Există filme medii ideal de urmărit pe canapeaua de acasă, cu o cutie imensă de îngheţată în braţe. Aceste filme sunt totuşi relaxante, te bine dispun sau în orice caz nu te solicită. Nu sunt peste măsură de originale, nu-şi propun să dezvăluie măruntaiele naturii umane, dar sunt bine făcute, logice, curate. Bine, despre filmele de valoare, aşa-zisele filme de artă nu mai vorbim. Ele te schimbă în moduri mai evidente sau mai discrete, lucrează în tine. Dar mai sunt grămezi de filme pe care, cu oricâtă bunăvoinţă, îţi vine greu să le consumi fie şi pe sărite. Iar Hollywoodul le scoate pe bandă rulantă, combinând elemente din alte zeci de filme şi proţăpind una, două vedete în prim-plan, ca să ai de ce intra în sală. De cele mai multe ori rezultatul e atât de jalnic încât titulatura ta de cinefil se ofileşte. Ai văzut un film, ai văzut alte zece, la fel cum se spune că acolo unde vezi un şobolan în mod sigur mai sunt alţi 15. Filmul la care mă refer, în premieră pe ecranele româneşti, poartă un titlu "original"- Perfect Stranger, sunând prin urmare la fel de original şi în română, Seducătorul fără chip.
Se spune că ce îi lipseşte cinematografiei române sunt scenariştii. Vedeţi acest film ca să pufniţi în râs la cât de inspirat e scenariul a cărui eroină - jurnalist de investigaţii - porneşte să-l demaşte pe ucigaşul prietenei sale - ca să aflăm în ultimele cinci minute că tocmai ea era criminalul. Halle Berry este o actriţă bună, o femeie frumoasă şi un nume care vinde. Se pare că doar ultimele două calităţi au contat pentru a o coopta în acest proiect care are, se pare, în centru, ideea secretului pe care fiecare om îl poartă în sine. Bruce Willis îi ţine isonul, dar oricât de simpatic ar fi, nu poate nici el să te facă să înghiţi această zeamă numită "thriller sexy". Deci aveţi mai multe motive să nu ieşiţi din sală după 20 de minute: decolteurile lui Halle Berry, o intrigă poliţistă teoretic mai interesantă şi datorită unui mic geniu al calculatoarelor (Giovanni Ribisi) care poate sparge şi mailul preşedintelui Americii în cinci minute, zâmbetul otrăvitor al lui Bruce Willis, promisiunea unui joc al seducţiei cu atât mai incitant cu cât se desfăşoară şi pe net, la adăpostul unor nume fictive. Vi se pare subţire?
James Foley a plecat cu puţin la drum, cu un scenariu prost gândit şi mult mai prost scris, care îşi jigneşte spectatorii. Vă vine să credeţi că realizatorii îşi imaginează că nu ştiţi ce e aia mătrăgună, din moment ce o pun pe jurnalistă să întrebe "Ce e aia?". Ori poate că filmul e pentru lumea a treia, din moment ce ni se explică la fel de transparent ce e şi la ce foloseşte un "memory stick" (vezi Doamne, jurnalista nu ştia ce e.). Cam în termenii ăştia se împleticeşte Perfect Stranger pe durata a 109 minute, în cinemascop, fără logică dramaturgică, fără originalitate şi fără respect pentru cei care plătesc să-l vadă.
Gaşca nebună / Wild Hogs (regia Wild Becker) pare să-şi dea mai mult silinţa, lucru care se vede nu atât din poveste, cât din grija pentru detalii şi din jocul actorilor. Bine, nu ajunge nici el prea departe, dar pare făcut cu mai multă sinceritate. Şi el mizează pe vedete, nu puţine: John Travolta, Martin Lawrence, William H. Macy, Tim Allen, Marisa Tomei. Primii patru joacă rolurile unor prieteni care nu mai sunt la prima tinereţe, dar care continuă să ţină din inerţie la o frăţie, "Wild Hogs", fondată de mult şi care presupune costumaţie de piele, motociclete, aplomb, virilitate expandată, dar de fapt mai mult mimată. Numai că la vârsta la care au ajuns ei viaţa nu mai e o cutie cu bomboane, ci alimente fără colesterol, monotonie, copii insolenţi, neveste care câştigă mai bine şi mai ales senzaţia că te scufunzi fără să mai simţi că eşti viu. Prietenii decid să se scuture de plictiseli şi pleacă cu motocicletele spre Pacific, aruncându-se în aventură.
Peripeţiile lor nu au propriu-zis umor, replicile nu sunt prea condimentate, dar există un soi de tandreţe pe care personajele, prin intermediul interpreţilor, o provoacă spectatorilor. Dacă American Pie e un film pentru adolescenţi, Wild Hogs e în mod cert un divertisment pentru generaţia middle-age, vag panicată de spectrul bătrâneţii.