Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Visul unei nopţi de vară

Fugit irreparabile eros - Visul unei nopţi de vară


aLtitudini, octombrie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Tempus, eros şi actus sunt cele trei dimensiuni pe care le dezvoltă Victor Ioan Frunză în Visul unei nopţi de vară. Montat la Teatrul Maria Filotti din Brăila, spectacolul a deschis în premieră oficială Festivalul Zile şi Nopţi de Teatru European, pe 9 septembrie 2006.

Cum regizorul nu este la prima montare cu acest text, iar la vremea sa primul spectacol a stîrnit pasiuni atît din partea fanilor, cît şi a detractorilor, noua producţie cu Visul... a fost destul de aşteptată.



Şi surprizele au început chiar de la text. Combinarea piesei shakespeariene cu texte ale Marchizului de Sade au mutat accentul spectacolului pe erotism ca mod de revelare a identităţii ascunse, dar reale a fiecăruia dintre noi. Omul se descoperă prin sexualitate, se exprimă prin erotism şi îşi găseşte împlinirea în dragoste. Dar primul pas către celălalt, către identificarea partenerului este decriptarea propriului eu erotic, a nivelului primar, intuitiv al erotismului, coborîrea pînă la atracţia animalică, trăirismul patimilor infernale fără conştientizarea lor imediată, ci doar mediată ulterior de raportarea la echilibrul lumii reale (Titania "vede" abia a doua zi capul de măgar al lui Fundulea). De aici dualitatea identităţii umane şi nevoia de cunoaştere a dublului întunecat din sine înainte de a accede la convieţuirea cu dublul exterior. Cele două cupluri de îndrăgostiţi parcurg această cale a cunoaşterii de sine printr-o călătorie temporală în viitorul lor erotic ceea ce le permite să îşi înţeleagă dorinţele, frustările şi să îşi determine compatibilităţile.



În parcursul nocturn, cei patru trec prin toată gama sentimentelor umane pe care erosul le conţine implicit. De la dragoste la ură, de la dorinţă la respingere, de la milă la intoleranţă, erosul dezinhibă tot ceea ce omul ascunde. Drumul îndrăgostiţilor nu e decît aparentă rătăcire, ei nu orbecăiesc în spaţiu, ci se încurcă în propriile afecte. Iar limpezirea e conştientizată pe drumul întoarcerii, căci în spectacolul lui Victor Ioan Frunză timpul are două direcţii, înainte în întuneric şi înapoi la lumină. Regresul spaţial este o mască a celui temporal, iar cînd ciclul se încheie, Hermia, Helena, Lysander şi Demetrius (excelent interpretaţi de Ramona Gîngă, Mihaela Trofimov, Alin Florea şi Emilian Oprea) îşi asumă dubla identitate, cea convenţională pe care o poartă ca pe o pelerină şi cea sălbatică, ascunsă ca un animal de noapte. Şi pe tot acest parcurs nu stă o clipă maşinăria care macină timpul, o instalaţie care mi-a amintit, mult supradimensionat, de rîşniţa de aer din Cetatea soarelui de la Teatrul Act. Timpul erodează şi personalitatea umană. Theseu şi Hippolyta sunt eliberaţi de conformism şi de frigiditatea de peste zi de noapte. De altfel, dacă în prima variantă a Visului... unghiul de vedere care s-a impus a fost cel al zapăucului Puck, al cărui univers este dominat total de haos, în actualul spectacol accentul este mutat pe Oberon (Richard Balint, patetic-obscen, şi totuşi atît de calculat în obscenitatea lui...), care exhibă erosul şi îl propovăduieşte, dar ceva mai ordonat şi mai controlat decît Puck. Lumea underground nu impune personalităţi, de aceea avem nu un Puck, ci un multiplu de Puck căci fericitul spirit se confundă cu elfii săi, identităţile se dizolvă unele în altele, fără contur precis. Teatralitatea temperează cumva înflăcăratul discurs despre erotism.



Spectacolul are ramă, spaţiul de joc este limitat la un practicabil dreptunghiular aflat în mijlocul scenei, iar actorii devin actanţi doar în acel loc, în rest ei asistînd la spectacol, pe scaune. Dubla ipostază a actorilor, de participanţi şi de martori face ca lecţia de erotism, oricît de fierbinte, să fie doar o demonstraţie de autocunoaştere. Nu întîmplător pasajele de teatralitate din scriitură (piesa lui Fundulea) determină practic trei nivele de percepţie dramatică asupra iubirii, cea profundă, totală, diurnă, cea senzuală, voluptuoasă, nocturnă şi cea pur epidermică, animalică (exact aceasta din urmă nu poate fi atinsă în piesa din piesă din cauza Zidului). Astfel, show-ul meşterilor (regizat cu "subtilitatea" unei producţii americane, ironie parodică la cum se face teatrul - omul din Lună este... Neil Armstrong!) este discursul despre eros şi thanatos în formele lor primare, practic nivelul basic al autocunoaşterii. Asta dincolo de umorul grosier politic cu rapeluri la dualitatea conflictualo-erotică (şi ea!) Statele Unite / Uniunea Europeană (e şi politica o formă de eros).

Minunate desenele Adrianei Grand pe drumul de la întuneric la lumină al îndrăgostiţilor şi muzica de o senzualitate specială a lui Cari Tibor. În spectacolul lui Victor Ioan Frunză erosul pune lumii oglinda în faţă.




Primul spectacol cu Visul unei nopţi de vară, din 1999 a fost dur atacat atunci pe motiv că ar fi imoral. Îmi amintesc că o fostă ziaristă de la Scînteia îmi spunea că sunt imoral. Nu o să uit niciodată acel moment, m-a marcat pentru că arta nu poate fi nici morală, nici imorală, ea fiind amorală. M-a surprins reacţia multora, au apărut articole în ziare în care se vorbea de viziunea întunecată pe care aş fi avut-o. Pe o ziaristă care mă acuza de acest lucru, de parcă a avea o viziune întunecată e un păcat, am regăsit-o anul trecut savurînd intens un spectacol la Cluj în care, timp de 10 minute, o actriţă executa mişcări copulatorii cu o maimuţă. M-am gîndit că sămînţa pe care am sădit-o eu atunci a dat rod şi doamna aceea nu mai e atît de victoriană în păreri.

Spectacolul a fost o încercare bună pentru mine, dar mi-am propus acum să-l uit, deşi o parte din text l-am păstrat în forma de atunci. Acel text e rodul unei cercetări teatrale de doi ani. Am pus cap la cap variante de text, cele şase traduceri care există în limba română, o recitire a textului ca el să sune contemporan, apoi o confruntare cu originalul ca să ne dăm seama dacă ne-am abătut sau nu de la piesa shakespeariană.

Ce am vrut a fost ca cele două spectacole să nu semene. Aici problema erotismului este a unei identităţi diurne şi nocturne pe care o are omul, acest echivoc care constituie esenţa naturii umane. Pe de altă parte este problema asta a timpului. Acea călătorie a celor patru îndrăgostiţi este de fapt o călătorie iniţiatică ce presupune neapărat şi problema timpului şi mai ales problema întoarcerii. Aşa am ajuns la acea soluţie cu pozele de final care sunt ca acele fotografii de buletin pe care cineva ni le arată cum că am fi noi, dar de fapt ele nu ne exprimă. Cred că e important ca spectacolul să relateze acest lucru într-o manieră populară. Ţin foarte mult la acest criteriu al accesibilităţii. Aşa era lumea shakespeariană, aşa era şi scriitura lui Shakespeare, vorbea pentru oameni manipulînd concepte foarte înalte. Îmi propun ca aceste reprezentaţii, deşi au o anumită altitudine intelectuală să poată vorbi pe limba celor de astăzi.

(Victor Ioan Frunză)



Teatrul "Maria Filotti" Brăila
Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare
versiune scenică de Victor Ioan Frunză

Distribuţia:
Sageata Egeu, Gutuie: Valentin Terente
Sageata Lysander: Alin Florea
Sageata Demetrius: Emilian Oprea
Sageata Philostrat: Ioan Codrea / Adrian Ştefan
Sageata Theseu, Oberon: Richard Balint
Sageata Hipolyta, Titania: Liliana Ghiţă / Ludmila Filip
Sageata Hermia: Ramona Gîngă
Sageata Helena: Mihaela Trofimov / Rădiţa Roşu
Sageata Puck, elf: Ioan Codrea / Adrian Ştefan
Sageata Subţirelu: Zane Jarcu
Sageata Fundulea: Bujor Macrin
Sageata Flaut: Liviu Pintileasa
Sageata Botişor: Marcel Turcoianu
Sageata Blîndu: Mircea Valentin
Sageata Nimfe: Silvia Tariq, Mioara Costache
Sageata Elfi: Alexandru Marin, Andrei Zamfirache, Ionuţ Roşca, Cosmin Cosma, Dumitru Mâţu, Valentin Burlacu, Claudiu Urse, Adrian Ştefan
Sageata Un prinţ indian: Septimiu Stoica

Sageata La pian şi sintetizator: Cornel Cristei
Sageata Dramaturgia: Victoria Balint
Sageata Muzica: Tibor Cari
Sageata Decorul, costumele şi recuzita: Adriana Grand
Sageata Direcţia de scenă: Victor Ioan Frunză
Sageata Fotografii: Adriana Grand.



 Toate articolele despre Visul unei nopţi de vară


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oana Stoica


Alte articole

 Galerie foto - Visul unei nopţi de vară, Fotograf de teatru
 Despre iubire. Tratat scenic - Visul unei nopţi de vară, Oltiţa Cîntec


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer