Puterea de a gîndi cu trupul - O vară fierbinte pe Iza

Ce au în comun muzica populară şi dansul contemporan? Aparent nimic sau extrem de puţine, dar un proiect al Teatrului Naţional "Lucian Blaga" din Cluj Napoca (o co-producţie cu Teatrul "Tony Bulandra" Tîrgovişte), O vară fierbinte pe Iza, gestionat creativ de Mihai Măniuţiu, contrazice aserţiunea, şi încă cu argumente solide. Între cele două forme de artă, una străveche, bazată pe oralitate, cealaltă, cu o istorie mai recentă, cultă, poţi identifica relaţionări neaşteptate. Relaţionări pe care spiritul iscoditor al lui Mihai Măniuţiu, experimentator neobosit, adeptul unui teatru intelectualizat, şi-a propus să le releve şi altora. Noua realizare a regizorului clujean aduce alături grupul folcloric "Iza" din Maramureş, coregrafa Vava Ştefănescu şi dansatorul Istvan Teglaş, reunind pe scenă, unde se află deopotrivă performeri şi spectatori, sunete, voci, mişcare, într-o gramatică spectaculară inovatoare. Măniuţiu e în recidivă: cu "Iza" a mai lucrat la Nunta şi la Electra; cu Vava Ştefănescu face echipă eficientă de mai mulţi ani, apropiind arta reprezentaţiei teatrale de o rudă a sa de gradul întîi, dansul. Acum, Măniuţiu a imaginat un scenariu nonverbal în care subiecte capitale ale biografiei individuale (iubire, bucurie, jale, nebunie, speranţă, moarte) sînt evocate prin muzică şi coregrafie, împletirea celor două forme de spiritualitate "spunîndu-ne" o poveste care poate fi a fiecăruia dintre noi, dar care, tocmai de aceea, e şi universală.

Perimetrul de joc e dominat de un fundal metalic, rece, cu o cromatică ce favorizează negrul şi griurile, perimetru animat scenografic de doi copăcei (ai vieţii, intuiesc) plasaţi pe laterale şi evidenţiaţi prin ecleraj, înconjuraţi de cîte o grămăjoară de pămînt şi cîteva ouă, semne ale fertilităţii, îngropate la un moment dat în sol. Aici, în acest cadru, şase artişti populari (patru instrumentişti şi două vocaliste) şi un tandem de dansatori întreţin, vreme de o oră, un dialog artistic pe teme existenţiale. O vară fierbinte pe Iza devine o arhitectură vie, în care un filon muzical arhaic, depozitar al unor elemente de memorie şi înţelepciune ancestrală, de o puritate şi cu o forţă covîrşitoare, şi o coregrafie contemporană, dominată de geometrii frînte, se amorsează reciproc. Cele două variante de expresie spirituală se provoacă una pe cealaltă, preluînd pe rînd controlul, cedîndu-l mai apoi, într-o heteronomie care e miza întregii creaţii. Muzica şi dansul se potenţează mutual, căpătînd valenţe dramatice, teatrale, pentru că ceea ce auzim / vedem nu e nici numai sonoritate, dar nu e nici doar dans, e o "naraţiune" post-modernă (fragmentară, repetitivă, sfidînd logica aristotelică). Armonia perfectă şi simetria melodiilor populare maramureşene (mult prea cunoscutul Cînd s-o-mpărţit norocu' nu e la locul său în coloana sonoră, întrucît un asemenea hit se banalizează printr-un exces de popularitate) contrastează cu dizarmonia voită a coregrafiei, fricţiunea stilistică generînd, paradoxal, o supra-încărcătură energetică, specială, care ţi se transmite ca privitor, te contaminează. Contagiunea, transferul energetic sînt calităţile principale ale spectacolului O vară fierbinte pe Iza. Dinamul electrizării emoţionale e alimentat de mai multe surse, iar fiecare e virtuoz pe "bucata" lui. Ceteraşii sînt emisarii artei făcute cu talent şi pasiune, transmise empiric, din generaţie în generaţie, ca o moştenire de preţ, străină de încorsetările oricărui academism. Oşenii sînt cuceritori în simplitatea şi sinceritatea cu care-şi slujesc măiestria. Sunetele de zongoră, braci, ceteră, drîmbă, tilincă, percuţie, toacă şi voce, redau tonalităţi de la sfîşietor la hipervesel. Cei doi dansatori sînt, la rîndu-le, maeştri ai corporalităţii, ai gestualităţii nonfigurative, cu un vocabular coregrafic ce înseamnă lupta cu gravitaţia, cu echilibrul. Prezenţa lui Istvan Teglas completează scenic dualitatea pe care e construită mizanscena. Personajul său e un alter-ego, un dublu al Vavei Ştefănescu, atît ca înfăţişare, cît şi ca mişcare. Mats Ek zicea că "dansul e puterea de a gîndi cu corpul", iar creaţia clujenilor pare să fie o acreditare a ideii. La spectacolul lui Măniuţiu, lumea trebuie să gîndească cu trupul. Stîrnit de muzică, corpul dansatorilor devine o cutie de rezonanţă, care preia sunetul şi îl translează în gestualitate. Dansul nu ilustrează muzica, ar fi prea facil, o traduce într-o fizicalitate a cărei decriptare e treaba publicului. Vava Ştefănescu şi Istvan Teglas se descurcă bine, dar, la un moment dat ludicitatea propunerii lor pare că sărăceşte, că e dominată de acordurile sonore, că nu se poate ridica la intensitatea histrionică a muzicanţilor. Secvenţa cu scaunele pe care Vava Ştefănescu se străduieşte să le ordoneze mi-a trimis gîndul la o creaţie antologică a Pinei Bausch, Cafeneaua Müller. Pentru Pina Bausch, inventatoarea teatrului-dans, creaţia coregrafică este o improvizaţie controlată. Termenul se pretează şi montării clujene, numai că "improvizaţia" Vavei Ştefănescu e prea controlată pe anumite momente, cînd "replica" ei nu e suficient de puternică, de convingătoare. E drept că tempoul impus muzical e epuizant, dar fluxul imaginativ mai consistent în plan coregrafic era singura soluţie pentru a-i ţine piept.

Oameni, elemente organice, lumini, sonorităţi, ritmuri, energii contagioase fac ca fierbinţeala verii pe Iza să sfîrîie estetic în sufletele receptoare. Potrivirea şi contrastul, armonia şi dizarmonia, simetria şi lipsa de simetrie, arhaicul şi contemporanul sînt reperele cardinale între care navighează fantezia creatorilor. Din "confruntarea" dramatică a muzicii cu dansul, cîştigător iese publicul.


O vară fierbinte pe Iza,
co-producţie Teatrul Naţional "Lucian Blaga" Cluj Napoca, Teatrul "Tony Bulandra" Tîrgovişte;
scenariul şi regia: Mihai Măniuţiu;
scenografia: Mc Ranin;
coregrafia: Vava Ştefănescu;
conducerea muzicală: Ioan Pop;
cu: Vava Ştefănescu, Istvan Teglas, grupul Iza din Maramureş (Ioan Pop, Anuţa Pop, Voichiţa Tepei, Ioachim Făt, Grigore Chira, Gheorghe Pîrja).
Data premierei: 19 mai 2007