Despre iubire. Tratat scenic - Visul unei nopţi de vară

De cîţiva ani încoace, să tot fie vreo patru sau cinci, Teatrul "Maria Filotti" din Brăila a devenit generatorul unor evenimente teatrale: producţii generoase sub raport estetic, puse în scenă de regizori cu cotă, vizionate de un public numeros şi cald, Festivalul Zile şi nopţi de teatru, prezenţe convingătoare la reuniuni festivaliere naţionale. "Reţeta" care a asigurat ascensiunea trupei brăilene nu are nimic secret, ţine de factorul uman şi de managementul resurselor umane. Şi dacă debutul e un semn al viitoarei evoluţii, atunci putem anticipa că şi stagiunea 2006-2007 se va înscrie pe aceeaşi linie ascendentă. Afişul sezonului a fost deschis de Victor Ioan Frunză / Adriana Grand, care au lucrat Visul unei nopţi de vară. Două ore şi douăzeci de minute fără pauză de revărsare de imaginaţie, o călătorie spre paroxism artistic, astfel ar putea fi sintetizată actuala variantă scenică. Cei care cunosc stilul Frunză / Grand ştiu la ce se pot aştepta: o propunere barocă, în care e şi futurism şi expresionism şi naturalism şi încă multe altele. Ca spectator, nu eşti lăsat nici o clipă în pace, eşti asediat continuu. Devii prizonierul tandemului de creatori. E un prizonierat la care, de fapt, consimţi, din momentul în care te-ai instalat în fotoliul sălii. Viziunea lui Frunză dă peste tine, vrea să îţi spună cît mai mult, totul, dacă se poate; şi cînd te întrebi ce ar mai putea urma, te surprinde cu încă ceva: cu zăpadă în plină vară sau cu un astronaut care reprezintă luna din celebrul moment al diletanţilor conduşi de Gutuie.

V.I. Frunză şi-a început treaba regizorală prin a concepe o versiune scenică Visul unei nopţi de vară, al cărei copyright şi l-a asumat ferm în programul de sală, versiune bazată, printre altele, pe traducerile realizate de Şt O. Iosif, Dan Grigorescu, George Topîrceanu, fragmente din alte cîteva cunoscute piese shakespeariene şi din Filosofia de budoar a Marchizului de Sade. Dacă memoria nu mă înşeală, şi nu cred să mă înşele, aceeaşi compilaţie dramatică a fost montată, la începutul anilor 2000, la Naţionalul clujean, într-un cu totul alt format scenic, cu alte accente (spre exemplu, atunci figura centrală era Puck, acum e Oberon). Căutările regizorale au optat de această dată pentru un context temporal mai apropiat de al nostru, în care lumea pădurii, feeria forestă devin univers supertehnologizat. Cyber-elfii se joacă cu oamenii şi cu sentimentele lor, le încurcă şi le descurcă după logica shakespeariană şi optica lui V.I. Frunză, spectacolul devenind un tratat teatralizat despre iubire. Ceea ce ne propun Frunză / Grand e o hermeneutică scenică a iubirii, o lectură posibilă a acestui complicat afect, care e şi sentiment, dar şi raţiune, e chimie, biologie şi psihologie, e şi înţelepciune, dar şi naivitate şi prostie, e generozitate şi cruzime în acelaşi timp.

V.I. Frunză se joacă cu numai cu aşteptările publicului, ci şi cu toate elementele care fac spectacolul. A preferat scena crudă, cu pereţii, ştăngile, reflectoarele la vedere, în centrul căreia a construit o platformă de joc pătrată (amintind prin formă de Făt Frumos din lacrimă realizat odată la Arad), care se învîrte, se înclină în toate părţile şi în toate felurile şi pe care sînt întinse succesiv covoare de scenă pictate. Actorii stau în spatele scenei, aşezaţi pe scaune, intră şi ies în / din roluri cu aerul cel mai firesc, declamîndu-şi partiturile verbale în acelaşi ton. Sînt, şi ei, cînd privitori, cînd actori. La fel, dar în alte doze, publicul e inclus în reprezentaţie, în momentele cînd lumina din sală se aprinde, perimetrul teatral se extinde şi-i cuprinde pe toţi cei prezenţi; spre final, suita regală se duce la loja centrală şi devine la rîndu-i spectatoare. E o feliere a spaţiului teatral operată deliberat, care sparge peretele invizibil dintre rampă şi sală şi care te face să te simţi parte activă.

Componenta vizuală a montării este o combinaţie de lumină (eficient jonglată), proiecţii realizate pe suprafaţa unei paraşute albe umflată de un jet de aer ori pe bucăţi de calc (impecabile şi sub aspect tehnic), forme, culoare şi materiale (de la bumbac, la blană, piele, funie, pene, vinil). Spaţiul sonor a fost asigurat live, la pian, sintetizator şi voce, devenind o prezenţă vie, dinamică a întregului.

Trupa, predominant tînără, a funcţionat ca echipă, fiind persuasivă, prin alte mijloace la dispoziţia actorului, chiar şi atunci cînd trebuia să ciuleşti urechile ca să desluşeşti ce anume spune unul sau altul. (Problema rostirii scenice, a expresivităţii vocale e una care ar trebui serios reconsiderată de şcolile de teatru, căci ea nu poate fi rezolvată numai prin lucrul cu regizorul la repetiţii). Fără a-i nedreptăţi pe ceilalţi, la reprezentaţia pe care am urmărit-o, cei care au strălucit au fost Richard Balint (Oberon) şi trupa artiştilor diletanţi (Bujor Macrin, Valentin Terente, Zane Jarcu, Liviu Pintileasa, Marcel Turcoianu, Mircea Valentin).

Visul... brăilean e un spectacol pe placul neortodocşilor, e o modalitate de li-l servi tinerilor pe Shakespeare, nu în pagini îngălbenite de vreme, ca la muzeu şi bibliotecă, ci vital, potenţat de un cadru definit, printre altele, de leduri, mouse-uri, bluetooth-uri, infraroşii. E un Shakespeare prizabil. Şi dacă ar fi să definim concentrat, printr-o singură expresie, propunerea artistică a tandemului Frunză / Grand, atunci cred că formula adecvată ar fi: "excesivul ca o calitate".

---

Teatrul "Maria Filotti" Brăila,
Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare;
versiunea scenică şi regia: Victor Ioan Frunză;
decorul, costumele şi recuzita: Adriana Grand;
muzica: Tibor Cari;
dramaturgia: Victoria Balint.
Distribuţia: Valentin Terente (Egeu), Alin Florea (Lysander), Emilian Oprea (Demetrius), Ioan Codrea (Philostrat), Richard Balint (Theseu, Oberon), Liliana Ghiţă (Hippolyta, Titania), Ramona Gîngă (Hermia), Mihaela Trofimov (Helena), Adrian Ştefan (Puck), Valentin Terente (Gutuie), Zane Jarcu (Subţirelu), Bujor Macrin (Fundulea), Liviu Pintileasa (Flaut), Marcel Turcoianu (Botişor), Mircea Valentin (Blîndu), Silvia Tariq, Mioara Costache (nimfe), Alexandru Marin, Andrei Zamfirache, Ionuţ Roşca, Cosmin Cosma, Dumitru Mîţu, Valentin Burlacu, Claudiu Urse, Adrian Ştefan (elfi).