Lecţia de suspans - Panic Room

David Fincher s-a lansat în forţă cu Seven, film care aprofunda Răul printr-o poveste poliţistă în şapte timpi (şapte crime care pedepsesc şapte păcate). În Fight Club dădea deja ca soluţie la vindecarea răului societăţii consumiste - distrugerea ei din rădăcini. Între cele două filme a făcut unul mai puţin reuşit, The Game, care atrăgea mai mult prin inventivitatea subiectului decît printr-una regizorală. În orice caz, Fincher are deja un prestigiu confirmat, de regizor care preferă căile noi repetiţiilor. Ceea ce se şi întîmplă în Panic Room, film ce respectă întru totul regula celor trei unităţi de timp, de loc şi de acţiune, fapt ce se anunţă astfel ca o bună şi riscantă provocare.

Riscantă pentru că e greu de făcut un film care să nu iasă dintre zidurile unei case, fie ea una cu două etaje - în primul rînd. Riscantă şi pentru că nu foloseşte decît cîteva personaje, care nu se schimbă structural pînă la sfîrşit. Încă o dată riscantă pentru că, oricum s-ar suci, ştim de la început că filmul se termină bine.

Astfel stînd lucrurile, spaţiul bine delimitat devine în filmul lui Fincher unul pe care aparatul de filmat îl lărgeşte, pătrunzînd în cele mai neînchipuite cotloane, cu o curiozitate iţită în vîrful unei macarale şmechere care se strecoară ca un ţipar prin mînerul unei căni şi prin broasca de la uşă şi care urcă rapid de la un etaj la altul. Faţă de monocromia personajelor, aparatul de filmat devine el însuşi personaj-martor. Măiestria lui Fincher şi a operatorului Darius Khondji (cu care a lucrat şi la Seven) se opreşte cam aici. Mai întîi ajunse în camera etanşeizată a vilei, mama, interpretată de Jodie Foster şi fiica ei reuşesc la un moment dat să scuture acţiunea, astfel ca doi dintre răufăcătorii intraţi în casă să devină prizonieri. În orice caz, spectatorul n-are emoţii că lucrurile nu se vor termina cu bine. Are în schimb curiozitatea să vadă cîte lucruri se pot întîmpla în două ore în acelaşi spaţiu izolat de lume şi de bunii poliţişti.

Puţin inventiv la capitolul acţiune şi personaje, Panic Room pare un exerciţiu de aprofundare a spaţiului (de joc), exerciţiu interesant pentru că poţi să comprimi spaţiul şi să-l lărgeşti după propria dorinţă. Păcat că inovaţiile cu pricina nu ocupă decît prima parte a filmului.


Panic Room

Regia: David Fincher
Scenariul: David Koepp
Imaginea: Conrad W. Hall, Darius Khondji
Muzica: Howard Shore
Montajul:Angus Wall, James Haygood
Cu: Jodie Foster, Dwight Yoakam, Forest Whitekaer, Jared Leto , Kristen Stewart