Ne aflăm în Jackson, un orăşel anonim din sudul Statelor Unite. Ea este Letitia, o negresă cu gramatica stâlcită, un băiat gras şi un soţ în închisoare care îşi aşteaptă pedeapsa cu moartea de 11 ani. El este Hank, gardianul care se ocupă de scaunul electric al soţului. Un bărbat al sudului, care comunică monosilabic sau cu pumnul, cu un tată rasist şi un băiat strivit de platitudinea Jackson-ului printre altele.
Filmul este structurat în două segmente mari. În prima parte se dezlănţuie iadul. Este executat soţul, ea îşi pierde serviciul, băiatul lui se sinucide, băiatul ei moare într-un accident de maşină. Totul condimentat ici colo cu scene care vor să spună ca sudul va rămâne pe veci rasist. Segmentul se termină într-o scenă de sex la care privim prin deschizătura unei uşi. Sex care nu tinde spre estetic, sex aşa cum este el, necosmetizat, cu oameni reali.
Prima parte a peliculei este filmată anume fără prea multe tranziţii de la o scenă la alta. Nenorocirile se întâmplă în lanţ, lăsându-te să te întrebi ce se mai poate întâmpla rău. Nu vă aşteptaţi să vă spună scenariul ce să simţiţi. El este astfel realizat ca să decidă spectatorul dacă e monstruos sau nu ce se întâmplă acolo.
A doua parte din film curge mai lin. Minus este înlocuit cu încercări timide de plus: îngheţata de ciocolată devine mai multă şi mai bună, ea însăşi o tranziţie între scene, o benzinărie rebotezată Letitia's, o maşină pentru fată, o casă decorată hidos cu trofee de vânătoare şi pistoale capătă pereţi albi, proaspăt vopsiţi, un tată tiran şi rasist pedepsit cu azilul, Hank cade la pace cu vecinul cel negru. Da, până şi într-o provincie cum e sudul se poate.
Slavă cerului, filmul se abţine de la exagerări. În ultimul moment, dar se abţine. "Îl împuşcă", "să vezi că se întâmplă ceva" vor fi reacţii normale şi comune printre spectatori. Ei bine, nu. Filmul nu exagerează şi deci nu strică ceva atent construit de la bun început şi dirijat către un final fără scântei, dar frumos. Pur şi simplu frumos.
Da, ea este neagră, el este alb, tatăl este rasist şi ne aflam in sud. Totuşi, în nici un caz Monster's Ball nu este predominant bazat pe exploatarea dimensiunii interrasiale. Aceasta este folosită numai ca suport. Ca un context social, psihologic sau altfel. Obstacole reale plasate acolo pentru a fi depăşite de personaje.
Ba mai avem şi câteva imagini extraordinare în film. Decorul este lipsit anume de strălucire. Trebuie să înţelegem că ne aflăm în genul acela de orăşel care sugrumă şi limitează. Un orăşel din care nimeni nu a plecat vreodată. Din care nimeni nu a avut curajul, decât poate cei care s-au sinucis. Un mediu arid, tern. În care percepem la adevărata valoare apropierea dintre doi oameni. Un film despre cât de uşor poate fi câteodată să nu te mai agăţi de lucrurile rele din viaţă. Numai uitaţi-vă la expresia de pe faţa lui Halle în scena de final. Spune totul!