Valea Jiului englezească - Billy Elliot

Billy Elliot este un film care are tot atîtea premii ale criticii pe cît şi ale publicului, ceea ce se întîmplă extrem de rar, pentru că de obicei ce le place unora îi lasă indiferenţi pe ceilalţi.

Billy Elliot este tipul de peliculă pe care dacă o povesteşti (ceea ce evident nu am intenţia să fac) nu mai rămîne nimeni în sală. Însă măiestria cu care regizorul de teatru, Stephen Daldry, debutant la 40 de ani în cinema, reuşeşte să capteze spectatorul cu istorioara unui puşti de minier care la grevele din '84 se apucă nu de box ci de o îndeletnicire cu prejudecăţi de efeminare, baletul, este neîntrecută! Inclusiv des pomenita carieră a lui Wayne Sleep şi Gene Kelly, pentru a delimita cumva această artă de un păcat capital pentru virilii muncitori din familia din care provine talentatul şi pasionatul copil, pentru că pericolul există căci cel mai bun prieten al lui e de mic cu înclinaţii pe invers.

Jamie Bell, adolescentul acum de aproape 15 ani, şi care face balet clasic, tot pe ascuns, de la 6 ani, a luat deja o mulţime de premii, inclusiv pe cel Yves Montand, la Kiev, drept care aşteaptă cu sufletul la gură nominalizările de la Oscar, alături de monştrii sacri precum Tom Hanks şi Russell Crowe. Şi cum a fost pe lista Globurilor de Aur probabil că l-aţi remarcat cînd l-a salutat colegul lui de breaslă din The Sixth Sense.

Nu este tipul băieţelului simpatic şi ataşant, ci direct obraznic şi înverşunat. Şi totuşi atît de sensibil în relaţia lui cu Nana (interpretată magistral de Jean Heywood), bunicuţa care visase să ajungă balerină pe cînd mergea să-l vadă pe Fred Astaire în Top Hat - Piccolino, şi pe care acum vîrsta o face parcă să ducă o existenţă paralelă, din care se trezeşte doar pentru cîteva momente şi face din nou contact cu realitatea, atunci cînd se aşteaptă cu înfrigurare răspunsul pentru admiterea sau respingerea băiatului la Şcoala Regală de Balet. Fascinant este şi destinul pianului din casa minerilor, pe ale cărui clape Billy îşi scrisese numele notelor ca să le nimerească şi care era zestrea de la o mamă plecată pe o altă lume de prea timpuriu şi care îi apare miraculos pentru o clipă, precum mămica fetiţei din Ponette.

Muzica de altfel este obsedantă şi extraordinar de antrenantă, fiind într-un dozaj perfect şi redeschizîndu-ţi pofta pentru pick-up-ul şi discurile de altădată, detronate nemilos de mai modernele CD-uri.

Veţi vedea cum arată Valea Jiului englezească, biblioteca pe roţi, şcoala de dans şi de box contra o jumătate de liră şedinţa, dar şi scutierii întîmpinaţi de grevişti cu ouă. Aici nu şi-ar fi permis nimeni un asemenea lux, mai ales că erau pe cartelă în anii '80 cînd revoltaţii au ales pietrele pentru elicopterul prezidenţial.

Dar să n-o uităm pe profesoară, actriţa, dansatoarea şi cîntăreaţa Julie Walters, cea care a luat un Tony pentru versiunea de scenă şi a fost nominalizată la Oscar pentru Educating Rita / Meditaţiile Ritei, unde l-a avut partener pe şarmantul Michael Caine. Aici frustrata de 50 de ani, ''domnişoară" cum porunceşte să i se adreseze elevii, chiar şi propria-i copilă, face între altele un rezumat inedit şi foarte original al Lacului Lebedelor.

Billy Elliot este un model de peliculă cu buget mic cu care se cîştigă mult, şi a fost finanţat de Consiliul Britanic pentru Arte, dar şi de Loterie.

Lui Jamie Bell i s-a propus să joace mult rîvnitul rol al personajului cel mai îndrăgit de copiii de ultimă generaţie Harry Potter, dar a refuzat. Poate se mai răzgîndeşte.

Cedaţi sentimentalismului filmului din astă seară şi nu cădeţi în capcana ironiei facile. V-aţi lipsi de o emoţie cu care rareori ne mai întîlnim pe marele sau micul ecran. Ar fi nedrept! Vizionare cît mai intensă!