Vine sfîrşitul anului şi filmele româneşti realizate cu bani publici se grăbesc să iasă pe ecrane. E cazul lui Şi totul era nimic... de Cristina Nichituş (care a cîştigat concursul de finanţare al CNC în prima sesiune din 2004), nu e cazul lui Lacrimi de iubire - filmul, produs de Mediapro. Amîndouă sînt proaste, dar dacă ar fi să-l aleg pe cel mai răsărit, probabil că l-aş alege pe al doilea. Lungmetrajul realizat după telenovela cu acelaşi nume - amîndouă regizate de basarabeanul Iura Luncaşu - n-are pretenţii să fie ceea ce nu e. E confuz dacă nu ştii personajele de pe micul ecran, e jucat ca o telenovelă, e stupizel, plin de muzică şi de hăinuţe "trendy", dar e sincer în stupizenia lui. Să nu se înţeleagă că îl apăr sau că mi-a plăcut, dar punîndu-l lîngă cealaltă premieră românească a perioadei, faci o comparaţie fără să vrei.
Lacrimi de iubire - filmul nu diferă de telenovelă. Faptul că îl vezi la cinema, pe ecran mare, măreşte toate defectele sau, mă rog, caracteristicile genului. Intriga endogamică (sic), fragmentarea secvenţelor, deşi acţiunea înaintează lent, personaje unidimensionale, răsturnări de situaţie făcute din "poignet", joc actoricesc îngroşat, artificial. Secvenţele curg ca o reclamă după altă reclamă. Bine, nu e aşa, dar ar putea fi - de pildă, secvenţa de amor de la cabana de la munte a lui Andrei, cu Andrei şi Alexandra goi pe blăniţa din faţa focului din cămin, ar putea fi o reclamă la coniac. Sau cea de a doua zi, dimineaţa, pe terasă, o reclamă la Almette. Pe lîngă asta, personajele pot - şi chiar fac - reclamă unei anumite firme de îmbrăcăminte. Poate de asta Alexandra îşi schimbă hainele des, deşi nu are bagaj cu ea la munte. Înţeleg că salvarea lungmetrajului tras după telenovelă au reprezentat-o caravanele care i-au trambalat pe actori prin oraşe mari şi mici, ca să fie arătaţi şi să dea autografe după proiecţie.
Lacrimi de iubire - filmul.
Regia Iura Luncaşu.
Scenariul: Eugen Patriche.
Cu: Dan Bordeianu, Adela Popescu, Alexandru Papadopol, Elvira Deatcu.