O călătorie printre stele - K-Pax

Hazardul a vrut ca această premieră pe ecranele româneşti să coincidă cu alinierea celor cinci planete: Marte, Saturn, Jupiter, Venus şi Mercur, care cu puţin efort, pot fi văzute cu ochiul liber. Dacă ne vom concentra ceva mai mult şi vom face şi un efort de imaginaţie, poate că vom zări, măcar pentru o clipă, şi cea mai recentă invenţie cinematografică, şi anume planeta lui Prot, K-Paxianul, (imaginat de Gene Brewer într-un roman care a fost adaptat pentru ecran abia în 6 ani de zile; muncă nu glumă) un fel de ET mai uman, de care te ataşezi cu uşurinţă şi în a cărui poveste îţi place să crezi.

Kevin Spacey e suficient de straniu ca să dea mister personajului, care declară că vine dintre stele, pe care dovedeşte că le cunoaşte mai bine ca astrofizicieni cu para-doctorate. Iar, cînd medicul său psihiatru, convins şi nu prea, că e doar un amnezic, îl duce la "Observator", cadrul înstelat şi strălucitor nu poate să nu ne ducă cu gîndul la momentul de o intensă poezie din filmul cult Rebel Without a Cause al cărui protagonist James Dean a plecat la ceruri mult prea curînd.

Logica lui Prot depăşeşte adesea normalul unei fiinţe oarecare. El are o întreagă teorie despre perfecţiunea baloanelor de săpun şi e preocupat, ca John Nash, din A Beautiful Mind de razele de lumină ce se reflectă şi au un joc subtil pe un banal pahar de băutură, care aici este înlocuit de un mai romantic glob de cristal. Totul se învîrte în jurul luminii. Ea pentru Prot e prea puternică pe planeta noastră şi de aceea nu se desparte de ochelarii lui de soare, prin ea îşi calculează drumul de întoarcere la locul de baştină în constelaţia Lira, la dată fixă, la 1000 de ani cu viteza luminii.

În lumea utopică a lui Prot se trăieşte cu sutele de ani, nu există cupluri, copiii sunt crescuţi de toată lumea pe rînd ca să aibă mai multe de învăţat, iar actul sexual e ceva neplăcut. El le reproşează oamenilor că vorbesc răstit, obicei rămas de la strămoşii primitivi (aviz celor care practică stilul ţipat) şi că nu muncesc eficient şi mai că se plîng întruna.

Mai tot filmul se petrece într-un sanatoriu de boli mentale, unde se stă destul de prost cu fondurile şi atmosfera aduce cu cea din genialul One Flew Over the Cuckoo's Nest realizat de Milos Forman în 1975 şi oscarizat pe loc. Doctorul, foarte inspirat şi credibil interpretat de Jeff Bridges, marele visător, cum îl descriu compatrioţii, încearcă să-l aducă, pe cît se poate, cu picioarele pe Pămînt, şi evident pentru că suntem în America, îl invită în familie, să petreacă ziua naţională de 4 iulie, la un tradiţional picnic în grădină. Copiii sunt fascinaţi şi batjocoritori în acelaşi timp, singurul lor punct de reper pentru o asemenea curiozitate fiind Star Wars. Fetiţa e şi ea puţin mai originală, umblă îmbrăcată în mireasă de cîte ori are ocazia, încercînd parcă să grăbească trecerea timpului, iar de interplanetar se apropie imediat ca să-l exploateze s-o dea în leagăn.

Mama fetiţei este în peliculă actriţa Mary McCormack, pe care o ştim din High Heels, Low Lifes / Toc înalt şi minte brici unde era o zăpăcită în vreme ce aici ea este cea care dă echilibru întregului cămin. Regizorul, Iain Softley, este realizatorul unei idile romantice şi amare, după Henry James, difuzate de rafinatul HBO - The Wings of the Dove cu Helena Bonham Carter. Cît despre Kevin Spacey, ale cărui cele două Oscaruri cu siguranţă că nu le-aţi uitat (pentru The Usual Suspects şi American Beauty), n-ar trebui ignorat nici premiul Tony pentru performanţa sa teatrală din Pierduţi în Yonkers şi nici faptul că a jucat enorm în cluburi, pentru a avea ocazia unui contact direct cu publicul, dar şi şansa de a improviza, fiind absolvent al prestigioasei şcoli Juilliard. Aşa încît nu trebuie să rataţi întîlnirea cu un asemenea fenomen de un talent incontestabil.