decembrie 2006
Concert Therion goes classic
Christofer Johnsson a trecut trupa pe care a iniţiat-o cu numele Blitzkrieg prin death metal în prima perioadă, influenţat fiind de Metallica şi Slayer, apoi a trimis-o pe urmele Celtic Frost în avangarda rock-ului, introducând instrumente clasice şi părţi vocale de operă pe refrene, dar a schimbat şi denumirea trupei în Megatherion, după unul dintre albumele Celtic Frost. Următorul pas a fost să absoarbă şi să decanteze mai departe latura simfonică, trupa numită acum Therion devenind elementul catalizator al metalului simfonic.

Până acum în concerte aveau bucaţile preînregistrate de orchestră şi de cor, dar erau prezente pe scenă o soprană şi două sau trei voci de sprijin. Erau îmbrăcaţi întotdeauna în piele, săreau şi îşi învârteau pletele, aşa cum au făcut şi la celălalt concert din România în formula obişnuită, nu în cea în care Therion goes clasic. De data asta însă, prezentaţi de ambasadorul Suediei, într-un concert în care cântau pro bono, cei de la Therion s-au cuminţit. S-a produs o contagiune uşor amuzantă între trupa de metal pînă la urmă, ai cărei membri, aşezaţi în spatele scenei, mai sus de orchestră, aleseseră să se îmbrace în nişte cămăşi albe, gen menestrei şi să aştepte să le vină rândul la cântat şi cele două soprane care, intrate în atmosferă, mişcau din cap pe ritmul chitărilor.

Au fost incluşi în proiect 170 de muzicieni clasici. Corul Academiei Radio, dirijat de Dan Mihai Goia, Orchestra Naţională Radio, o soprană, o mezzosoprană, doi tenori, fiecare cu experienţe remarcabile pe scenele internaţionale, nu aşa cum se întâmplase până acum cu acompaniatorii trupei care erau amatori şi dirijorul german Markus Sollenberg, singurul dintre cei din partea clasică cu experienţă în astfel de proiecte.

Orchestra a cântat piese Therion la început, prelucrate şi cântate doar cu cor, cu viori pe partea de chitări electrice şi bas. Apoi cei de la Therion au băgat curent în muzica clasică, chitări electrice, tobă şi bass pe piese de Wagner, Mozart, Beethoven sau Ceaikovski. În final, partea care a fost cea mai animată pentru că toţi rockerii din sală au început să recunoască piesele pentru care veniseră, luate de pe toate albumele Therion, cântate cu orchestra pe scena.

În public, o maree neagră de rockeri, spartă din când în când de cei veniţi pentru combinaţia de stiluri, dar care n-ar fi apărut în mod normal la un concert metal. Şi în felul asta cei din a doua categorie, melomanii, s-au putut pune la punct cu amestecul de mitologie, credinţe şi simboluri eterogene pe care Thomas Karlsson, cel care face versurile pentru Therion şi care este conducător al ordinului magic Dragonul Roşu, le-a pus în cuvinte, simbolistică vizibilă şi în imaginile proiectate pe pereţii de lângă scenă. Hendecagrama, sau steaua cu 11 colţuri, un simbol care apare pe ultimele albume Therion, denumită şi steaua lui Seth sau steaua lui Qliphoth, care reprezintă partea întunecată a lumii, sau semnele din grafica veche a runelor. A fost un fel de val de mitologie păgînă, implantată în credinţele curente, care cred că s-a simţit - chiar în condiţiile în care nu se înţelegeau versurile - tocmai datorită simbolurilor proiectate.

Execuţia pieselor a fost cea care a atras un aşa public şi a făcut spectacolul ca întreg să fie de admirat. M-a uimit iniţial poziţionarea pe scenă a elementele mecanismului numit Therion goes clasic. Formaţia era în spate, în plan secund, corul ascuns undeva de orchestră, locul din faţa fiind ocupat de dirijor, cântăreţii clasici şi orchestră. La final însă, mi-am dat seama, că, deşi piesele mai importante au fost cele de la Therion, travaliul pe scenă a fost al orchestrei. Solo-uri de chitară nu am auzit, în schimb bucăţi şi finish-uri doar de orchestră şi vioară au existat. Deşi ar fi fost justificat de aplauzele din public, cei de la Therion nu au mai cântat bis.

Microfoniile mai puţine decât la alte evenimente mari, dar deja un obicei al concertelor din România, s-ar putea justifica de data asta prin faptul că erau zeci de microfoane pe scenă care acopereau toată zona de orchestră.

A fost un amestec împlinit de gotic, armonic şi metal: cor, orchestră şi Therion. Şi s-a simţit şi în public. Cei care nu obişnuiau cu muzica celor de la Therion au fost provocaţi, iar mareea neagră a păstrat în interior starea, cufundându-se, surprinzător, în scaune, să asculte.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus