Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Săptămîna teatrului ceh 2006

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Spune-mi ce consumi, ca să-ţi spun cine eşti! - Aquabelles


octombrie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Am venit la Aquabelles cu gândul că la final am să încropesc poate o cronică. Şi cum stăteam nerăbdătoare în sală aşteptând să înceapă lectura textului, m-am pus pe fabricat tot felul de idei privind posibilul subiect al piesei, de care nu aveam habar. Mă tot gândeam cum să fac să exprim cel mai bine ce am să văd, cuprinsă de un soi de îngrijorare că nu am să reuşesc să vă fac părtaşi la ce voi simţi, dacă voi simţi ceva. Este de-a dreptul aberant, ştiu. Să stai să îţi închipui cum ai să acţionezi după ce ai să faci altceva, în condiţiile în care totul este neînceput şi lucrezi doar cu ipoteze-fantomă. De unde teama asta, că nu am să reuşesc să împart cu voi? Toată îmbulzeala din capul meu nu era departe de povestea drobului de sare neclintit de pe sobă, dar care, chiar şi aşa, generează o nenorocire.

Spectacolul a început şi după vreo cincisprezece minute de ascultat, m-am liniştit definitiv. De ce? Pentru că rândurile pe care le auzeam rostite îmi spuneau că sunt îndreptăţită să am astfel de gânduri şi de frici. Pentru că tonul piesei era la fel de pătimaş şi de neliniştit ca şi mine, întrebându-se cum se poate ajunge la om, în definitiv, într-o vreme în care se caută atât de mult divertismentul şi scenele groteşti şi zgomotul, în care sună telefoane peste telefoane, se fac compromisuri peste compromisuri şi orice încercare de a păstra un secret devine o provocare? Uitaţi cum! Trei prieteni buni, Filip, Petr şi Kajetan, şi-au păstrat obiceiul de a dansa în apă într-un rezervor secret, chiar şi după ce au terminat facultatea. Apa îi purifică de toate răutăţile, decăderile şi negocierile demnităţii pe care le surprind în alţii sau le văd în ei. Aşadar trebuie să-ţi găseşti întotdeauna portiţa prin care să poţi să evadezi, pentru că ce e murdar poate fi spălat. Iei o mână de la unul, un picior de la altul, le pui şi pe ale tale la bătaie şi iese o figură acrobatică subacvatică de mai mare dragul.

M-am întrebat la un moment dat dacă David Drabek, autorul textului, a scris un scenariu de teatru sau de film, pentru că părea realmente o transcriere a unei pelicule. Cert este că pur şi simplu am avut senzaţia că am mai auzit undeva cuvintele lui, şi nu doar o dată. Şi asta pentru că mai venisem mânată de ceva la spectacolul de la Odeon: de curiozitatea de a afla ce probleme îi rod pe cehi. Şi după ce am ascultat reproşurile făcute de Drabek societăţii de consum şi ideii de vandabilitate, nu ştiam dacă să simt bucuria regăsirii gândurilor noastre în străinii de dincolo sau tristeţea că tocmai astfel de lucruri ne unesc. La un moment dat, simţeam nevoia să-mi notez pe ceva frânturi de replici, de parcă aş fi putut să uit zâmbetul amar pe care mi l-au lăsat. Apoi mi-am zis că e o prostie şi că oricum nu mai pot scrie pe hârtie pentru că gândurile mele şi vorbele lor curg mult mai repede decât ar putea mâna mea să facă însemnările. De fapt, mă minţeam cu bună ştiinţă. N-am mai scris de mult cu un stilou. Dacă aş fi avut un calculator în faţă, probabil că aş fi făcut-o. Trist, dar adevărat. Un gând demn de blamat în chiar piesa la a cărei lectură asistam.

Dar cum să nu-ţi vină să faci asta? Închipuiţi-vă un Petr încordat şi revoltat la maxim de faptul că soţia lui e avidă după mondenităţi şi filme de la Multiplex şi de ideea că cel mic vrea jocuri pe calculator, pentru că până şi un cunoscut de-al lui are, şi el e ţigan. Un Petr cu sângele în clocot, disperat aproape până la lacrimi pentru că nu reuşeşte să explice că el pur şi simplu nu urmăreşte o limitare a libertăţilor şi dorinţelor celorlalţi, ci o salvare a lor de momelile drăceşti ale comercialului. Sau un Filip care se desfată în apă tot timpul, sperând că, în curând, are să devină o vidră. Încep să-i crească şi membrane de la atâta răsfăţ. Poate de aceea hotărârea de a se sinucide este de fapt, pentru el, ca întoarcerea înapoi în timp cea mult visată. Înapoi în natură, la elementul primordial. Viaţa a început în apă şi ei încă o găsesc acolo. În apă şi în pietre, crenguţe şi frunze moarte acoperite de bucăţi mici de pământ. Asta vinde Kajetan, marea stea de televiziune, pe post de substitute pentru pizza şi crenvurşti, la buticul pe care l-a deschis lângă lacul în care a fost aruncat trupul lui Filip. A avut haz. Firea lui spumoasă l-a făcut un celebru moderator. S-ar zice că toată lumea e cu ochii pe el. Intimitate? Nu are parte de aşa ceva decât atunci când e cu Petr şi cu Filip. Acesta este adevăratul Kajetan. Dacă cei puşi să-i spioneze viaţa ar reuşi să vadă dincolo de show-man, s-ar alege cu o poveste pe cinste. Pe nimeni însă nu interesează cine este omul simplu?

M-am întors acasă. Mi-am închis mobilul din răzbunare, mi-am luat borcanul cu miere alături, pentru că ştiam c-am să simt nevoia de dulce, mi-am deschis calculatorul, şi am început să vă povestesc. Am rescris totul de la momentul în care am simţit primul impuls de a aşterne pe hârtie, în sală fiind, cu ochii şi cu mintea la apă.



 Toate articolele despre Săptămîna teatrului ceh 2006


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mihaela Iancu


Alte articole

 Love chat, dream chat, life chat - Nickname, Oana Stoica


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer