Agreabil şi deloc plictisitor - Harry Potter and the Sorcerer's Stone

Adaptare fidelă, dar nu fenomenală a primului volum din seria-fenomen scrisă de britanica J.K. Rowling... Orice introducere e, cred, de prisos. Toată lumea ştie astăzi cine e şi de unde vine Harry Potter, cine sunt Cercetaşii şi Viperinii. Iar dacă mai există cineva atît de "încuiat" încît să n-aibă habar, nici că mai merită luminat. Singura problemă pe care o ridică acest film care, în mod previzibil, a luat pe sus box-office-urile din întreaga lume, e dacă e sau nu fidel cărţii. Răspuns: da, este fidel. Dar este oare suficient? Pentru cei foarte pretenţioşi, nu tocmai.

Această adaptare semnată de un regizor al copiilor cum e Chris Columbus (Home Alone, Mrs. Doubtfire, Step Mom), dar pe care ar fi regizat-o însuşi Spielberg dacă autoarea romanului şi-ar fi dat acordul pentru angajarea lui Haley Joel Osment în rolul lui Harry, este foarte agreabilă şi deloc plictisitoare (deşi se-ntinde preţ de 2 ore şi jumătate), dar pierde pe drum ceva din magia eroului său şi a poveştii. Sigur, e un detaliu pe care mulţi (dintre cei mici) nici nu-l pun la socoteală - cartea era povestea unei deveniri, iar parte din farmecul ei era dat, pe lîngă găselniţele narative (gen peronul 9 şi treisferturi şi fantoma cu capul aproape tăiat), de revelaţia şi continua mirare ale lui Harry că este chiar ceea ce este; adaptarea cinematografică tranşează rapid transformarea eroului în vrăjitor, după care terenul e deschis pentru şirul de aventuri şi de efecte speciale. În mod inexplicabil, acestea din urmă scîrţîie uneori şi e o dovadă în plus că adaptarea lui Harry Potter, spre deosebire de cea proximă a filmului The Fellowship of the Ring, s-a făcut cu mulţi bani (150 de milioane de dolari) şi puţină imaginaţie (în a-i folosi).

Iar dacă tot am amintit de The Fellowship of the Ring, ar trebui spus că Harry Potter - filmul nu este nici foarte "întunecat" (din acel punct de vedere din care, uitîndu-ne mai atent, îl vedem pe Darth Vader, lordul Sauron sau alţi negativi fascinanţi), deşi acţiunea curge mai tot timpul noaptea sau prin interioare tenebroase; dar asta, o recunoaşte toată lumea, este limita universului scriitoarei. (Şi, la urma urmei, Harry Potter e un roman pentru copii). În cele patru părţi de pînă acum, Harry iese învingător din confruntările cu cel al cărui nume n-ar trebui să-l rostesc, dar uite c-o fac, sîc, Cap-de-mort (Valdemort în original) - şi e de presupus că o va face şi în continuare. Îl vedeţi pe Harry dînd mîna cu partea întunecată? Hm. Iar în film, creatura care se iveşte la final şi ar trebui să te înlemnească de spaimă îţi provoacă mai degrabă mila; are o mimică de parc-ar durea-o stomacul...

Am mai putea regreta, desigur, scurtul timp de emisie al personajelor interpretate de Maggie Smith şi Richard Harris (mult mai consistente în carte) şi veninul, mult mai suculent, al Viperinilor din carte, dar asta înseamnă să fim nu foarte pretenţioşi, ci nişte scorpii de-a dreptul. Cu alte cuvinte, să trecem cu vederea splendida imaginare a jocului de fotbal aerian (una dintre cele mai mari provocări ale cărţii) sau a tablourilor vivante, neaşteptatul citat la Birds (plicurile zburînd din şemineu, bufniţele strînse lîngă casă) şi tot ceea ce ne-a bine-dispus. Pe noi sau, fie, pe copilul din noi...


Harry Potter and the Sorcerer's Stone

Regia: Chris Columbus
Cu: Daniel Radcliffe, Maggie Smith, Richard Harris, Robbie Coltrane, Alan Rickman, Ian Hart