Paparazzi lui Vişniec străbat Europa

Iarna trecută, o idee a prins viaţă. Ca orice idee, luminoasă, ambiţioasă şi avînd aripi să străbată lumea.

Ideea s-a născut, ca de obicei, dintr-un sîmbure de realitate: În Nord-Estul Spaniei şi Sudul Franţei, există o zonă aparte cunoscută sub numele de Catalunya. Istoria acestei zone este cu totul specială.

În timpul lui Carol cel Mare, Catalunya a fost sector militarizat, destinat apărării frontierei de musulmanii care cuceriseră Peninsula Iberică. Mai tîrziu, cînd Barcelona a fost smulsă de sub dominaţia arabă, zona Catalunya a devenit sediul dinastiei catalane conduse de conţii de Barcelona.

La sfîrşitul secolului al X-lea, Catalunya a devenit aproape independentă, iar în timpul domniei regilor Ferdinand de Aragon şi Isabela de Castillia, Barcelona avea propria curte regală. Limba catalană s-a răspîndit apoi şi în Valencia, Insulele Baleare şi Sardinia.

Limba catalană a fost, se pare, prima limbă romanică în care s-au scris lucrări filozofice. Autorul acestora a fost un anume Ramon Llull (1235-1310), filozof din Mallorca.

După 1716 cînd noua dinastie Bourbon a venit la tronul Spaniei în urma Războiului de Succesiune, limba catalană a fost interzisă în administraţie şi a cunoscut o perioadă de declin.

În secolul al XIX-lea, Catalunya şi-a regăsit vitalitatea. Barcelona a devenit în 1888 gazda Expoziţiei Universale, iar oraşul a devenit un reprezentant al modernismului. În arhitectură, Antoni Gaudi, Montaner şi Cadafalch au impus modernismul, în timp ce în literatură s-au tipărit creaţii populare care erau ameninţate de dispariţie. S-a impus naturalismul, sub influenţa lui Zola.

Constatarea care a născut ideea despre care era vorba la început (ca să reluam firul povestirii) a fost aceea că limbile catalană şi română au foarte multe în comun. Am putea da cîteva exemple: casă, nas, just, vacă, foc, fum, nou, ou, născut, sunt cuvinte... catalane!

Fiindcă noi, românii şi ei, catalanii, ne-am putea înţelege foarte bine unii cu ceilalţi, ideea s-a născut aproape de la sine, ideea de a ne cunoaşte mai bine unii cu ceilalţi, de a comunica. Cum cea mai vie şi mai complexă forma de comunicare inventată pînă acum este teatrul, a apărut proiectul numit: "Două extreme europene de latinitate - culturile română şi catalană". Titlul descrie întocmai ideea de la care s-a pornit: rădăcini latine comune, un argument care susţine ideea inutilităţii graniţelor în interiorul Europei şi totodată un argument în sprijinul importanţei păstrării identităţilor culturale ale popoarelor de pe bătrînul continent.

Cum ideea şi-a luat zborul deasupra lumii, a găsit rapid susţinători: în România - UNITER (Uniunea Teatrală din România), mai veche promotoare a comunicării teatrale internaţionale, iar în Spania - Universitatea din Alicante, un puternic centru universitar din Spania. UNATC (Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică - I.L. Caragiale - Bucureşti) s-a alăturat ideii şi astfel ideea a început să prindă formă.

O trupă de actori - încă studenţi sau proaspeţi absolvenţi ai UNATC - va juca o piesă românească în limba catalană, în timp ce o trupă de studenţi catalani va juca o piesă catalană în limba română.

A urmat, firesc, alegerea textelor. Piesa aleasă în România a fost găsită, după mai multe căutări, pe site-ul LiterNet. Echipa LiterNet-ului, ce are destulă experienţă în ceea ce priveşte drumul unui proiect de la idee la realitate (site-ul Liternet a fost la început o idee în care au crezut cu tărie: I'm a dreamer... but I'm not the only one, îmi răsună în urechi versurile lui Lennon) ne-a oferit o piesă semnata de Matei Vişniec. Piesa a fost publicată în limba franceză la Paris şi pentru prima oară în limba română pe site-ul cultural LiterNet.

Autorul a fost generos şi ne-a oferit dreptul de a juca piesa lui, Paparazzi, într-o dublă premieră: în limba română şi... în limba catalană.

Piesa a fost tradusă în catalană la Alicante, dintr-o versiune scrisă în franceză pe care Matei Vişniec ne-a pus-o la dispoziţie.

În luna martie proiectul luase startul în ambele tari. La Alicante se pregătea piesa unui cunoscut dramaturg catalan contemporan, Sergi Belbel, titlul acesteia fiind Mini.mal Show.

Odată lucrurile ajunse aici, a urmat partea cea mai plăcută de pînă acum a poveştii: lecţiile de catalană.

În România există un singur profesor de catalană, pe nume Joan Llinas. Nu e un profesor bătrîn, cu barbă albă şi morgă de universitar cu o viaţă de experienţă, Joan este o prezenţă de-a dreptul impresionantă prin simplitate şi modestie, semne ale unei inteligenţe ieşite din comun şi ale realei sale valori. Vorbeşte perfect limba română pe care mărturiseşte că a învăţat-o dintr-un curs fără profesor şi este pasionat nu numai de limba catalană, dar şi de tradiţii şi cultură. Originar din Palma de Mallorca, Joan Llinas, se dovedeşte un interlocutor fermecător şi un profesor remarcabil. Cursurile de catalană sunt pregătite special pentru acest proiect şi conţin cuvinte alese din piesa Paparazzi, astfel încît actorilor să le vină cît mai uşor să înveţe textul în limba catalană şi să-l poată juca fără probleme în această variantă.

La începutul lunii iulie a urmat prima întîlnire a celor două echipe. Trupa catalană a sosit la Bucureşti şi a petrecut în România o perioadă în care actorii catalani şi-au exersat cunoştinţele de limba română şi au conversat cu vorbitorii nativi. Nu numai atît, fiindcă despre România au avut multe de aflat.

Proiectul "Două extreme europene de latinitate", este în plină desfăşurare.
Povestea unei idei care va deveni realitate o puteţi afla vizitînd site-ul LiterNet.

Pînă la premiera din octombrie mai este, sperăm să vă facem curioşi pînă atunci!


PS: Citiţi un jurnal din călătoria în Spania a actorilor acestui proiect.