La 3 decenii după concertele
rock-simfonice de referinţă ale trupelor Deep Purple şi Rick Wakemann, Therion scrie istorie muzicală la Bucureşti.
Dacă
v-aţi întrebat vreodată cum ar suna Wagner, Mozart sau Verdi cu chitări electrice, baterie şi bass, aveţi ocazia să aflaţi pe
9 decembrie 2006 când suedezii de la Therion vor urca - pentru a doua oară - pe scena Sălii Palatului. De data aceasta,
într-un concert
operă-gotic-simfonic, pe care publicaţiile internaţionale de specialitate îl denumesc deja "cel mai grandios eveniment de acest tip al deceniului".
Voci clasice, orchestră în formulă completă, corPrestigioase voci clasice care
s-au făcut auzite pe scene faimoase internaţionale vor stârni fiori în rândul audientei, mai mult sau mai puţin obişnuite cu vocile de operă. Soprana
Ruxandra van der Plas-Voda (
Germania / România), al cărei repertoriu include deja câteva roluri wagneriene, şi tenorul olandez cu o carieră internaţională
Harrie van der Plas (Olanda / Germania) au acceptat cu bucurie să se alăture acestui proiect în scop caritabil. Alături de ei vor cânta Mona Somm (Elveţia / Franţa) şi tenorul Marian Someşan (România).
Corul Academic Radio şi
Orchestra Naţională Radio în formula completă, vor colabora la realizarea acestei premiere mondiale.
Partea orchestrală va fi susţinută de circa 100 instrumentişti, iar grupul de 4 corişti cu care Therion
şi-a obişnuit fanii în turnee va fi înlocuit de cei 70 membri ai Corului Academic Radio, sub conducerea maestrului Dan Mihai Goia. Rolul de onoare - de a reuni orchestra, corul, soliştii clasici şi membrii formaţiei sub aceeaşi baghetă dirijorală - îi revine germanului Markus Stollenwerk. Interesul său în proiecte şi experimente muzicale diferite de
mainstream este cunoscut din seria de concerte "
YOUrope Together" comandate de Philharmonie Essen, realizate în mai multe ţări europene, prin care se urmăreşte aducerea tinerilor în sălile de concert clasice şi suscitarea interesului acestora pentru valorile muzicale europene.
Therion nu îşi vor dezamăgi fanii fideliAtraşi de ineditul concertului şi de promisiunea unui eveniment de
super-calitate, fani din toată lumea
şi-au făcut deja anunţată prezenţa. Zeci de iubitori ai muzicii de calitate din Japonia, Mexic, Chile, Brazilia, Scandinavia şi din toate ţările Europei se vor îndrepta spre Bucureşti pentru concert. În decembrie, Bucureştiul va reuşi performanţa de a reprezenta cu adevărat o capitală europeană de cultură.
RepertoriuÎn privinţa repertoriului concertului, atât fanii
riff-urilor grele, cât şi iubitorii de clasică vor avea cu siguranţă de ce
să-şi ţină respiraţia, timp de aproape 2 ore....
Repertoriul este structurat pe trei părţi: o parte interpretată doar de orchestră şi cor, compusă din piese Therion în variantă clasică. În partea a doua se vor cânta în premieră mondială compoziţii de referinţă Wagner, Mozart, Verdi, Dvorak, Saint Saens în versiunea interpretativă Therion. "Greul" concertului va fi reprezentat de piese proprii Therion, cu acompaniamentul orchestrei filarmonice Radio şi Corului Academic, în care se vor dezlănţui
riff-urile nestăvilite ale celor 3 chitarişti (Christofer Johnsson, Kristian Niemann, Johan Niemann), nuanţate de ritmul bateristului de excepţie Peter Karlsson. Fanii
die-hard se vor bucură de un "bonus" - din nenumăratele piese Therion compuse pe parcursul carierei de aproape 20 ani a formaţiei, vor putea asculta câteva piese în prima audiţie
live, dintre care unele cu acompaniament de orgă!!!
Motivaţie caritabilă şi patronajEvenimentul "
Therion goes classic" face parte
dintr-un proiect mai amplu "
Ars musicae, ars medicinae - muzică împotriva cancerului" realizat de Fundaţia Aquarius la iniţiativa Therion. Artiştii suedezi vor participa
pro-bono la concert, iar fondurile sunt destinate unui proiect de tratament al copiilor cu cancer din România în 2007.
Christofer Johnsson, despre motivaţia caritabilă a evenimentului, a declarat
într-un interviu pentru
metalhead.ro:
Este bineînţeles extraordinar să poţi să ajuţi copiii bolnavi de cancer, făcând şi artă deosebită în acelaşi timp. Credinţa celor de la Aquarius este aceea că remediul nu se găseşte numai în pastilele pe care le înghiţi, ci şi în natura mediului care te înconjoară. Cultura, şi în particular muzica, au fost dintotdeauna o parte importantă din bunăstarea oamenilor. Îmbogăţind vieţile oamenilor cu realizări muzicale remarcabile eu cred că sădim forţa în sufletele lor, forţă care va duce la o calitate mai bună a vieţii. Poţi vedea peste tot în lume că în ţările în care oamenii sunt săraci, dar au o cultură solidă, ei sunt în stare să ducă o viaţă intensă şi bogată. Muzica singură nu poate vindeca pe nimeni, dar nici pilula nu o poate face pentru cineva care este bolnav şi şi-a pierdut dorinţa de a trăi. Creând o atmosferă culturală sănătoasă punem de asemenea o bază pentru bunăstare.
Evenimentul este realizat sub egida Ambasadei Suediei la Bucureşti, şi este recomandat de Ambasada Austriei şi a Germaniei.
Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României
şi-a exprimat interesul faţă de proiect şi a confirmat participarea ca invitat de onoare la acesta.
BiletePreţul biletelor este 89, 150, 195 şi, ofertă specială, pachete de 2 bilete la 245 RON (biletele de 89 RON
s-au epuizat deja). Biletele se găsesc în Bucureşti la Muzica, Sala Palatului, Diverta Unirii, Mall Vitan şi Plaza sau
on-line la magazinele Diverta din ţară şi pe
site-ul Fundaţiei Aquarius.
Piese din concert cu Therion