Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Clara B.

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cinema la puterea a... câta? - Clara B.


martie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"Europa este o femeie", spune replica finală a filmului lui Alexandru Solomon - cum spune, de altfel, tot filmul: o femeie numită Clara B.

Căci, în fond, acesta este subiectul eseului cinematografic de faţă: Europa, între 1900 şi 1965 - cu unele trimiteri şi spre zilele noastre. Iar pretextul pe care-l foloseşte (printr-o sclipire de geniu!) este născocirea unui aşa-zis personaj real, suficient de incitant pentru ca biografia sa să facă subiectul unui film documentar.

Aşadar, este vorba despre Europa ca entitate comunitară şi istorică, pornind de la zona Alsaciei - germenele şi nucleul actualei Uniuni. Imaginara Clara Fromm, originară din Strasbourg, parcurge toate dramele acestei regiuni atât de disputate între Germania şi Franţa, începând cu tribulaţiile Primului Război Mondial, trecând prin perioada lui Pétain şi vânătoarea de vrăjitoare care a urmat, apoi închegarea Comunităţii Economice a Cărbunelui şi a Oţelului, în paralel cu divizarea Germaniei şi a Berlinului. Alecu Solomon îşi face eroina fotografă (şi, de la un moment dat, realizatoare de filme documentare), astfel oferindu-şi o deschidere spre subiectivismul coerent şi consistent al privirii umane cu care-şi îmbrăţişează materialul geografic, temporal şi omenesc. Practic, autorul gândeşte în termenii unui scenariu de ficţiune (Clara B. are o biografie detaliată, familie, o prietenă amantă, un unchi germanofil, scrisori, jurnale, etc., etc.), care este abordat din perspectivă documentară (filmul biografic), pentru ca din această formulă să rezulte produsul final: un eseu cinematografic despre Europa.

Vi se pare complicat? Nu vă grăbiţi - e numai începutul!

Căci singurul personaj "viu" prezent în film, cercetătorul, nu urmăreşte să realizeze un documentar cinematografic, ci o expoziţie Clara B., constând în fotografiile ei - şi, eventual, unele hârtii relevante. Deci, relaţia se complică şi mai mult: un film despre un cercetător care pregăteşte o expoziţie despre o fotografă care n-a existat în realitate dar biografia ei fictivă e reprezentativă pentru Europa! Mai mult decât atât: protagonistul e urmărit cu mijloacele filmului documentar, însă fără ca acesta să se expliciteze în vreun fel - astfel că, în ultimă instanţă, revenim la filmul de ficţiune: un film de ficţiune, realizat ca un documentar, despre un cercetător care... (copy-paste de mai sus).

Ei bine, toată această spirală aparent derutantă funcţionează absolut compact şi eficient în formula cinematografică propusă de Alecu Solomon. Pe undeva, te duce cu gândul la structura lui Otto e mezzo, al lui Fellini - ca modalitate de a aborda un anumit material uman, la graniţa dintre individual şi general, dintre biografic (auto-... la Fellini) şi fictiv, dintre real şi imaginar. Despre 8 1/2 s-a spus, pe bună dreptate, că este, cel puţin prin prisma titlului (al optulea film şi jumătate al lui Fellini), "cinema la puterea a doua". Clara B. are şi el, categoric, un indice de putere superior, dar mult mai greu de cuantificat.

Din fericire, toate aceste complexităţi nu se relevă decât ochiului exersat al analistului, ele necomplicând inutil povestea. Pentru spectator, filmul curge fluent şi organic, recompunând viaţa şi personalitatea iluzoriei eroine pe fundalul-subiect al spaţiului şi al epocii. Strasbourg-ul contemporan, prin care-l urmărim intermitent pe cercetător, în peregrinările sale de documentarist, oferă o deschidere urbană şi arhitecturală spre perspectiva istorică, recompusă în primul rând din nenumărate fotografii de epocă, prelate de Alecu Solomon din diverse colecţii. Majoritatea sunt autentice şi la nivel material (cópii vechi de aproape un secol, îngălbenite şi palide), altele sunt reimprimate recent (după negative sau fişiere digitale), ceea ce le dă o prospeţime uşor falsă (aici aş plasa singura neîmplinire a filmului - neesenţială, din fericire). De la un moment dat, cercetătorul descoperă bobine filmate de Clara Fromm, aşa că încep să se intercaleze şi imaginile în mişcare - memorabil rămâne un cadru frontal din tramvaiul în mişcare, prin aglomeraţia pietonală din Strasbourg. (Ca un amănunt foarte interesant, din acest moment unele fragmente temporale prezentate anterior în viziune fotografică se reiau, sub forma secvenţelor filmate, care le dezvăluie noi valenţe şi semnificaţii.) Citatele de jurnal, de corespondenţă, etc., sunt citite de vocile a două actriţe, reconstituind fonic personajele Clara şi Elise. Dincolo de stratul acestui mozaic foarte atent construit, se regăseşte substanţa unui destin european ale cărui meandre au determinat destinele atâtora dintre noi, pentru ca acum, un secol mai târziu, să se coaguleze în discutabila "Uniune" - în acest sens, se reţine secvenţa despre traducătorii de la Bruxelles, din anii '50, cu demagogia internaţionalist săltăreaţă proprie acelor vremuri când proiectul lui Monnet şi Schumann începea să umble copăcel.

Alte momente istorice de mare semnificaţie asupra cărora insistă filmul sunt, cum spuneam, cele proprii permanentei oscilaţii a Alsaciei şi Lorenei. Imediat după Primul Război Mondial, când cele două provincii sunt din nou anexate de Franţa, administraţia galică instituie "calificativele etnice", înscrise inclusiv în documentele de identitate: A = francez, B = "bastard" (franco-german), C = german, iar D = «Boche» sau "Friţ" (german ostil). Ca atare, de la un moment dat, Clara Fromm va începe să-şi semneze fotografiile "Clara B." - se postulează ipoteza că B-ul respectiv, niciodată elucidat, ar reprezenta calitatea de "bastardă" din categorisirea de mai sus.

Se stăruie, de asemenea, asupra şovăielilor naţional ideologice din Al Doilea Război Mondial, când Germania îşi revendicase bazinul superior al Rinului - urmate, evident, de valul de ură şi persecuţii împotriva "colaboraţioniştilor", imediat ulterior căderii regimului de la Vichy (acut relevate în fotografiile Clarei, inclusiv prin folosirea ca pretext a unchiului ei Julius, german şi germanofil).

Elise, enigmatica parteneră a Clarei din numeroase fotografii (identificată, de la un moment dat, ca bună prietenă din copilărie, iar în tinereţe posibilă amantă), prilejuieşte alte evoluţii interesante. În anii treizeci, Elise e redactoarea unei reviste feministe de stânga, ajungând să suporte represiunea naţional-socialistă. Căsătorită cu un comunist german, ea se va stabili după război în Berlinul de Est, reluându-şi activitatea în presa redegistă - "ideal" în care crede sincer, rămânând refractară la insistenţele Clarei de a o lua cu ea în Franţa, iar mai târziu în Argentina. Ca o culme a ironiei, cercetătorul nostru descoperă acest dialog în stenograma unei convorbiri înregistrate clandestin la domiciliu, recuperată din arhivele Stasi!

Nu cred că e nevoie să fii un devorator elitist de cinema, pentru a urmări cu sufletul la gură acest original demers al lui Alecu Solomon. Dacă a existat sau nu Clara B. este, în ultimă instanţă, irelevant - spectatorii care nu ştiu că totul e o plăsmuire vor avea, în plus faţă de cei informaţi, doar înghiţitul găluştei; dar şi pentru unii, şi pentru ceilalţi, portretul femeii (reale şi imaginare) şi al continentului se compun la fel de fascinant. Vedem limpede că Solomon are un simţ rar al documentarului, reuşind să-şi orchestreze un stil autentic, din încadraturi şi lumini, din mişcări şi unghiulaţii, din speculări ale detaliilor şi relevări ale semnificaţiilor, chiar şi când parcurge cele mai (aparent) anoste spaţii - de exemplu, culoarele arhivelor în care se documentează cercetătorul, dosarele, cutiile şi sertarele mereu deschise şi închise, filmate din toate unghiurile posibile şi montate nervos şi percutant, roata bicicletei mereu suprapusă peste decorul oraşului, sau vaporaşul de agrement pe puntea căruia un turist se ridică involuntar-comic spre a-l fotografia pe biciclistul de pe mal.

De bună seamă, Alexandru Solomon nu a pornit de la "nimic", ci de la un subiect istoric, social şi uman de interes major - şi nu l-a abordat "cu nimic", ci printr-o viziune artistică extrem de substanţială. Dar e foarte interesant acel "inexistent" - Clara B., însăşi, personajul inventat - la care recurge pentru a-şi comunica mesajul de documentarist. Filmul său devine, şi prin această virtute, unul dintre cele mai convingătoare exemple despre valenţele documentarului ca artă.

28 martie, 2007, h. 13:28-14:28
Bucureşti, România




 Toate articolele despre Clara B.


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Mihnea Columbeanu


Alte articole

 Clara B. sau arta manipulării, Laurenţiu Brătan
 Clara B. - O ficţiune-documentară, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer