Lyne cu Lane - Unfaithful

După ce crezusem c-a devenit un has-been al Cetăţii Filmului, Adrian Lyne revine cu Unfaithful - adaptare îndepărtată a unui film de Chabrol de prin anii '60.

Singura legătură cu Franţa thriller-ului-melodramă amintit este Olivier Martinez în chip de obiect al pasiunii. Ca opţiune de distribuţie este OK (Martinez are acea graţie felină şi sex-appeal boem prin care americanii identifică amantul latin), dar talentul actorului (odinioară, un excelent Husar pe acoperiş / Le hussard sur le toit!) este subfolosit: Martinez e redus la condiţia de buchinist din Soho, cu păr lung, fular în jurul gîtului şi care oferă soţiilor-între-două-vîrste-plictisite-de-soţi, ca preludiu la sex, ceaiuri fierbinţi în apartamentul cît un hangar...Momentul întîlnirii sale cu respectiva soţie-şi-mamă (Diane Lane, foarte convingătoare) este 100% Lyne-touch: în plin New York, un soi de tornadă urbană ia pe sus tot ce găseşte în cale (fusta lui Lane mai ales, ca-ntr-o reclamă la dresuri) şi-i aduce nas în nas pe El şi pe Ea - nu peste mult (cam de la a doua vizită) amanţi torizi, cu secrete de liceeni îndrăgostiţi şi ascunzişuri de maturi responsabili.

Dacă ar fi continuat pe linia asta, a amorului extra-marital fără consecinţe & fără vinovăţii, Unfaithful ar fi fost mult mai interesant - măcar ca excepţie într-o industrie cinematografică atît de conformistă; dar Lyne nu se dezminte (vezi 9 1/2 weeks şi Fatal Attraction), aşa că partea a doua ne serveşte - după dulceaţa ceaiurile calde - biciuiala duşurilor reci. Richard Gere (soţul încornorat, acum într-o nouă prezentare - fără ghiocei la tîmple!) ia problema în mîini, singura problemă a filmului fiind că, totuşi, nu laşi un mascul focos ca Martinez pentru o focă bleagă ca Gere... (Dar pentru a şti asta, ar fi trebuit întrebată femeia Diane).