Time Out Bucureşti / februarie 2007
Plăcută surpriză acest al doilea film realizat de Todd Field, deşi încă de la debutul său cu In the Bedroom ne-a dovedit că e un regizor interesant. Numai că acolo era vorba despre o dramă cu o acţiune ce se consuma în câteva personaje, în timp ce Little Children e o comedie neagră tentaculară ce urmăreşte cel puţin şapte personaje, fiecare cu povestea lui.

Ambele demonstrează că pe Field îl interesează lumea orăşelelor de provincie a cărei aparentă normalitate ascunde plictis, frustrare, visuri imposibile şi multă minciună. Sarah, un fel de doamnă Bovary din America zilelor noastre, îşi înşală bărbatul, care la rândul lui o minte atunci când întârzie peste program la birou pentru a se masturba excitat de site-uri porno. Brad îşi minte nevasta nu numai pentru că o înşeală cu Sarah, ci şi pentru că pretinde că se pregăteşte pentru un examen de intrare în barou de care nu are nici un chef (ceea ce nu-l împiedică să fie complexat de împlinirea profesională a nevestei). Un fost poliţist, amic cu Brad, face exces de intransigenţă şi morală când de fapt are pe conştiinţă uciderea unui minor nevinovat. Mama unui pedofil proaspăt eliberat din puşcărie vrea să-şi căsătorească fiul cu o persoană de vârsta lui pentru a domoli indignarea întregului oraş.

Ţesând toate aceste fire, filmul face portretul unei societăţi destul de hidoase (de la femeile respectabile care adorm când fac sex cu bărbaţii lor, la masculii cu mutre de bestii care se defulează jucând violente partide de fotbal) şi totodată îmbină abil love story-ul cu satira şi cu tensionate momente de suspans dramatic.
Regia: Todd Fields Cu: Kate Winslet, Patrick Wilson, Jennifer Connely, Sadie Godstein

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus