Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Ghost Dog

Apocalips hip-hop - Ghost Dog: The Way of the Samurai


România Liberă, decembrie 2000
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Povestea din Ghost Dog ar putea fi banală daca ai citi-o într-un ziar. Un ucigaş profesionist trăieşte ca un samurai, după codul samurailor, lucrează pentru mafioţi italieni şi, cînd "shogunul" lui decide să-l elimine (pentru că el însuşi are un alt shogun), acceptă să moară.

Ghost Dog, numele o sugerează, este în ochii lumii un ciudat, un urs care comunică prin porumbei călători, care locuieşte pe o clădire în New York, fură maşini cu ajutorul unor aparate deştepte, n-are prieteni, nu prea vorbeşte. Altfel, este deja un om mort, ca şi eroul dintr-un alt film al lui Jarmusch, Dead Man. Tărîmul umbrelor este acum periferia New York-ului unde trăiesc prostituate, delincvenţi, oameni săraci, negri şi emigranţi care nu vorbesc engleza. Unde e salvarea cînd apocalipsul vine în ritm de hip-hop?

Într-o zi, Ghost Dog şi cel mai bun (şi unicul său) prieten privesc cum pe un alt acoperiş un alt emigrant îşi construieşte o arcă. Omul e spaniol, prietenul lui Ghost Dog e haitian şi nu se exprimă decît în franceză. Nu se înţeleg dar, ciudat, fiecare spune pe limba lui ce vrea să spună şi dialogul are logică şi fluenţă. Amîndoi nişte amărîţi, nişte morţi. Cheia de lectură intră în broască cu susul în jos. Nu e "normal", bineînţeles, ca în aceste vremuri, cînd, aşa cum spune unul dintre mafioţi din muzeul de ceară al filmelor de la Scorsese încoace, noul secol bate la uşă, cum adică să-şi spună cineva Ghost Dog şi să comunice prin porumbei? E normal dacă accepţi un alt sistem de valori, dacă îmbrăţişezi o altă religie, atît timp cît ce vezi în jur nu te satisface. Dacă devii samurai îţi permiţi să fii loial şi cu tine însuţi, nu numai shogunului, şi chiar dacă mori, mori cinstit (oricum asta implică o dublă negaţie). Calea samuraiului nu îţi dă voie să-ţi judeci stăpînul. Esenţial, samurai e o metaforă, putea să fie vorba de Calea Bucătarului sau de Tao. E vorba numai de cuvinte. Şi cuvintele nu prea sunt de încredere dacă doi oameni pot fi cei mai buni prieteni fără să vorbească aceeaşi limbă.

Totul e pînă la urmă o chestiune de perspectivă, ca şi în Rashomon (carte pe care samuraiul o ia de la fiica unui mafiot, o dă unei fetiţe şi care va poposi la sfîrşit tot la mafioata devenită noul shogun), totul ţine deci de locul din care priveşti. De felul în care priveşti, pentru că în ochii shogunului lui Ghost Dog, servitorul său e ucis pentru că un alt shogun a trecut în fruntea afacerilor, pe cînd pe Ghost Dog aceste lucruri nu-l interesează de vreme ce a trăit exemplar, nici măcar trădarea nu-l afectează. El este deja mort. Oricum, depinde din ce unghi te uiţi.

Fanii lui Jarmusch vor găsi povestea lui Ghost Dog (filmată în culori şi nu în alb-negru sau sepia) ca fiind poate prea pentru marele public. E adevărat, mesajul e mai transparent (porumbeii ca sufletele morţilor zburînd pe deasupra oraşului, cîinele cu care eroul comunică fără cuvinte, cîine-paznic al tărîmului de dincolo, ştafeta pe care Ghost Dog o predă micuţei negrese, cartea de căpătîi Hakagure care va opera o schimbare de paradigmă în existenţa acesteia.). Însă filmul nu e deloc comercial în sensul obişnuit, e doar mai uşor de înţeles decît Dead Man de pildă, însă nu lipsit de farmec. Cele mai frumoase scene sunt, surprinzător, cele în care Forest Whitaker, interpretul lui Ghost Dog, merge cu maşina şi nu face nimic. Bolovănos, cu ochii ca nişte linii, pare chiar mort, atît de transparent este la lumea din jur, de complet detaşat de ea. Forest Whitaker e un regizor îndoielnic, dar un actor de nota 10. Nu e de neglijat nici fluturarea de mînă înspre istoria cinematografului - Rashomon, filmele lui Scorsese, western-ul. Extraordinari actorii care îi interpretează pe mafioţi, împrumutîndu-le ticurile (gestuale şi de limbaj), jerseurile, treningurile, ironizîndu-i, înfăţişîndu-i pe unii dintre ei ca pe nişte indivizi morţi de o săptămînă. Să fie acest gen cinematografic deja perimat? Este, în orice caz, exploatat peste măsură. Jarmusch nu ironizează cu răutate, glumele lui sunt vioaie şi tandre. Minimalistă, tema muzicală a filmului (toată coloana sonoră e reuşită) induce aceeaşi stare hipnotică şi obsesivă ca muzica lui Neil Young din Dead Man. Aluzivă (Taxi Driver), imaginea lui Ghost Dog bîntuind noptatic prin suburbiile New Yorkului rămîne în memorie, lăsînd o senzaţie bizară, probabil cea gîndită de Jarmusch, aceea că indiferent ce cale urmezi eşti din start un om "mort" şi asta îţi dă o mare uşurare. Parcă William Blake spunea: "Faceţi ce vreţi, lumea asta e o ficţiune."



 Toate articolele despre Ghost Dog


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Iulia Blaga


Alte articole

 Samurai pe acoperişul cu porumbei - Ghost Dog, Miruna Runcan
 Sinopsis - Ghost Dog, The Way of the Samurai, Distribuitor Independenţa Film


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer