Un pictor, un compozitor, un scriitor. Trei arhetipuri ale boemei pariziene. Un cîine, pentru condimentarea poveştii. O iubire tragică, mai multe aventuri. Sărăcie cît cuprinde, boală, umor sec şi Parisul primăvara, toamna, iarna.
Scenariul lui Aki Kaurismäki la filmul din 1992
Viaţa boemei după romanul lui Henry Murger este în spectacolul lui
Radu-Alexandru Nica pretext pentru explorarea brechtiană a unui text. Regizorul realizează o subminare a convenţiei din interior, o
de-psihologizare a personajelor prin deconstrucţia naraţiunii. Povestea înaintează în
scene-prototip, scurte, rapide (Nica îşi păstrează pasiunea pentru acest tip de dramaturgie
fragmentar-alertă afirmat în spectacolele sale anterioare), jocul este exclusiv interior, cu expresie austeră, rece, reţinută. Scenele alternează filmic
într-un spaţiu de joc feliat de lumini în mai multe zone de acţiune prin care se trece rapid, uneori mişcarea fiind chiar accelerat indusă (există o bandă rulantă pe care personajele o folosesc fie ca expresie a distanţei sau a timpului, fie ca suport pentru gaguri).
Rapelul la filmul mut, prezent şi în alte spectacole ale lui Nica, caracterizează foarte bine umorul sec, rigid, al lui Kaurimäki (regizorul perfect pentru un Buster Keaton contemporan). Personajele îşi schimbă în viteză identitatea, exemplul aici este cel al Povestitorului, rol preluat relaxat de la un actor la altul, uneori cu umorul absurd al unui alt mare cineast, Nikita Mihalkov (în filmul lui Mihalkov
Bărbierul din Siberia un camionagiu rătăceşte
printr-o Siberie nesfîrşită în căutarea unui sat cu nume imposibil de reţinut, fără a avea nicio legătură aparentă cu subiectul filmului. În spectacolul lui Nica, unul dintre Povestitori apare la fel de absurd pe bicicletă, tăind practic orice fel de logică a naraţiunii).Viteza de joc e mare, iar personajele funcţionează esenţializat (nu neimplicat)
într-o succesiune rapidă de situaţii strict narative şi stări explicitate. Nu lipseşte pantomima pură în stilul gagheresc al comediilor mute. Reîntoarcerea la Paris în ilegalitate a unui "gentlemen albanez" înfăşurat în covor
într-un portbagaj se face pe
Tangoul balcanic al muzicianului ungur din Voivodina, Boris Kovacs. Nimic mai dezarmant comic şi mai bine făcut!
Componenta principală a spectacolului rămîne umorul detaşat, nordic, cadrat filmic nu numai prin gaguri, dar şi prin scurtimea secvenţei. Nimeni nu aşteaptă efectul poantei, aceasta este aruncată sec, parcă involuntar, cu detaşarea unei replici oarecare în economia spectacolului. Doar Galló Ernö în rolul cîinelui Baudelaire, cel mai poet dintre câini şi cel mai boem dintre poeţi (a suferit de foame cît toată poezia universală, cîinele, nu actorul!) are un umor cald, uşor clovnesc,
tandru-trist pe alocuri. Remarcabilă interpretarea actorului (care mai face cîteva roluri printre care şi pe cel al lui Hugo, gorila nervoasă, dar anemică a unui proprietar masiv, un alt
switch de tip gagheresc), aducînd aminte, sigur cu diferenţele de rigoare, de un alt "patruped", Marius Manole în
Inimă de câine.
Cei trei pretins artişti cu hilarele lor idei despre artă sunt un fel de
personaj-amprentă care funcţionează în spectacol ca motor al naraţiunii, fără să aibă însă şi decriptaj caracterologic. Aici e pariul, în a realiza un spectacol de tip brechtian mixat pe o structură cinematografică şi tocmai aici este şi punctul slab. Parţiala nereuşită constă în această eliminare a psihologizării pentru care regizorii şi actorii români nu au nici şcoala, nici antrenamentul necesare. Spectacolul se salvează însă prin coerenţa şi umorul poveştii şi prin actorii excelenţi ai Teatrului Maghiar din Cluj. E vorba de Orbán Atilla, Dimény Áron şi Bogdán Zsolt. Din păcate, scenografia Carmencitei Brojboiu urîţeşte excesiv "boemia", cu un decor oarecum incomod care strîmtează spaţiul de joc.
Viaţa boemei rămîne un foarte bun spectacol pentru public şi un necesar exerciţiu în zona esteticii brechtiene pentru regizor şi actori deopotrivă.
Viaţa BoemeiScenariu de Aki Kaurismäki după romanul lui Henry Murger "
Scènes de la vie de bohème"
Versiune scenică: Mihaela Michailov
Dramaturgia: Biró Eszter
Regia:
Radu-Alexandru Nica
Scenografia: Carmencita Brojboiu
Video: Tofán Zsolt
Foto: István Biró
Cu: Orbán Atilla, Dimény Áron, Bogdán Zsolt, Péter Hilda, Galló Ernö, Vindis Andreea, Szücs Ervin, Györgyjakab Enikö, Buzási András.
