"Se spun multe despre Paris. Se spune că aici artiştii îşi găsesc inspiraţia. Că oamenii vin să caute ceva nou în viaţa lor. Se spune că aici poţi găsi... dragostea." 18 regizori au venit, li s-a repartizat cîte un arondisment, cîţiva actori (Binoche, Buscemi, Ardent, Gyllenhaal), cîteva "staruri" (Wood, Dafoe, Hoskins, Nolte) şi... 5 minute.
Fraţii Coen sunt ca puştii puşi pe şotii la metrou. As usually, Alexander Payne ironizează cu compasiune (unusually, joacă stafia lui Orson Welles în cimitirul Père- Lachaise din filmuleţul lui Wes Craven). Neobişnuită e şi bucata lui Christopher Doyle - a doua oară regizor (de 20 de ani semnează imaginea pentru Wong Kar Wai şi alţi enşpe asiatici). Alfonso Cuaron face giumbuşlucuri cît e bulevardul de lung. Aleargă, Tom Tykwer, aleargă în tempo de clip (a lui e şi muzica) care nu te lasă să clipeşti. New entry: Vincenzo Natali (amorul contra naturii dintre om şi vampiriţă) şi Sylvain Chomet (idila mimilor care alungă tristeţea cu mîna).
Dar nu toate piesele sunt nestemate de Cartier. Unele mai trebuiau şlefuite. Oricum, totul e aici: fantezii, snoave cu tîlc sau banale scene de cartier. Dacă suita de scurtmetraje ar avea un numitor comun, acesta ar exprima cît de fragilă şi preţioasă e dragostea, bat-o norocul! "Vreau să-ţi masez picioarele!" declară El "De ce?" întreabă Ea, încearcînd să oprească hemoragia necunoscutului înjunghiat. "Ai alergat toată noaptea în visele mele..." mai zice muribundul.
Filmul nu e atît despre Paris cît despre je t'aime. Cei doi parizieni pe care-i cunosc se plîng că megalopolisul lor e prea turistic: c'est un bordel! Aşa e şi Paris, je t'aime: precumpănitor despre străini (americani sau magrebieni, turişti sau emigranţi). Dar nu se putea face decît aici. Prin oraşul-gară toţi trec. Parisul rămîne - ca o cocotă bătrînă pe străzile şic. Ce e viaţa, dacă nu un voyage, voyage? Ce e Paris, je t'aime dacă nu un voiaj prin punctele vitale ale Parisului?
Voiaj cinematografic prin punctele esenţiale ale unor autori... esenţiali.