Anul Mozart se apropie de sfîrşit şi, la o numărătoare a bobocilor CD, am sentimentul că un singur proiect discografic se impune şi va rămîne, probabil, în memorie. Violonista Anne-Sophie Mutter este autoarea lui şi a trei seturi de discuri, concertele de vioară, triourile cu pian şi integrala sonatelor pentru vioară şi pian, apărute sub egida companiei Deutsche Gramophon. Mutter este la ora actuală o celebritate necontestată a viorii, în plină maturitate, iar anunţul pe care l-a făcut recent, că plănuieşte să se retragă de pe scenă în 2008, cînd va împlini 45 de ani, i-a surprins pe criticii muzicali.
Întrebată ce va face după ce va părăsi viaţa de concert, violonista răspundea într-un interviu acordat canalului de televiziune Arte: "O întrebare bună. Muzica este de neînlocuit. Răspunsul îl voi primi de la viaţă. Nu eu am plănuit să-l întîlnesc pe Karajan atît de devreme. Copiii mei sînt un dar de la Dumnezeu. Nu am plănuit să-mi pierd soţul după şase ani de căsnicie, nici să trăiesc ca o văduvă... Plănuiesc doar nişte mici sonate, iar restul va veni de la sine. Voi încerca să rămîn credincioasă idealurilor mele artistice. Vom vedea". Viaţa sufletească o dublează şi influenţează, neîndoielnic, pe cea artistică a unei personalităţi de talia Annei-Sophie Mutter. După ce, timp de cîţiva ani, în interpretările ei, violonista a părut să fi purtat doliul încercărilor la care a fost supusă, în special moartea, în 1995, după numai şase ani de căsătorie, a lui Detlef Wunderlich, acum pare să trăiască un moment de criză şi ruptură. Anunţat discret cu o lună în urmă, divorţul de dirijorul şi compozitorul André Previn constituie şi el, foarte probabil, un element.
Anne-Sophie Mutter are în urmă o carieră internaţională de 30 de ani, începută la vîrsta timpurie de 13 ani, cînd era descoperită şi propulsată în scenă de Herbert von Karajan. În 1980 şi-a făcut debutul american cu Filarmonica din New York, sub bagheta lui Zubin Mehta, iar înregistrările ei, acoperind un repertoriu vast, i-au adus treptat toate distincţiile discografice posibile. Deocamdată, pentru 2007, violonista anunţa că va interpreta în premieră concertul scris special pentru ea de Sofia Gubaidulina şi cel dedicat ei de Previn. "Ceea ce mă interesează", explica ea recent, "sînt formele noi în muzică... de la muzică aştept să fie expresia unei personalităţi forte ca să mă identific cu ea. Dacă este tonală sau atonală îmi este indiferent, atît timp cît transpar din ea o stăpînire a orchestraţiei şi capacitatea de a include în ea partea de solist a viorii."
Din proiectul ei pentru anul Mozart au impresionat cu deosebire integrala concertelor de vioară, înregistrată cu Orchestra simfonică din Londra, pe care a şi dirijat-o, şi recent apărutul ciclu al Sonatelor. Un critic se grăbea să o întrebe ce a învăţat-o frecventarea concertelor lui Mozart pentru interpretarea muzicii contemporane. Mutter răspundea surprinzînd: "Este invers! Cîntînd muzică contemporană mi-am îmbogăţit felul de a-l aborda pe Mozart". Exemplul pe care îl dădea şi îl califica drept "fascinant" era Concertul de vioară de Wolfgang Rihm, în care compozitorul ar lăsa vioara să crească de parcă s-ar naşte din secţia instrumentelor de suflat, pentru a o ascunde apoi din nou. Culorile pe care le foloseşte i-ar fi permis o abordare retrospectivă în cazul concertelor de Mozart.
Proiectul Mozart a avut şi o motivaţie personală, concertele de vioară fiind o parte a vieţii ei, spunea Anne-Sophie Mutter într-un interviu cu "Le Figaro", reamintind Concertele No. 3 şi 5, aflate pe primul ei disc cu Filarmonica din Berlin, dirijată de Karajan, şi înregistrat în 1978. Cele 16 sonate de vioară ar fi constituit "o călătorie miraculoasă, permiţînd să-l însoţească pe Mozart de la 17 ani pînă la sfîrşitul vieţii, acompaniindu-l în muzica de cameră ce a avut o importanţă atît de mare pentru el". Pe un asemenea parcurs, înregistrarea sonatelor ar permite cel mai bine cunoaşterea evoluţiei tehnicilor de compoziţie pentru vioară. Cu această ocazie, Mutter respinge politicos curentul de interpretare barocizant, la modă în ultimele două decenii. "Mozart a trăit într-o epocă de modificare a stilului, în momentul căutării unei forme noi de arcuş, diferită de cea din era barocului, pentru a obţine o flexibilitate şi un dinamism mai mari. [...] A cînta lucrările lui într-un stil baroc echivalează cu a reduce posibilităţile expresive ale acestei muzici."
Anne-Sophie Mutter nu mai este, cu siguranţă, creaţia şi figurina lui Karajan. "Concepţiile mele asupra sunetului, frazării şi tempourilor au evoluat foarte mult. Astăzi caut un sunet mai transparent... Concertele de început ale lui [Mozart] pot fi cîntate în atmosfera pe care o oferă o orchestră de cameră, care sună ca un mare cvartet cu suflători. Dialogul şi spontaneitatea sînt amplificate. Cu acest tip de orchestră, mai mică şi cu un sunet mai transparent, tempii devin în mod natural mai rapizi, mai luminoşi, de o mai mare virtuozitate."
Anunţîndu-şi intenţia de a părăsi viaţa de concert, violonista lăsa o poartă deschisă atunci cînd spunea că data exactă contează mai puţin decît teama de a se regăsi într-un moment al vieţii în care cei din jur să viseze, în spate, la ieşirea ei din scenă. Ascultînd-o, Anne-Sophie Mutter pare departe însă de o asemenea postură. Dacă suferă de un deficit de încredere în cazul unor critici, motivul este unul de imagine. Pretenţiile ei băneşti exorbitante, şi nu arta interpretativă îl făceau pe un muzicolog britanic să meargă pînă la a cere boicotarea ei de către orchestrele engleze.
În mod paradoxal, modelul ei artistic declarat rămîne un violonist de o mare modestie, David Oistrach. El este cel care ar fi inspirat-o întotdeauna, "de la vîrsta de şase ani, cînd a cîntat sonatele de Brahms în apropierea casei mele - primul concert la care am asistat în viaţa mea: [prin] prezenţa lui pe scenă, felul în care a cîntat, felul în care a făcut din Brahms un fel de mantou mare, în care era învăluit fiecare dintre cei din sală, căldura sunetului, incredibila umanitate cu care a cîntat şi modestia lui ca interpret".