"Cînd mor oameni nevinovaţi, simpli, deloc ieşiţi din comun - este încă şi mai înfricoşător decît atunci cînd moare un om important. Cînd mor dintr-ăştia, obişnuiţii, şi mor aşa, ştiţi, în ritm susţinut şi mulţi deodată, şi nu la război, ci chiar în case, în avioane sau în drum spre serviciu, păi, atunci însăşi viaţa statului se schimbă radical, iar politicienii, cu politica lor de doi bani, şi oamenii de ştiinţă, cu toată ştiinţa lor, se duc dracului...'' În Terorism, Oleg şi Vladimir Presniakov surprind strategia insinuării pericolului acolo unde te aştepţi mai puţin. Panica e starea fierbinte a societăţii contemporane, aşa cum crima e impulsul cotidian care mocneşte în tot ce e viu.
Terorismul fraţilor Presniakov, prezenţi la Bucureşti pe 11 februarie 2007 la spectacolul regizat de Gianina Cărbunariu pe textul lor, se roteşte accelerat în jurul terorii-caracatiţă. În spectacol joacă Paula Gherghe, Mădălina Ghiţescu, Maria Obretin, Mihaela Sîrbu, Ionuţ Adăscăliţei, Adrian Anghel, Laurenţiu Bănescu/ Virgil Aioanei, Rolando Matsangos, Răzvan Oprea. Piesa, fragmentată şi în acelaşi timp circulară, e un cumul de indicii şi secvenţe dramatice manevrate cu multă atenţie, care dau greutate fiecărei situaţii de panică în parte. Pe Presniakovi îi preocupă istoria globală a terorii, filtrată în capitole de viaţă privată.
Un copil care apasă pe soneria unui apartament în care sînt lăsate gazele aprinse se dovedeşte în final, involuntar, declanşatorul celei mai cumplite stări de asediu. Fraţii Presniakov împart granule de teroare în momente care alunecă de la general la intim. Abilitatea scriiturii lor stă în gradarea suspansului şi neaşteptatului, în brusca schimbare a cursului dramatic şi în detensionarea temporară care nu e altceva decît o inteligentă supapă. Presniakovii întorc volanul scriiturii cu o viteză năucitoare şi nu te lasă să anticipezi confortabil succesiunea evenimentelor. Exact ca în Babel, un detaliu care trece la început neobservat leagă poveştile. Copilul din Terorism e sinonimul explozibil al puştii din Babel. Forţa scriiturii supraetajate vine din circuitul subtil al unor detalii cărora abia la sfîrşit le vezi sensul de adîncime. În Terorism, situaţiile curg ca nişte produse toxice pe o bandă rulantă care, atunci cînd te aştepţi mai puţin, transportă leagăne în loc de bombe.
Două femei în vîrstă stau de vorbă în parc despre familiile lor, în timp ce nepotul uneia dintre ele se dă în leagăn. Încet, încet discuţia urcă spre nivelul maxim de cruzime. Una dintre bătrînele îi dă celeilalte otravă să-şi omoare ginerele. În organizer-ul femeii care se sinucide la birou e scrisă o singură frază: "La picioare, unghiile cresc mai repede decît la mîini". Pentru Oleg şi Vladimir Presniakov, spectacolul de la Teatrul Foarte Mic a demonstrat "o excelentă unitate de joc actoricesc şi o viziune regizorală clar asumată".
Terorismul e corporal, mental, global, intim, cu atît mai prezent cu cît se insinuează subliminal. E terorismul fiecărei clipe asupra clipei care a trecut sau care e pe cale să se scurgă. Creierii sînt compostaţi instant la aparatul terorii unei lumi în care se trece debusolant de uşor de la spînzurătoare la lesa unui cîine. Al unei lumi în care pericolul pompează non-stop panică.