Pe marginea premierei pariziene - După-amiaza unui torţionar

Din filmul lui Lucian Pintilie, fără îndoială, răsună în primul rînd ca o lamentaţie mărturia torţionarului. Nevoie de răscumpărare, de adevăr - nimic nu mai e sigur. Dar vorbele spuse în faţă, direct, fac rău. Un rău rece, rău neutru, rău obiectiv.

Dar dincolo de acest rău istoric, Pintilie confruntă, de-a lungul filmului, şi un alt rău, răul tragic. Răul uciderii de tată. Fără îndoială că perspectiva e oedipiană, dar integrarea acestui omor de tată în mlaştina istoriei nu ca un motiv central, ci ca o temă secundă, tulbură îndeosebi. Oedip îşi descoperă natura de asasin în mijlocul epidemiei de ciumă care s-a abătut asupra Thebei: el îşi ignoră vina. Aici, pe fond de "ciumă politică", fiii îşi ucid taţii sau se pregătesc să o facă fără cea mai mică reţinere. Lanţul paricidului pare neîntrerupt şi lipsit de orice culpabilitate. Toţi Oedipi în pace cu ei înşişi!

Torţionarul i-a crăpat ţeasta tatălui pe fond de ură insuportabilă din cauza unei "căciuli" ce acesta i-o refuzase. Fiul îi repetă ura şi de astă dată îi anunţă asasinarea din cauza mărturisirii şi a adevărului. Blestemul de a fi tată traversează filmul lui Pintilie ca o apă subterană. Apa morţii.

Referinţa la forma tragică devine explicită graţie Cocăi Bloos, femeie venită de altundeva, străină şi martoră a ororii. Şi ea, într-o criză de nervi finală, va scotoci printre boarfe pentru a descoperi arma crimei, armă ascunsă, din nou scoasă la lumină. Ea se pregăteşte să omoare din nou. Şi dintr-o dată, ştiind cît îi place lui Pintilie să răstoarne toate valorile, toporişca aceea mi s-a părut a fi "negativul" baltagului pe care femeia îl transformă la Sadoveanu în unealtă sacră a justiţiei, în forceps al adevărului. La Pintilie toporişca rămîne definitiv unealta crimei, expresia răului. Şi, în negru, femeia redusă la sclavagism, o mînuie cu o plăcere perversă.

În filmul lui Pintilie, sub terenul devastat al istoriei curge fluviul tragic al omorului de tată. Şi poate că Marele Rău vine şi de aici. De la boala dinăuntru care o hrăneşte pe cea dinafară. Ele îşi sunt surori.