Interacţiuni - Loin

Binecuvîntată fie necunoscuta care a venit să vadă acest film, la cinematograful Europa, în acea dimineaţă de sîmbătă, şi a întregit astfel numărul minim de doi spectatori, fără de care n-ar fi avut loc proiecţia. Celălalt spectator am fost eu. Deşi doamna aceea şi cu mine am fost, timp de două ore, stăpîni peste o sală goală, n-am intrat în vorbă; deci nu pot decît să sper că filmul i-a plăcut la fel de mult cum mi-a plăcut mie.

E (printre alte lucruri) o viziune asupra vieţii din Tanger, o meditaţie pe tema contactelor dintre culturi şi un omagiu adus unuia dintre cele mai mari filme realizate vreodată pe această temă, The River - poemul cinematografic al lui Jean Renoir, despre India. Personajele se împart în insider-i şi outsider-i; în străini care s-au stabilit la Tanger, căutînd acolo o existenţă mai liberă, mai simplă (precum americanul interpretat de Jack Taylor), şi marocani care nu vor decît să evadeze din Africa (precum băiatul interpretat de Mohamed Hamaidi); mai sînt şi cei care au făcut pasul (un personaj absent, stabilit în Canada, care îşi trimite soţia, interpretată de scriitoarea Yasmina Reza, înapoi la Tanger, cu nişte afaceri de familie); cei care refuză să facă pasul, să se dezrădăcineze; cei aflaţi în cumpănă, indecişii; şi cei aflaţi în trecere, rătăcitorii (precum şoferul de camion, interpretat de Stéphane Rideau, care acceptă să facă un transport de haşiş).

La prima vedere, filmul este dezlînat. Dar dacă faci un efort, vei vedea cît de fin sînt integrate personajele şi poveştile lor în textura vieţii din port. Filmul curge cu o seninătate misterioasă (poate de-aceea, unii spectatori rămîn cu impresia că nu se întîmplă nimic), dar nu-i doar legănare ("Uite-le, agale, / Vase, pe canale / Dormind pe apa adîncă") - are curenţi, momente de suspans care te fac să te agăţi de scaun. Şi are un moment de Renoir pur: un picnic la care se adună toate personajele, cu umbrele a doi îndrăgostiţi care se despart şi o femeie gata-gata să nască şi o maşină care nu mai vrea să plece.