Alexandru Solomon e cunoscut mai ales ca documentarist. Şi director de imagine. Nu şi ca regizor de film de ficţiune. Acum doi ani însă, realiza un film straniu, în care îmbina pasiunea pentru documentar cu experienţa dobîndită de-a lungul anilor ca director de imagine - Clara B. Urmăreşte (sau, mai exact, trasează) destinul unei femei din prima jumătate a secolului XX, rebelă şi non-conformistă, care e hotărîtă să-şi trăiască viaţa pe care şi-a ales-o, în ciuda părerilor familiei sale şi a regulilor sociale.
Docu-ficţiune, Clara B. manipulează în mod briliant ficţiunea în scopuri documentare şi imaginile de arhivă (documente) în scopuri ficţionale. Frontiera între ficţiune şi documentar e foarte fragilă şi tocmai în asta rezidă farmecul filmului. Nu ştii exact dacă femeia a existat cu adevărat, pînă la ce punct filmul trasează un destin adevărat şi de unde începe să inventeze. Dincolo de toate acestea, Clara B. trasează istoria europeană a unei jumătăţi de secol, cu tumulturile ei surprinse în tumulturile vieţii protagonistei. Aici pătrunde pe tărîmul documentarului, fără să-l părăsească complet pe cel al ficţiunii.
Clara B. e un film ce jonglează cu confuzia, iar efectul e cel scontat - manipularea ca materie primă într-un film care e o mică bijuterie, cu o imagine superbă şi o atmosferă nostalgic-învăluitoare.