Atacul de cord - Panic Room

Seven, filmul neo-noir al lui David Fincher, este, probabil, unul dintre cele mai influente thriller-uri ale anilor '90. Următorul său film, The Game, este o versiune paranoică, perversă şi amuzantă a Colindului de Crăciun al lui Dickens. Iar prima oră din Fight Club este o oră de film mare - o suită de glume bolnave, unele geniale, pe seama bărbatului modern şi a temerilor sale legate de pierderea masculinităţii. S-ar putea ca unii spectatori să meargă cu aşteptări prea mari la cel mai recent şi cel mai puţin ambiţios film al lui Fincher, Panic Room, a cărui poveste (o femeie şi un copil asediate o noapte întreagă de trei hoţi, într-o casă mare) este mai veche decît filmele lui Griffith şi al cărui scop este, vorba unei prietene, să-ţi dea un atac de cord la fiecare cinci minute. În timp ce mama şi fiica, închise în camera aceea de refugiu, respingeau atacurile hoţilor, am numărat atacurile de cord şi, chiar dacă media n-a fost chiar de unul la cinci minute, tot au fost cîteva.

Numele de pe afiş sînt Jodie Foster (aspră, autoritară şi splendidă atunci cînd aleargă) şi Forest Whitaker (în rolul hoţului trist). Dar vedetele reale sînt casa violată şi tehnica de filmare a lui Fincher - privirea care caută peste tot, ia casa la purecat din unghiuri imposibile, se vîră pînă şi-n gaura cheii, ca fantoma unui tîlhar sau - aşa cum a observat Alex. Leo Şerban - a unui violator: vedem trei bărbaţi violînd o casă, dar regizorul le-a luat-o înainte, a pătruns peste tot cu aparatul său.

Filmul ar putea fi semnat De Palma sau Noyce, în loc de Fincher. Ar putea fi chiar un exerciţiu de încălzire al lui Polanski. Poate că şi Fincher l-a privit ca pe un exerciţiu tehnic. Dar e un exerciţiu bun - o situaţie clasică de thriller, pe care regizorul o stoarce pînă la ultima posibilitate, pînă la ultimul frison: fetiţa cerîndu-şi injecţia cu glucoză; mama văzînd, cu ajutorul camerelor de supraveghere, pregătirile hoţilor; hoţii încercînd să le gazeze; SOS-urile semnalate cu o lanternă, oprindu-se în jaluzeaua trasă de un vecin; situaţia răsturnîndu-se, ca după un schimb complicat într-un joc de şah, cu hoţii pătrunşi acum în refugiu, peste fetiţa bolnavă, în timp ce mama a făcut rost de un pistol, dar a rămas de cealaltă parte a uşii indestructibile, înarmată şi neputincioasă...