Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Iubirea Fedrei

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Spectacolul după reţetă - Iubirea Fedrei


martie 2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Scandal la premiile Uniter ca în acest an parcă nu a fost niciodată. Cum nebunia contestaţiilor de tot felul, a nemulţumirilor pe la colţuri sau exprimate pînă la exhibare a început imediat după anunţarea nominalizărilor, cel mai bun lucru care se putea face era să văd tot ce a fost nominalizat ca să înţeleg sau măcar să încerc să înţeleg, opţiunile juriului şi argumentele contestatarilor. Deocamdată, nu m-am dumirit prea bine nici de una, nici de alta.

În cazul de faţă nedumerirea este cauzată de spectacolul Teatrului Clasic "Ioan Slavici" din Arad, Iubirea Fedrei de Sarah Kane, regizat de Mihai Măniuţiu. Producţia are nu mai puţin de 4 nominalizări: cel mai bun spectacol, cea mai bună scenografie (Doru Păcurar), cel mai bun actor în rol principal (Zoltan Lovas), cea mai bună actriţă în rol principal (Irina Wintze).

Suntem încă în capcana marilor nume din teatrul românesc ale căror spectacole par nominalizate, nu de puţine ori, din principiu. Spectacolele lui Mihai Măniuţiu stîrnesc admiraţie ab initio. Un mare creator, zic cei mai mulţi. Drept urmare, încă una, două, trei, iată patru nominalizări.

De data asta însă... Este vorba în spectacolul de faţă de ceea ce s-ar putea numi, deloc peiorativ, teatru-vomă. Adică o stilistică spectacologică axată pe violentarea simţurilor cu intenţia de a provoca un şoc.

Textul, o variantă contemporană a anticei Fedra, reflectă traumele schizofrenoide ale autoarei Sarah Kane care s-a sinucis la 28 de ani. Spectacolul pune povestea în rama unui ospiciu subacvatic în care Fedra este tratat-manipulată de un libidinos- voyeurist psihiatru. Până aici nu e rău, deşi e cam departe de textul lui Kane. De aici încolo însă lucrurile se complică. Spectatorii trec printr-un labirint înţesat de cuşti cu actori nuzi urlînd ceva neinteligibil din care se reţine cuvîntul sex. Orice structură dramatică scapă de sub control pe scenă unde actorii se ung cu miere, se masturbează, fac sex oral fără alt scop vizibil decât de a şoca. Însă şocul este nul întrucît astfel de găselniţe s-au consumat demult, şi la noi, şi aiurea, iar dincolo de mizeria estetică, picturală pînă la un punct (al saţietăţii) nu prea mai e nimic.

Mihai Măniuţiu, regizor inteligent şi cult, îşi epuizează de cîţiva ani încoace talentul în mult prea numeroase producţii-videoclip axate pe una, două imagini tari şi cam atît. Este o reţetă de spectacol în care textul, de regulă pe o temă antică sau biblică este încadrat într-o situaţie extra-ordinară, după care staţionează. În Iubirea Fedrei, rama este universul subacvatic, la Faust, ospiciul, la Perşii, o civilizaţie postapocaliptică extraterestră, la Experimentul Iov, un laborator. Plasarea textului într-un sistem surprinzător este de multe ori singura direcţie a spectacolului. După ce am vazut rama, spectacolul se opreşte. Nu are creşteri, nu acumulează tensiuni, nu revelează vreun mesaj. Pur şi simplu stă. Bălteşte. Sunt spectacole-burtă. Cu o scenografie îndrăzneaţă şi ceva coregrafie reţeta funcţionează. Doar că spectatorul vede de fapt un show de cinci minute care se repetă vreo oră, două. Este meritul regizorului că ştie însă unde să se oprească. Adică e bine că Măniuţiu face spectacole scurte.

La Iubirea Fedrei toată povestea unui amor devastator, incestuos şi desigur letal (toate marile iubiri se termină prost) este o provocare a psihiatrului manipulator. Fedra nebună se linişteşte la final, după ce ucide tot ce mişcă. Nu a fost altceva decît un scenariu de comedie grotescă. A jucat iubirea, a mimat sexul, a interpretat moartea. O existenţă vidată de sentimente care mimează combustia sexuală. Un rapel la filmul mut în variantă funebră sugerează probabil exact această viaţă trăită schematic, arid, în care ce ţine de feeling este jucat. Fedra este un actant, unul nebun (suntem într-un ospiciu, nu?), dar care nu uită nici o clipă să joace. De altfel, obiectul dorinţei patologice (mimată, reamintesc) e cam greu de vizualizat într-o postură dezirabilă. Hipolit e un retardat dezgustător. Poate sugestia este că sexul nu se face pe considerente calofile, ci ţine exclusiv de chimie. Şi Hipolit, da, e un magnet animalic pentru femei. Aşa se spune în text. Pe mine, switch-ul acesta al personajului, din sex simbol într-o libidinos tîmp nu m-a convins. Iar mierea cu care se unge şi piperul care este aruncat pe el nu au ajutat deloc la conturarea unei idei nici despre spectacol, nici despre personaj.

Preferinţa pentru miere şi piper în timpul sexului ţine de gusturile fiecăruia, dar pe scenă teribilismele de tipul ăsta aparţin istoriei teatrale. Păcat de Irina Wintze, actriţă cu o expresivitate corporală vizibilă care se luptă să găsească un sens în ceea ce face, de la desenul caracterologic al Fedrei pînă la rostul acesteia în economia spectacolului. Şi păcat şi de scenografia provocatoare, deşi masivă, care permite însă scene de reală frumuseţe ca acelea în care oamenii-peşti pot fi văzuţi prin hublou cum înoată.

Să ne înţelegem. Nu m-au deranjat nici nuditatea, nici actele sexuale explicite, nici mierea, nici piperul. M-a deranjat puţinătatea ideilor acoperită de teribilisme artificiale şi un concept dramatic după reţetă mascat de violentari vizuale. Un spectacol lipsit de energie, dar obositor pentru actori şi spectatori deopotrivă.

Iubirea Fedrei poate fi pe gustul unor spectatori puţin pretenţioşi sau nu prea duşi la teatru. Pe ceilalţi însă nu îi poate păcăli. Deşi a reuşit totuşi să păcălească un întreg juriu de nominalizări la premiile Uniter.



 Toate articolele despre Iubirea Fedrei


1 comentariu

  • mda
    whocares7 [membru], 16.04.2007, 22:10

    ciudat domnule ca dumneata te consideri mai destept decat un intreg juriu UNITER. oare membrii juriului au ajuns acolo din noroc? ma rog, ideile sunt impartite si pot sa spun ca nu am aceeasi parere in ceea ce priveste spectacolul. poate finalul putea fi putin mai SOCANT, daca tot asta era pe val, dar in schimb nu ma consider "putin pretentioasa" numai bine si astept de la dvs ceva mai bun. critica e pt toate babele, dar putine reusesc sa faca mai mult de atat.

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oana Stoica


Alte articole

 Iubirea Fedrei sau Zona de calamitate sexuală, Cristina Modreanu
 Un experiment pe multiple planuri - Iubirea Fedrei, Mircea Laslo


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer