În aparenţă (după 15 minute de vizionare), crezi că e un film despre rasism. El (Billy Bob Thorton) îi izgoneşte de pe proprietatea sa pe prietenii negri ai fiului său ALB. Ea (Halle Berry) se luptă cu fiul ei să slăbească pentru că în America să fii negru şi obez înseamnă să nu mai ai nici o şansă.
El e alb, ea e de culoare... adică NEAGRĂ. Dar Monster's Ball nu este un film despre situaţiile clare "fie alb, fie negru". Este o poveste despre doi oameni disperaţi ale căror vieţi sunt zguduite de morţi violente şi care în momentul următor tragediei se apropie unul de celălalt pentru că nu există alte persoane de care să se apropie. Este un film devastator despre cum să te descurci cu suferinţa, cu ratarea, cu pierderile importante din viaţa ta.
Monster's Ball este o expresie englezească despre aşa zisa petrecere din ultima noapte de viaţă a unui condamnat la moarte (când i se aduce mâncarea preferată, îi e îndeplinită o ultimă dorinţă etc). Titlul românesc al filmului - Puterea dragostei - e, cel puţin dintr-o perspectivă, aberant: îţi induce un răspuns pentru final care poate să fie DOAR interpretarea traducătorului. (Ca să nu mai spun că, graţie acestui titlu şi a Oscarurilor pe care le-a câştigat filmul, lumea vine în sală aşteptându-se la o povestioară romanţată scrisă pe bileţele parfumate!)
În Monster's Ball, el o ajută / "iubeşte" pe ea pentru că are nevoie să se ajute / "iubească" pe el însuşi; are multe greşeli pe care le regretă. Ea îi cere să-i dea "un moment în care să se simtă bine" şi fac dragoste sălbatic, apoi tandru, apoi violent. Ca spectator îţi aminteşti pentru o clipă de curva blonda cu care el se întâlneşte adesea (şi cu care se întâlnea şi fiul său, mort), dar îţi dai seama că partida de sex pe care o vezi acum e un pic mai mult decât asta. "Ai simţit?" spune el zâmbind. "Aveam nevoie de tine, aveam nevoie să mă simt bine", îi răspunde ea.
El descoperă primul secretul care îi ţine separaţi, dincolo de culoarea pielii. Şi după prima noapte de amor, vede un mic amănunt reflectat în oglinda de la baie. Şi vomită. "Faptul că mi s-a făcut rău n-are nici o legătură cu tine, bine?" îi spune el când pleacă pentru că ştie că, în ciuda secretului, doar pe ea se mai poate baza. Şi nu-i spune ce ştie.
Ea află acelaşi secret, în prima noapte în care se mută la el. E şocată, se isterizează singură în camera copilului mort, dar apoi îl priveşte în tăcere cu spaimă şi durere, cu frică şi resemnare, cu înţelegerea compromisului care va urma. Aşa că înghite cu un zâmbet palid linguriţa de îngheţată pe care el i-o întinde. Dar nu-i spune că a aflat.
De ce????? E timpul să meargă mai departe? Sau crede că el nu i-a spus pentru că a vrut să o protejeze? Sau îşi dă seama că nu mai are altă alternativă? Sau s-a săturat de câte a îndurat până atunci şi nu mai are putere să lupte? Sau, pur şi simplu, iartă? Sau... CE? (Toate aceste întrebări-emoţii le citeşti pe faţa lui Halle Berry în mai puţin de cinci minute. Cinci minute pentru care cred din inimă că şi-a câştigat Oscarul pe deplin).
E un film care te lasă să-ţi alegi singur finalul (cam ca-n American Beauty). Eu l-am ales pe al meu şi mai spun o dată, că traducerea titlului e aberantă... Trebuie să-l vedeţi şi voi ca să înţelegeţi forţa acestui film cu mai multe răspunsuri de final.
P.S.: E o replică în film (spusă de P. Daddy, rapperul care se dovedeşte a fi un surprinzător de bun actor, cel puţin de data asta) care mi-a rămas în minte: Nici o fotografie nu poate surprinde corect chipul unui om. Numai o fiinţă umană poate descrie / desena corect o altă fiinţă umană. O fi la fel şi cu filmele?!