Intacto este unul din acele filme care propun o mitologie - dar nu în linia Stăpînul inelelor (sau Războiul stelelor), ci în aceea a Suspecţilor de serviciu. Este o mitologie a hazardului (joc, noroc, soartă) şi, mai ales, a felului în care îl poţi controla. Samuel Berg, evreul-patron de cazino interpretat de von Sydow, îşi imaginează că poate "acumula" noroc furînd, prin simplă atingere, norocul celor mai norocoşi... El este un vampir al norocului - cineva care, pornind de la o întîmplare (episodul din lagăr, cînd a fost salvat in extremis de o întorsătură de situaţie), construieşte o reţea ocultă de întîlniri controlate, un joc abisal care să se dezvolte de la aceasta şi o mizanscenă finală funebră, în care un individ care a stocat, la rîndul lui, norocul altora (sub forma unor polaroide), să ia parte la o partidă de ruletă rusească. Evident, Berg cîştigă; singurul care reuşeşte să iasă intact din "camera mortuară" este un hoţ, Tomas (Leonardo Sbaraglia, excelent).
Samuel Berg este echivalentul cinematografic al lui Kayser Soze: o ficţiune semnificativă care generează acţiunea. Mai puţin flamboaiant decît personajul lui Kevin Spacey, este un magister ludi cu puteri totale înlăuntrul jocului inventat de el - singurul care poate să anuleze sau să re-starteze "programul". Şi totuşi, nu el, ci Tomas - tînărul supravieţuitor al unui accident aviatic, urmărit de poliţie - este personajul principal al filmului (şi, totodată, personaj secundar în filmul lui Samuel Berg!): un "şmecher candid", un norocos a cărui viaţă se schimbă pentru că pe lume există Berg, "maestrul jocului"...
Geniul lui Fresnadillo este acela de a fi construit un concept suficient de "tare" (în sens computeristic) şi, în acelaşi timp, suficient de elastic pentru a permite orice interpretare. Este Intacto o parabolă? Şi dacă da, despre ce? Despre Manipulare? Despre Capital(ism)? Despre Iubire? Despre Timp? Sau este (doar) un policier bine făcut, cu vagi trimiteri filozofice? Altfel spus, face parte filmul-surpriză al spaniolului din categoria divertismentelor superioare, în care metafizica este doar praf în ochi, sau puzzle-ul poliţist este numai ambalajul pe care trebuie să-l desfaci pentru a găsi înăuntru consideraţii profunde despre Natura Umană, Soartă, Liber arbitru ş.cl.?...
Recunosc că, deşi l-am văzut de două ori, nu pot da un răspuns tranşant. Înclin să cred că este vorba mai curînd de prima ipoteză - altfel spus, că povestea despre Joc/Noroc/ Soartă etc. este doar pretextul (un "MacGuffin", cum spunea Hitchcock) unui thriller "cum scrie la carte". Însă - atenţie! - nu văd nimic rău în asta: propunîndu-şi un "simplu exerciţiu de regie", Fresnadillo a făcut un film entuziasmant - unul din acele filme rare în care inteligenţa scenariului (scris de acelaşi Fresnadillo) merge mînă-n mînă cu inteligenţa punerii în imagini. (Şi aici trebuie amintit încă o dată Xavi Gimenez, autorul acesteia: cel puţin două momente rămîn agăţate pe retina oricărui cinefil - zborul fosforescent al libelulei în camera neagră şi alergarea prin pădure cu ochii legaţi!) Intact este şi "film de autor", şi "film comercial"; şi parabolă, şi policier. Dar este o parabolă poliţistă în care mitologia personală a înlocuit mitologiile colective: Borges şi Bryan Singer, cu un strop de Bergman (trimiterea la A şaptea pecete)...
Aşa cum filmul nu-ţi dă indiciile propriei mitologii decît pe măsură ce-l parcurgi, solicitîndu-ţi perspicacitatea, există "detalii" pe care, abia la o a doua vizionare, ajungi să le percepi şi - eventual - să le găseşti semnificative: acele "O"-uri, de pildă, care s-au desprins parcă din îndemnul/ însemnul "GOOd Luck" din interiorul cazinoului şi care clipesc intermitent pe orice reclamă luminoasă din afara lui ("HOstel", etc.); unul din aceste "O"-uri îl regăsim în titlul original: "IntactO". Are el vreo semnificaţie? Judecînd după prezenţa lui într-un film în care nimic nu este la voia întîmplării, cu siguranţă. Dar care? Habar n-am. Parte din fascinaţia acestui film hors-serie vine, cum spuneam, tocmai din faptul că nu se lasă "citit din prima", că ascunde misterul chiar şi cînd pare să-l descopere şi că te supune unui înşelător exerciţiu de memorie şi imaginaţie - între ce-ţi aminteşti şi ce vrei să-ţi aminteşti (un fel de test Rorschach!).
Eu însumi am "proiectat", retroactiv, o succesiune diferită pentru unul din momentele filmului: atunci cînd poliţista rememorează accidentul de maşină care a costat viaţa soţului şi a fiicei ei, ea îşi închipuie că, dacă i-ar fi spus "Nu te mai iubesc!", accidentul nu s-ar mai fi produs (aceeaşi frază o salvase pe prietena eroului de la o moarte sigură în accidentul aviatic prin care trecuse acesta); este o "ficţiune compensatoare", tipică celor care au antecedente traumatice. Or, fraza respectivă a rămas în memoria mea tocmai ca generator al accidentului... (Şi mi se pare, în continuare, că această variantă - în care, cu alte cuvinte, "Nu te mai iubesc!" funcţionează diametral opus în două contexte diferite - este preferabilă celei din film.)
În fine, cunosc oameni care s-au dus să revadă filmul pentru a-şi nota numărul tatuat pe braţul lui Berg, ajungînd să facă felurite conjecturi pornind de la dispunerea cifrelor... Este indiciul cel mai clar că Intacto este (deja) un film-cult.