În picioare.
Cu tălpile pe pereţi.
Palme-lopeţi lipite de podea.
Chircit ca un melc.
Mîini-rotocoale întrepătrunse.
Un om-robotîmpizat. Sunete de bormaşină. Vîjîit.
Un om-faună.
Schyzo mind.
Schyzo body.
Urmărindu-l pe Xavier Le Roy ai senzaţia că eşti în Povestea porcului. Sub un strat de piele apar alte straturi. Tricoul negru este, de fapt, o rochie neagră mulată, sub care descoperi un corp care se strînge şi se rulează ca o hîrtie de împachetat în cele mai ciudate poziţii. Xavier se dă peste cap şi devine amoebă.
O cronică la performance-ul lui Xavier Le Roy, Self-Unfinished, nu poate fi decît un exerciţiu de vizualizare în spaţiu. O bornă de imaginare a nelimitărilor. Unul dintre cei mai reprezentativi coregrafi ai momentului despică vagoanele corpului. Traiectoria membrelor este inteligent reinversată. Xavier Le Roy îşi răsuceşte corpul ca pe un şurub. Îşi încolăceşte mîinile, creează cu ele figuri plastice, o imagistică sculpturală de o vizualitate uluitor de simplă şi, în acelaşi timp, răvăşitor de percutantă. Adjectivele nu sînt inutile. Gimnastica lui Xavier Le Roy, controlul perfect al trupului nu rămîn nici o clipă la stadiul de formule geometrice aseptice. Sculptura vie se mişcă exact ca un vas de lut intens modelat. Această sculptură carnală în ritm regresiv este baza spectacolului. Self-Unfinished este un self-steps, o întoarcere în capsula de timp a corpului şi a minţii. Acolo unde, dincolo de reguli şi convenţii, totul se poate. Şi se poate pentru că imaginarul la care recurge Xavier Le Roy este unul atemporal. Este unul antropo-animalo-morfic, în care se grupează mai multe rame corporale. Corpul de acum şi corpul de atunci sînt frînturi de timp interşanjabile.
Xavier Le Roy reuşeşte să condenseze în forme de carne şi piele tensiune, concept, esenţă. Reuşeşte să stilizeze fără să artificializeze. Corpul se de-verticalizează. Corp piramidal care cade la un moment dat ca o bucată de brînză. Pumnii se înmoaie şi curg. Ovale din braţe şi picioare compun acest corp cu memorie reversibilă şi extrem de permeabil la istorii ale trupului.
Xavier Le Roy e un coregraf care concentrează perfect stadii ale metamorfozei. Spectacolul lui este conceput ca un CV. Se începe cu ultimul stagiu, pentru ca, încet, să se ajungă la stadiile primare. Corpul de start este cel contemporan. Un corp care produce sunete mecanice şi se mişcă pe bandă rulantă. Robotismul regresează pînă la stadiul animaloid. Corpul se tîrăşte ca o omidă sau sare ca o broască. Şerpuieşte şi se lipeşte de panoul alb. Tace şi creşte tensiunea. Corpul solid şi mecanic de la început se fluidizează şi se ascultă.
În Self-Unfinished, corpul şi sinele nu au linie de demarcaţie. Ele devin o comunitate de gînd şi mişcare. Neterminatul din titlul spectacolului nu desemnează incompletul, ci complementarul. Identităţile duale care sînt ca albuşuş şi gălbenuşul, care există prin transfer de sens şi energie.
Schimbarea în varianta Xavier Le Roy
Xavier Le Roy este, la ora actuală, unul dintre cei mai mari coregrafi din lume. A spune acum despre el că a studiat biologia, nu dansul, nu mai e o noutate. Dar acum cîţiva ani acesta era "cîrligul" folosit, în mod obişnuit, de presă pentru a-l "vinde" pe Le Roy."Am făcut biologia pentru că nu aveam altceva de făcut. Decizia de a face biologia a fost mai degrabă o non-decizie", povesteşte acum Xavier Le Roy, care a venit la Bucureşti pentru a-şi prezenta una dintre cele mai cunoscute piese ale sale: Self-Unfinished. Spectacolul a fost prezentat pe 15 octombrie 2006, seara, la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti, în cadrul Zilelor Dansului German. Cu o zi înainte, Xavier Le Roy s-a întîlnit cu coregrafi şi jurnalişti români, cărora le-a vorbit despre spectacolele sale.
"Eram atît de leneş şi fără chef", îşi aminteşte acum Xavier Le Roy momentul în care s-a apucat de biologie. Îşi luase bacalaureatul şi, cum biologie făcuse tot timpul la şcoală, a ales să facă în continuare, pentru că însemna prea mult să se apuce de altceva. "În Germania, după bacalaureat, oamenii pot sta un an în care să se gîndească ce vor să facă mai departe. În Franţa, nu poţi să te opreşti, pentru că dacă te opreşti, este ca şi cum nu ai mai exista", spune coregraful de origine franceză, care acum trăieşte şi lucrează la Berlin.
În 1994, cînd era încă la început (abia în 1990 se apucă de dans, luînd cursuri cu Véronique Larcher, apoi cu Ruth Barnes şi Anne Koren), Xavier Le Roy înţelege cît de bine dă, atît într-un CV, cît şi pentru presă, faptul că a studiat biologia. Elemente pe care el le omite intenţionat din CV ajung cap de articol de ziar: "Un dansator venind din biologie".
Dar asta se întîmpla pe la jumătatea anilor '90, înainte de Self-Unfinished, spectacolul despre care se poate spune fără ezitare că a făcut istorie şi care a avut premiera în 1998. "Atunci am început să lucrez singur", fixează în timp Xavier Le Roy momentul Self-Unfinished.
După trei ani, perioadă în care lucrase pentru toate piesele cu doi oameni (unul pe muzică, celălalt pe imagine), în 1998 Le Roy decide să renunţe la orice tip de colaborare. Se pare că la baza deciziilor sale au stat anumite neînţelegeri din grup.
Cel care făcea muzica era nemulţumit de faptul că nimeni nu acordă atenţie muzicii. "Atunci m-am decis să lucrez singur, era unica soluţie ca nimeni să nu fie frustrat", spune Le Roy.
"Dacă vrei să schimbi produsul, trebuie să schimbi procesul de producţie" este mesajul spectacolului prezentat de Le Roy la Bucureşti.
"Corpul nu e un singur lucru niciodată, ci de fiecare dată mai multe lucruri", spune Le Roy, care, pentru a putea opera non-stop schimbările asupra spectacolului, urmăreşte ce înregistrează un monitor aflat într-un colţ al camerei în timp ce el dansează. "Nu e ca şi cum te-ai vedea într-o oglindă, explică el, cînd ar trebui să încerci să schimbi pe loc, fără a avea timp să analizezi. Aşa văd şi re-lucrez ceea ce văd"
(a notat Camelia Nicolescu)