Alienarea e cea mai cunoscută boală contemporană. Face parte din bagajul elementar al omului modern. Sapă în fiecare individ şanţuri adînci de frustrare şi frică. Alienarea nu ucide, usucă. Sufletul. Alienarea nu se tratează, se transformă în pseudo-comunicare, pseudo-prietenie, pseudo-dragoste, în cea mai falsă dintre toate realităţile posibile, cea virtuală. Alienarea se dă pe chat.
Săptămîna teatrului ceh organizată de Teatrul Odeon prin proiectul odeon.art a dus la Bucureşti Teatrul Archa din Praga, teatru de proiecte care asigură spaţiu artiştilor pentru a-şi pune în valoare creaţia. Înfiinţat în 1991, Teatrul Archa a prezentat multe personalităţi artistice ale culturii mondiale, printre care şi pe Robert Wilson. La Bucureşti Teatrul Archa a venit cu spectacolul Nickname scris şi regizat de doi tineri absolvenţi din 2004 ai Academiei de Artele Spectacolului din Praga, Martin Kukučka şi Luká¹ Trpi¹ovský, alias SKUTR şi prezentat pe 27 şi 28 octombrie la Teatrul Odeon.
Singurătatea, frustrarea, depresia alinate de chat sunt subiect de spectacol. 4 tineri se întîlnesc on line şi îşi creează fiecare una sau mai multe personalităţi virtuale în funcţie de cel cu care vorbeşte. Unul e mare amator de game-uri pe care le devorează aproape autist la alte subiecte. Suferă de un soi de bulimie a gamerilor. Joacă continuu, îndîrjit, fără să se complice, chiar şi cu o minimă conversaţie. Joacă ca să învingă, să evite bomba, să iasă din tunel, să-i dea de capăt labirintului. Joacă pînă îi ţârîie urechile, pînă îi plesneşte capul, pînă îi crapă cyber-personalitatea asta de iese fiinţa umană din ea. Şi odată cu omul apare şi adevărul despre om. Bulimia aia de gamer e dublată de bulimia cealaltă, umană, patologică, care îi atinge pînă în străfunduri carnea. Impenetrabila mască virtuală nu ascunde decît un om căruia îi e rău de viaţă.
Un alt personaj vrea doar să se distreze pe chat. Nimic personal. Pe bune? Nu chiar. Stă de vorbă, rîde, visează, face sex, dar acasă sunt o soţie şi doi copii de care s-a plictisit. Şi cînd s-a plictisit ce face? Se duce la job, se chatuieşte toată ziua cu alţii care s-au plictisit şi ei de nevestele şi de copiii lor, dar nu spun asta, nu, nu spun niciodată. Cum să spui?! Te dai mare, te dai altul, eşti altul pînă crezi şi tu că eşti altul. Dar nu eşti decît un tăntălău care cade cu scaunul.
Există şi intelectualii chatului care cred că descoperă psihologia virtuală, fac teste psihologice, pun diagnostice. Ce paradis de cobai pentru un pseudo-savant! Să analizezi fauna umană cu care intri în contact, totul gratis şi tocmai bun pentru restanţa la psihologie, anul I! Dar cînd dă peste durere adevărată, peste boală adevărată, peste angoasă adevărată pseudo-savantul nu ştie ce să facă pentru că cea mai mare necunoscută pentru omul modern este viaţa însăşi. Viaţa lui.
Şi bineînţeles există obsedatul sexual. Ce altceva s-ar putea face pe chat decît să îţi trăieşti direct, neîngrădit fanteziile sexuale, oricît de perverse? Cu cît mai perverse, cu atât mai interesante. Cei patru suferă de o pervertire a personalităţii reale din cauza pseudo-personalităţii virtuale. Chat-ul devine un drog, cel mai puternic pentru că el intervine deja pe o structură umană alienată. Riscul cel mai mare este pierderea noţiunii de "realitate". Graniţa dintre viaţă şi virtual este prea subţire, prea uşor de trecut. Lumile se întrepătrund, dar boala este cea care face diferenţa. Cyber-viaţa este în lumea reală alienare.
Spectacolul Teatrului Archa redă răceala rigidă a calculatorului printr-o austeritate scenografică. Un spaţiu gol de joc, lumina difuză, rece, ţîrîitul ascuţit al game-ului, imaginea defragmentată a jocului cu final "letal" (de ce toate jocurile sunt violente?) şi 4 scaune office în care "trăiesc" personajele. 4 actori tineri cu o condiţie fizică excelentă execută coregrafic automatismele cyberiene. Contactul cu viaţa, cu realitatea se dovedeşte a fi dureros.
Spectacolul ceh are atuurile unui text actual, ale unei montări corecte şi curate şi ale unei execuţii actoriceşti pe măsură. Două puncte cratimă paranteză închisă.
(Fotografii de Tomas Vodnansky)