Un proiect teatral româno-catalan cu Vişniec şi Belbel

Prezentare generală:


Acum, cînd graniţele dintre ţările de pe continent au devenit aproape simbolice, Europa îşi caută o nouă identitate. Dacă ne gîndim bine, din punct de vedere cultural, graniţele nu au existat niciodată ca bariere, nici în vremuri de mare dificultate, atunci cînd unii au crezut ca circulaţia poate fi interzisa oricui, chiar şi gîndului.

Dacă popoarele din Europa au, toate, conştiinţa unei istorii milenare, dacă au avut adesea de luptat împotriva aceluiaşi rău, există însă cîteva dintre ele care au o legătură cu totul aparte. Aflate în extremele continentului european, România şi Spania păstrează vechile rădăcini latine de limba şi cultură.

Românii şi spaniolii se înţeleg vorbind, fiecare, limba lor maternă. Ascultînd cele două limbi, asemănarea şi în acelaşi timp diferenţele te provoacă ca vorbitor al uneia, s-o descoperi pe cealaltă. Teatrul apare dintr-o dată ca o variantă ideală de comunicare. Simbolurile teatrale, subtextul, modalităţile de expresie actoriceşti care completează sau uneori suplinesc cuvîntul, dar şi puterea cuvîntului pusă în valoare cel mai bine în teatru alcătuiesc cadrul ideal pentru un schimb lingvistic şi, implicit, cultural.

În ideea dialogului cultural şi a nevoii de explorare de noi zone, absolut necesară unei arte cum este teatrul, UNITER iniţiază un nou program bicultural pe modelul "Teatrul franco-român" (proiect de succes început în 1990): Două extreme europene de latinitate-culturile română şi catalană.


Descrierea proiectului:

Proiect internaţional bazat pe colaborarea între UNITER (Uniunea Teatrală din România) şi Universitatea din Alicante, în cadrul căruia se vor derula schimburi culturale diverse: traduceri de texte dramatice noi, întîlniri între autorii de teatru români şi spanioli, întîlniri între artişti din cele două ţări, schimburi de experienţă în domeniul universitar, punerea în scenă a unor texte în ambele limbi - română şi spaniolă - şi prezentarea spectacolelor în ambele ţări.

Proiectul se va derula în jurul a două spectacole de teatru: PAPARAZZI de Matei Visniec, regia Bogdan Cioabă, piesa ce va fi jucată în Spania, de trupa română în limba catalană şi MINIM-MAL SHOW de Sergi Belbel şi Miquel Gorriz, în regia lui Juanluis Mira, piesă care va fi prezentată în România de către trupa spaniolă, în limba română.


Obiectivele proiectului:

- Crearea cadrului necesar deschiderii unei colaborări între două ţări de cultură latină, în domeniul teatral
- Deschiderea de noi căi de creaţie pentru artiştii tineri, stimularea creativităţii în teatru
- Punerea în valoare a unor texte dramatice noi, care nu au mai fost puse în scenă
- Schimbul de experienţă în domeniul universitar
- Prezentarea producţiilor româneşti pe scene internaţionale
- Confruntarea tinerilor artişti cu publicul străin
- Promovarea apropierii de limbă şi cultură între România şi Spania
- Descoperirea de noi teritorii de experiment teatral


Derularea proiectului:

Proiectul a început în februarie 2003 şi se va finaliza în decembrie 2003.

februarie-martie 2003
- alegerea textelor dramatice şi propuneri de punere în scenă
martie-aprilie 2003
- traducerea textelor şi obţinerea drepturilor de autor
aprilie-iunie 2003
- pregătirea spectacolelor
iulie 2003
- stagiu de lucru al echipei spaniole în România
august 2003
- stagiu de lucru al echipei române la Alicante
octombrie 2003
- premiera piesei române la Alicante
noiembrie 2003
- premiera piesei spaniole la Bucureşti


****

Prezentarea pieselor

PAPARAZZI de Matei Vişniec
(piesa poate fi citită gratuit pe situl Editurii LiterNet)

Paparazzi ou La chronique d'un lever du soleil avorte (Paparazzi sau Cronica unui răsărit de soare avortat) a fost editată iniţial de Editura Crater, Paris 1996; apoi reeditată de Editura Actes Sud-Papiers, Paris, 1997.

Paparazzi nu a mai fost pusă în scenă în România, prezentarea în cadrul proiectului "Două extreme europene de latinitate-culturile catalana şi română" fiind de fapt o triplă premieră: prezentarea piesei pentru prima oară în Spania şi România şi de asemenea prima montare a piesei în limba catalană. Traducerea piesei în catalană a fost făcută special pentru acest proiect.

Sinopsis

Întîmplări cu personaje fără nume care reconstruiesc, ca piesele unui mozaic, tabloul unei societăţi automatizate, în care viaţa se desfăşoară mecanic, ascunzînd însă, dincolo de imaginile comerciale şi de comunicarea formală, un omenesc strivit care încearcă să răzbată către un alt început.

Autorul reuşeşte să pună o problemă imaginînd un eveniment pe care nici o poveste confecţionată artificial, din raţiuni comerciale, nu l-ar putea depăşi în importanţă: dispariţia Soarelui. Ştirea dispariţiei Soarelui strică ordinea plictisitoare şi sufocantă a civilizaţiei de consum şi face ca personajele să se contureze firesc, păstrîndu-şi obişnuinţele, clişeele, dar în acelaşi timp descoperindu-şi fiecare partea uitată şi cea mai importantă a vieţii- sentimentul.
Paparazzi trebuie să fure imaginea soarelui, un Soare care se încăpăţînează să dispară, în încercarea supremă de a opri un mecanism care luptă împotriva sufletului omenesc.

"Ştiţi, eu sunt un om singur. De altfel, trăiesc singur.
Şi d-aia sun din când în când, fac aşa numere la întâmplare... ca să schimb şi eu câteva cuvinte cu cineva, asta-i tot." (VOCEA ORBULUI)

"Şi eu aş vrea să pot pleca cât mai departe posibil. Dar eu nu ştiu unde se găseşte, în ţara asta, locul care este cel mai departe posibil. Nu există nici un loc care să fie cel mai departe posibil în ţara asta..." (CASIERUL)

"Ştiţi, eu mi-am pus foarte des întrebarea... ce este de fapt naşterea ? Ei bine, naşterea este înainte de toate un strigăt.
Şi apoi ? Apoi... Începe angoasă... stresul... neputinţa... timpul... aşteptarea... Repetarea obsedantă a anumitor gesturi. A anumitor cuvinte. A anumitor senzaţii. Care te hăituiesc la infinit. Pentru că apoi trăieşti la infinit sub semnul durerii." (OMUL PENTRU CARE NAŞTEREA A FOST O CĂDERE.)

"Tot ce dorim este să vă reamintim că trebuie să aşteptaţi cu demnitate. Este important să aşteptăm cu demnitate. Nu uitaţi că sunteţi fiinţe umane. Trebuie aşteptat cu demnitate, chiar dacă aşteptăm o nenorocire. Chiar dacă este vorba de un sfârşit" (FUNCŢIONARUL DE LA MUNICIPALITATE)

"Am avut un câine şi m-a abandonat... Da, doamnă, dă, domnule, eu trăiam pentru câinele meu şi câinele meu m-a abandonat... Din cauză unei mici disfuncţionalităţi galactice..." (OMUL CARE TRĂIEŞTE PE TROTUAR ŞI ASCULTĂ MUZICĂ LA CASCĂ)

"Ştiu că poate părea caraghios, dar eu n-am făcut niciodată distincţia între o zi şi altă, între azi şi mâine, de exemplu... Şi chiar pe durata unei zile, între începutul zilei şi sfârşitul zilei eu nu văd nici o diferenţă, adică îmi scapă partea asta, a continuităţii... Pentru că pentru mine zilele normale nu se termină niciodată. Sau, dacă vreţi, sunt incapabil să percep momentul însăilării, când o zi se înlănţuie cu altă... De fapt, este singurul lucru care îmi scapă din aventura umană... timpul..." (AUTOMATUL CU BĂUTURI


FIŞA DE PREZENTARE - Matei Vişniec


Născut pe 29 ianuarie 1956 la Rădăuţi, în Bucovina.

Studii de filozofie şi istorie la Bucureşti, membru fondator al Cenaclului de Luni, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Debut cu poezie în revista Luceafărul în 1972, debut cu poezie în volum în 1980 la Editura Albatros, Bucureşti.

Începe să scrie teatru în studenţie, publică piese scurte în almanahuri, reviste studenţeşti, dar şi în revistele Familia, Vatra, Viaţa Românească, Amfiteatru; între 1977 şi 1987 scrie în jur de 10 piese în două şi trei acte, în jur de 20 de piese scurte şi atrage atenţia asupra să ca tânăr dramaturg; crede sincer în rolul rezistenţei culturale.

Septembrie 1987: pleacă la Paris ca turist şi cere azil politic în Franţa; lucrează la Londra la Radio BBC timp de un an, apoi începe studii doctorale în Franţa; începe să scrie teatru direct în franceză în 1992; în 1993 obţine naţionalitatea franceză dar o păstrează şi pe cea română. În prezent lucrează la Paris ca jurnalist la Secţia Română de la Radio France Internationale.

Piese de teatru jucate în peste 20 de ţări (unele montări au avut loc în mari teatre din Europa: Teatrul Rond-Point des Champs Elysees din Paris, Teatrul Regal din Stockholm, Teatrul Stary din Cracovia, Teatrul Piccolo din Milano, Teatrul Naţional din Istanbul, Teatrul Young Vic din Londra, Folketheatret din Copenhaga)

Peste 15 piese publicate în Franţa (dintre care unele la edituri prestigioase precum Actes Sud-Papiers, L'Harmattan, Lansman)

Peste 30 de piese montate în România, în teatre profesioniste precum şi la radio şi la televiziune.

Din 1993 încoace devine unul dintre autorii cei mai jucaţi ai secţiunii OFF a Festivalului de teatru de la Avignon: peste 15 spectacole cu piesele sale prezentate de mici companii dar şi de teatre importante precum Guichet Montparnasse, Studio des Champs Elysees, Theatre de L'Est Parisien.

Premii acordate de Uniunea Scriitorilor din România, Academia Română, Ministerul Culturii din România, Societatea Autorilor şi Compozitorilor Dramatici din Franţa, precum şi la Festivalul de Teatru de la Avignon - OFF.

***

MINIM.MAL SHOW de Sergi Belbel (text, scenografie şi regie) & Miquel Gorriz (co-regie)

În insaţiabila sa căutare de noi forme scenice şi inspirat de o idee lansată de Miquel Gorriz, Sergi Belbel se desprinde de axa predominant literară ce-i servise de background în primele sale piese (A.G./V.W. Caleidoscoape şi faruri de azi, Elsa Schneider, etc.) pentru a se lansa cu îndrăzneală şi din plin pe tărâmul descoperirilor inovatoare prin intermediul celor mai diverse experimente.

În Minim.mal Show, punctul de plecare îl constituie paradigma curentului minimalist (aşa cum anunţă însuşi titlul) - mai ales în manifestarea sa muzicală - născut în S.U.A. în decada anilor '60.

Nu atât un curent în deplinul sens al cuvântului, minimalismul se pare că a fost amprenta unei crize în lumea artistică de la începutul sec. XX, manifestându-se printr-o autentică redescoperire a formelor primare, bazice, de expresie, reiterate ca într-o simfonie de leit-motive direct înlănţuite. Aparent, artistul nu-şi mai propune obiective definite, renunţând la reprezentarea coerentă a mediului ce nutreşte şi sufocă în acelaşi timp specia umană sau la reproducerea unor simboluri în viziune personală ori colectivă.

Arta constă în a face în aşa fel ca repetiţia să nu fie doar un ecou şi să nu ajungă să obosească prin automatism. Va evita, deci, repetiţiile monotone, şi aici intervine contextul (modulaţia armonică, scenariul, tonurile şi nuanţele, etc.) impregnând ideea transmisă, oricât de simplă ar fi această, de conţinut semantic. În cazul particular al teatrului minimalist, protagonismul continuă linia modernismului şi avangardismului, deplasându-se de la conflictele intra- sau interpersonale ale personajelor şi de la intrigă către "reificarea" spaţiului scenic în totalitate, i.e. decoruri, actori, chiar spectatori, dat fiind că aceştia sunt introduşi în calitate de co-participanţi sau complici în structura dramei.

Replicile sunt reduse la maxim, dar devin purtătoare de metafore şi metonimii la al căror ultim înţeles se accede cu ajutorul celorlalte coduri teatrale. De fapt, simplitatea e doar o aparenţă, produs al unui intens proces de reducere şi condensare. Materialul verbal, eliberat de aşa numitul "terorism textual" (Anne Ubersfield, Lire le theâtre), este conceput în cel mai pur stil poststructuralist, ca un proces ce declanşează transformări în conştiinţa individului, dar nu singur, ci în combinaţie cu comentariile adiţionale de ordin plastic şi muzical.

Spectacolul este dinamic în sensul că plăsmuieşte un sistem de semne textuale şi coduri extralingvistice pentru a le traduce sau a le potenţa, la al cărui mecanism trebuie să se acceadă prin jocul complice între director, scenograf, actor şi public, joc ce vă conduce, în mod ideal, la plăcerea estetică. Montajul şi construirea sensului revin atât reprezentării scenice, cât şi conştiinţei spectatorului.

Minim.mal Show (Spectacol minimalist) reprezintă un exponent remarcabil al acestui tip de spectacol. Douăzeci şi trei de secvenţe se succed în formă de colaj - de personaje cu atitudini între normale şi ciudate (trei bărbaţi şi două femei), scene, gesturi, "acţiuni" caracterizatoare, câteva obiecte, melodii tematice - articulat prin firul polifonicei variaţiuni tematice care face ca jocul să dobândească modulaţii tragice sau comice în funcţie de context a cărui importanţă e pusă în evidenţă prin artifexul, folosit cu generozitate, al indicaţiilor scenice.

Umorul negru şi un non-sens nu întotdeauna ingenuu constituie scheletul unei piese despre alienarea (post)modernă, şi totuşi, aşa cum remarcă dramaturgul Jose Sanchis Sinisterra în prologul ediţiei Teatre 3 i 4, "nu trebuie să ne alarmăm: toţi suntem fericiţi, frumoşi şi fatal de postmoderni. Trăim epocă after-new brave world, 1984 e deja o istorie din trecut. "De ce să ne mulţumim cu un rău mai mic, când putem aspira la unul ieşit din comun?"



FIŞA DE PREZENTARE - Sergi Belbel

Faptul că Sergi Belbel se face cunoscut prin Premiul Întâi pentru dramaturgie acordat de C.N.N.T.E. (Centrul Naţional al Noilor Tendinţe Scenice) nu este pură întâmplare, căci, la numai 22 de ani, tânărul autor pătrunde în panorama teatrului nu doar catalan, ci spaniol chiar, ca o figură profund inovatoare.

În deceniul ce s-a scurs după debutul său fulminant, nu a încetat să surprindă publicul şi critica prin avalanşa de piese ce au contribuit substanţial la modificarea dialecticii creaţie-receptare din dramaturgia hispano-catalană.

Belbel exploatează solida sa formaţie culturală şi dedică timp şi energie analizei şi traducerii textelor din teatrul clasic şi mai ales din cel modern - Fedra (în alexandrini catalani), Maşinăria Hamlet şi Cvartet, de H. Muller, Paşii de Samuel Beckett, Creşterea de Georges Perec - precum şi lucrări de teorie dramatică, între care e demnă de menţionat Adio operei dramatice, de H. Muller, maestru incontestabil al tânărului dramaturg.

Nu mai puţin relevantă este şi implicarea sa activă, ca actor şi regizor, în diverse grupuri şi şcoli teatrale.

Pentru a prezenta publicului român figura acestui autor, nu ar fi de prisos să fie prezentate succint trăsăturile constante şi relevante ale operei sale:

- activarea lectorului, invitat adesea să participe la jocurile subtile printre meandrele intertextuale, trasate pe cea mai amplă hartă culturală şi nu doar la scară livrescă (ca în A.G./V.W., caleidoscopis i fars d'avui, Elsa Schneider, La nit del cigne, etc.) şi să descopere chei formale de lectură (Talem, Minim.mal Show, etc.);

- absenţa unei intrigi sau a unui fir narativ care să dea piesei unitate şi dinamism, compensată prin concentrarea reflectoarelor asupra unuia / unora dintre puţinele obiecte care-şi câştigă loc în spaţiul scenic

- imposibilitatea unei comunicării esenţiale şi autentice, respingerea sau incapacitatea de a asuma, de a ajunge la CELĂLALT sau de a fi înţeles de către acesta. De fapt, s-ar putea afirma că Belbel este un maestru genuin al monologului, epuizând diverse modele ale acestui artificiu literar: monologul ce izvorăşte din fluxul conştiinţei, aşa cum au încercat să-l capteze V.Woolf, M.Proust sau James Joyce (A.G./V.W., caleidoscopis i fars d'avui, Elsa Schneider, etc.), dedublarea individului lansat în căutarea unor răspunsuri la acute întrebări existenţiale, voci contradictorii şi sfâşietoare intersectându-se şi monologurile încrucişate sau "dialogurile între surzi" ce nu produc decât rar impactul pe care l-ar avea într-o piesă arhetip din teatrul absurd (o excepţie fiind Talem);

- dublul protagonism, Cuvânt şi Obiect, câteodată ca mijloc de a pătrunde în labirinturile cele mai sinuoase şi întunecate din drama protagonistului (Dins de la seva memoria, Caricies), altădată ca o reflectare a fiinţei umane oprimată de presiunea la care o supune mediul socio-cultural şi material sau vreun "destin nefast" (Talem).

- în strânsă legătură cu punctele anterioare, trebuie menţionată austera economie de mijloace scenice, căci un minim de gesturi, cuvinte şi obiecte riguros şi inteligent selecţionate concentrează un impresionant fascicul încărcat de semnificaţii şi simbolism. Muzicalitatea, nu mereu suavă şi armonioasă a cuvintelor rostite, impactul relevator al gesturilor, perceperea în continuă metamorfoză a obiectelor se învârtesc, oscilând între repetiţii şi variaţii de ecouri fără substanţă, în goana unui carusel ce nu-şi găseşte momente de tihnă decât în buclele elipsei.