Este binecunoscută povestea de dragoste dintre Luc Besson şi Milla Jovovich, încă o iubire ratată de sfîrşit de mileniu: Besson a făcut-o pe top-modelul de origine ucraineană (care mai avusese un rol insipid în Return to the Blue Lagoon) să rămînă în imaginaţia oricărui cinefil, prin rolul lui Leeloo din The Fifth Element, după care i-a oferit partitura extrem de provocatoare a Ioanei d'Arc, o adevărată piatră de încercare atît pentru regizor, cît şi pentru actriţă. După încheierea filmărilor însă, iubirea dintre cei doi s-a fîsîit, Besson lăsînd-o baltă pe cea pe care o modelase precum un Pygmalion. Nu era, oricum, la prima Galatee de acest fel: după multe roluri nesemnificative, Anne Parillaud a devenit celebră (şi a primit Premiul César) pentru rolul asasinei din Nikita; o dată însă cu despărţirea, artistică şi matrimonială, de Besson, Parillaud s-a scufundat din nou în roluri de duzină. O să vedem care va fi traiectoria în continuare şi a Millei Jovovich.
Cu astfel de premise, filmul lui Luc Besson putea foarte uşor să cadă în penibil, dar vizionarea dovedeşte că acest lucru nu s-a întîmplat: este vorba de o reconstituire istorică reuşită, numeroasele scene de luptă sunt profesionist realizate, iar Milla Jovovich se achită onorabil de greaua sarcină trasată. Pentru a se arăta conştient de miza înaltă a demersului, Besson simte nevoia să introducă spre sfîrşit un personaj imaginar ambiguu: Dumnezeu? Diavolul? Îngerul? Demonul? conştiinţa Ioanei?, interpretat de Dustin Hoffman cu o glugă pe cap, aşa că ultima jumătate de oră e o lungă discuţie pe teme spirituale între Ioana şi acest "mesager", puţin convingătoare după părerea mea.
Recent, Ioana d'Arc a fost interpretată şi de Leelee Sobieski într-o miniserie TV (difuzată de Pro TV), iar dintre interpretările mai vechi o amintim doar pe cea a lui Ingrid Bergman din Giovanna d'Arco al rogo / Ioana pe rug (1954) de Roberto Rossellini, după oratoriul compozitorului francez Arthur Honegger.