"Aa, premiile ăstea sînt un fel di Eurovision", spune Corneliu Porumboiu după ce a sunat la Bucureşti să vadă dacă fetiţa lui mai are colici. Sîntem la un restaurant de lîngă hotelul unde ne-au cazat la Varşovia pentru ceremonia decernării Premiilor Academiei Europene de Film. Am ajuns suficient de tîrziu ca să nu mai avem vreme de plimbat prin oraş, ci doar de mîncat ceva şi de gustat berea locală.
Cornel e nominalizat la Cel mai bun scenarist (pentru cine ştie sau nu ştie e vorba de A fost sau n-a fost?, scenariul publicat de Editura LiterNet), eu am venit ca să "relatez". Daniel Burlac, producătorul lui, n-a mai făcut deplasarea. "Ceea ce, teoretic, ar face din tine un Trăistariu", zic. Cornel nu pare prea încîntat de idee. Spune că nu se supără dacă nu ia premiu, nu prea cred, dar în fine. Am venit cu acelaşi avion şi în maşina oficială care ne-a adus în oraş (şi care, de fapt, îl aştepta pe el) ne băgăm în seamă cu reprezentanta EFA şi cu şoferul polonez. "Young Romanians don't give a shit about Revolution!", spune Porumboiu pentru că vorbim despre cum se raportează tinerii polonezi la Solidaritate şi la mişcările sociale care le-au oferit pe tavă libertatea de a se fîţîi prin Europa.
Varşovia - oraş făcut frumos între războaie, distrus în '44 în proporţie de 85%, refăcut după aceea cît s-a putut pînă s-a intrat cu blocurile sovietice, oraş cu oameni care-l merită şi care au luptat pentru fiecare casă în timpul eroicei insurecţii de 60 de zile din '44 - arată acum, în centru, ca în filmele SF. "Ca în Al cincilea element", remarcă şi nemţoaica obişnuită cu Potsdamer-ul din Berlin. Locuim toţi la grămadă în Sofitel Victoria, hotel de 200 de euro camera, în lux şi huzur. Academia Europeană de Film plăteşte. Nu din cotizaţiile membrilor, căci are tot felul de sponsori bine situaţi.
Prima ediţie a premiilor a avut loc în 1988, la anul, la a 20-a ediţie, ceremonia va avea loc tot la Berlin. Wim Wenders conduce academia. Wenders, care anul trecut a făcut pe bucătarul-şef în cadrul unei ceremonii de un gust îndoielnic, a trecut acum mai în umbră. EFA (Porumboiu îi spune UEFA) luptă pentru filmul european, normal, iar reputaţia premiilor sale este aceea că sînt acordate unor filme nu atît comerciale, cît serioase. Nu ştiu ce să zic, premiile sînt oricum şi oriunde discutabile, iar faptul că 4.000, să zic, de membri votează un anume film mie mi se pare nesemnificativ.
Anul trecut mi s-ar fi părut normal ca Moartea domnului Lăzărescu să ia un premiu, anul ăsta mi-am zis că Volver poate lua un premiu la alte categorii, ca să ia şi Porumboiu unul. Nu văzusem filmul care a cîştigat pînă la urmă premiul pentru cel mai bun scenariu, Das Leben der Anderen/ The Lives of Others de Florian Henckel von Donnersmarck, ştiam doar că era vorba în el despre un agent STASI. Se vede însă că povestea i-a impresionat pe membrii EFA, care au apucat să-l şi vadă şi care l-au premiat şi pe actorul Ulrich Mühe, dar care mai ales au votat filmul drept cel mai bun film al anului.
Altfel, taica Almodóvar a cam luat restul - premiile pentru regizor, actriţă (o Penélope Cruz emoţionată aproape să se împiedice pe scări, că doar s-a întors în Europa şi a schimbat pronunţia prenumelui), director de imagine (José Luis Alcaine, ex-aequo cu omologul său de la The Wind That Shakes the Barley de Ken Loach), compozitor (Alberto Iglesias), precum şi premiul publicului, The People's Choice Award. Deci premiile s-au cam împărţit între două filme.
Eu m-am bucurat că Before Dawn de Bálint Kenyeres, pe care îl ştiam de anul trecut de la Anonimul şi care mi-a plăcut foarte mult, a fost desemnat cel mai bun scurtmetraj al anului. Şi că atmosfera inevitabilă de nuntă, cu interminabilele mese albe, a fost adusă la acelaşi numitor comun cînd producătorul britanic Jeremy Thomas (premiat de Screen International pentru activitatea sa în cinema) a spus că nu e viaţă mai bună decît aia în care faci filme. Ceremonia a fost totuşi pentru 4 minute ca Eurovisionul, cînd o solistă cu aere egiptene, un fel de Nicoleta Luciu poloneză, a produs un moment muzical ridicol şi a mai avut un moment care putea fi dramatic pentru orchestră, cînd o bucată de tablă din decor s-a prăvălit peste "dînsa". În rest, Roman Polanski a luat Premiul pentru întreaga activitate, Les amants réguliers de Philippe Garrel, Premiul FIPRESCI, Die grosse Stille de Philip Gröning (film făcut în 20 de ani), cel pentru documentar, iar Pierre Bell şi Stéphane Rozenbaum, Art Directors la The Science of Sleep de Michel Gondry, Premiul pentru contribuţie artistică.
În total, s-au dat 15 premii. Premiul lui Cornel a fost că a călcat pe acelaşi covor roşu cu Pedro, Penélope, Ken, Roman, Sophie, Andrzej, Julie. Premiul meu, dacă m-ar întreba şi pe mine cineva, a fost că am revăzut Varşovia.