în mod curent prin magazinele de firmă, iar de pantofii Manolo Blahnik n-aş fi auzit probabil prea curînd dacă n-ar fi fost înnebunită după ei Carrie Bradshaw, eroina serialului Totul despre sex / Sex and the City. Dar m-am uitat cu plăcere la prima jumătate din Devil Wears Prada, ecranizare realizată de David Frankel după romanul lui Lauren Weisberger. Văzusem trailer-ul, şi în buna tradiţie a breslei, trailer-ul unui film e de multe ori mai bun decît filmul însuşi. Mi-e teamă că aşa se întîmplă şi acum. Trailer-ul avea ritm, iar replicile şi privirile cu subînţeles săgetau parcă mai rapid vidul biroului Mirandei Priestley, redactorul-şef al revistei "Runway", un birou de un alb malefic şi rece. Filmul nu e aşa pe toată lungimea lui şi, mai ales, pe mine mă dezamăgeşte la nivelul moralei.

Nu mai rezum subiectul. Sau s-o fac? Andy e absolventă de jurnalistică şi vrea să facă presă, dar se întîmplă să fie angajată ca asistentă a redactorului-şef al celei mai tari reviste de modă. Miranda Priestley e o scorpie în toată regula, dar Andy vrea să reziste un an de zile. Moda şi pretenţiile şefei ajung să o schimbe pe tînără şi chiar o fac s-o respecte pe femeia care te striveşte cu o singură privire. Deznodămîntul dezamăgeşte pentru că fixează happy end-ul la ştacheta profesionalismului cu morală echivocă. Andy îşi părăseşte job-ul, dar o admiră în continuare pe femeia care şi-a ratat viaţa personală în favoarea carierei şi care îşi sacrifică prietenii pentru propriile interese. Acuma, totul poate părea foarte normal pentru cetăţeanul occidental care şi-a sacrificat deja viaţa personală pentru carieră, chiar dacă nu conştientizează, dar mă întreb: ce ne spune nouă, româncelor? Mă îndoiesc că există multe care să fie de acord cu faptul că Miranda Priestley e tratată de regizor cu atîta înţelegere.

Altfel, filmul e haios pentru transformarea fizică a eroinei (deşi era mai frumoasă şi mai deosebită înainte de a fi şablonizată), pentru vestimentaţiile actriţelor şi pentru lumea în sine a modei, invidiată şi idealizată (Valentino apare as himself). Totuşi, interesul scade pe măsură ce povestea se arată tot mai previzibilă. Numai Meryl Streep leagă filmul ca muştarul maioneza. Arată ca sora Cruellei, e rafinată şi fermecător de rea.

Devil Wears Prada te trimite, ghinionul lui, la filmul lui Robert Altman Prêt-à-porter. Dar ce era la Altman fascinaţie şi oroare faţă de această lume cu acces interzis pentru majoritatea muritorilor, e unilateralitate şi un soi bizar de conformism în filmul lui Frankel. Unde face Altman tabula rasa, Frankel spune "merge şi aşa".
Regia: David Frankel Cu: Meryl Streep, Anne Hathaway, Emily Blunt, Stanley Tucci

0 comentarii

În programul cultural

HBO
19.04.2021 17,30

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus