Maggie Cheung & Tony Leung - In the Mood for Love

China in Your Eyes

Vedetele acestei luni sînt nu doar echivalentul asiatic al Juliei Roberts şi al lui Brad Pitt, ci şi protagoniştii uneia dintre cele mai senzuale şi mai speciale poveşti de dragoste imaginate vreodată pentru marele ecran: In the Mood for Love.

Te-ai putea întreba, şi pe bună dreptate: Vedetele lunii? Oare nu exageraţi un pic? Cine a auzit, la noi, de Maggie Cheung şi de Tony Leung? Poate vreţi să spuneţi Michelle Yeoh, "fata Bond" din Tomorrow Never Dies. Sau Chow Yun-Fat din Anna and the King. Sau Michelle Yeoh şi Chow Yun-Fat din acel love story atît de senzual şi de special care a fost Crouching Tiger, Hidden Dragon. Aşa mai veniţi de-acasă...

Ei bine, nu. Ştim ce spunem: Maggie Cheung şi Tony Leung. Or fi ei necunoscuţi publicului autohton, dar nu e vina lui, după cum nu e nici a lor. La "ei acasă" cei doi actori hongkonghezi sînt megastaruri şi se bucură de o reputaţie care întrece faima americană a lui Brad & Julia la un loc. În mai puţin de 20 de ani de carieră, Maggie a jucat în aproape 80 de filme, iar Tony - în peste 60. Însă, în mod paradoxal, nici unul dintre acestea nu a putut fi văzut pe ecranele noastre. Amîndoi au primit atîtea premii de interpretare în festivalurile locale (Hong Kong, Taiwan etc.) şi internaţionale (Berlin, Cannes etc.) cum Julia & Brad nici n-au visat vreodată. E timpul, aşadar, să fii înaintea celorlalţi şi să-i priveşti în ochi pe Maggie Cheung şi Tony Leung - cu atît mai mult cu cît amîndoi se oferă privirii tale în acest love story, fragil ca un porţelan, care este In the Mood for Love. O extra-recomandare? Proaspătul premiu Cesar pentru cel mai bun film străin, "suflat" de sub nasul lui Dancer in the Dark şi American Beauty.


Chinese Beauty

Cît de greu e să mai faci astăzi un film de dragoste senzual şi special. Emoţionant şi intens. Explicit şi, mai ales, implicit. Să vedem: ca să "împachetezi" atracţia dintre o fată din înalta societate şi un băiat de la clasa a III-a, trebuie mai întîi să construieşti ditamai pachebotul (Titanic). Ca să obţii ceea ce specialiştii numesc alchimie erotică, faci apel la un cuplu căsătorit şi în realitate, fără să-ţi imaginezi că va trebui să recurgi la ajutorul unor "consilieri pe probleme de sex" (Eyes Wide Shut). Ca să vinzi un concept atît de nobil cum este dragostea la prima vedere, e musai ca ea să fie megastar american de cinema, iar el - un pîrlit de librar londonez (Notting Hill). Iar ca să simţi la maximum fluidele pasiunii, trebuie neapărat ca epiderma intimă să fie cît mai la vedere. La prima vedere...

Nimic din toate acestea nu se întîmplă în cel de-al şaptelea film al hongkonghezului Wong Kar-wai, In the Mood for Love. Nici cel mai mic indiciu cum că eroii ar fi făcut dragoste. Nici măcar un sărut pasional. Nici cea mai mică fărîmă de nuditate...

Hong Kong, începutul anilor '60. Tony este editorul unui ziar local, Maggie - secretara unei firme de import-export. Amîndoi se mută în aceeaşi clădire, ba chiar pe acelaşi palier. Amîndoi sînt căsătoriţi, dar jumătăţile lor sînt mai tot timpul în deplasare. Dintr-una într-alta, descoperă că amîndurora le plac poveştile de arte marţiale, dar şi că - surpriză - soţul ei are aceeaşi cravată ca a lui, iar soţia lui - aceeaşi geantă ca a ei... În faţa evidenţei că partenerii lor (ale căror feţe nu le vedem deloc!) au de fapt o relaţie extraconjugală, apropierea dintre soţii înşelaţi pare inevitabilă. Sau nu? Regizorul declară: "Ştiam că vreau să tratez legătura imposibilă dintre aceste două personaje, dar n-am vrut s-o rezolv ca-n poveştile de dragoste clasice sau ca-n melodrame. De aceea, am construit In the Mood for Love ca pe un thriller, ca pe un film de suspans." De aici şi tensiunea, misterul plutitor al acestui film în care, vorba unui cîntec: "You must be waiting for things to happen / Expecting something to happen / But nothing ever happens".


In the Mood for Love

Într-adevăr, aştepţi să se întîmple ceva dar, cu cît înaintezi în poveste, nu se întîmplă nimic din ceea ce te-ai aştepta. Filmul tratează spaţiile dintre acele întîmplări pe care tu, ca spectator, le anticipezi. Totul este sugestie, amînare; priviri sau zîmbete; cineastul transformă aşteptarea (noastră, dar şi a eroilor) în voluptate, iar obiectivul aparatului preschimbă fiecare mişcare sau detaliu pe care le "atinge" în senzualitate hipnotică: rochiile viu colorate şi cu imprimeuri înflorate, mulate şi încheiate pînă la gît ale lui Maggie; felul ei lent şi tărăgănat în care coboară scările pentru a cumpăra tradiţionalii noodles; tapetul roz; draperiile roşii; ochelarii negri şi costumele impecabile ale lui Tony; beţigaşele roşii; chiar aburii de la noodles sau rotocoalele de fum de ţigară care se înalţă atît de languros la cer, pe muzica lui Nat King Cole, încît s-a spus despre film că ar fi o declaraţie de dragoste făcută... cancerului pulmonar! Dar lucrul extraordinar referitor la In the Mood for Love e că toate acele secvenţe pasionale cărora le simţim lipsa au fost într-adevăr filmate. "Le-am tăiat însă în ultima clipă", spune regizorul. "Am vrut să fie ca-ntr-un film de Hitchcock în care lucrurile importante se întîmplă în afara cadrului. E suficient dacă doar le ghiceşti. Nu trebuie să le şi vezi." Premiera canneză i-a deconcertat pe protagonişti, care oricum n-aveau habar cum va arăta povestea în varianta finală, întrucît nu a existat nici un scenariu. Tony: "Nu pot să-mi şterg din minte toate acele imagini pentru că eu chiar am turnat scenele respective. Acum stau însă şi mă întreb: s-a întîmplat sau nu?"


Maggie

Nici Maggie Cheung n-a ştiut despre ce urma să fie vorba în In the Mood for Love. Cel puţin aşa mi-a mărturisit anul trecut, în timpul festivalului de la Hong Kong, cu doar trei săptămîni înainte de premiera de la Cannes: "Am început prin a pregăti o comedie romantică pe care trebuia s-o filmăm la Beijing, dar autorităţile locale s-au opus. Am continuat prin a improviza nişte istorioare despre... mîncare. Într-o bună zi, stilistul echipei mi-a adus o rochie croită după un model retro. I-a plăcut cum pică pe mine, mi-a filmat reacţiile şi aşa cred că a început totul. Cum se va termina nu ştiu deocamdată." Maggie Cheung îi este însă recunoscătoare, într-un fel, lui Wong Kar-wai, care îi oferea, în 1988, primul ei rol adevărat în As Tears Go By - altfel n-ar fi acceptat să se arunce cu capul înainte într-un proiect cum a fost In the Mood for Love: fără scenariu, fără să ştie nimic despre personajul ei, fără să aibă habar că turnajul se va întinde preţ de 15 luni şi că se va transforma într-un film de epocă. "Mă încred în el mai mult chiar decît în soţul meu" (n.n.: regizorul francez Olivier Assayas, cu care a turnat, în 1995, Irma Vep). De aceea a colaborat cu el ori de cîte ori a avut ocazia: în 1990, la elegiacul Days of Being Wild şi în 1994, la "marţialul" Ashes of Time. De aceea l-a şi aprobat, imediat după ce-a văzut ce "s-a ales" de In the Mood for Love: "Eliminînd scenele esenţiale şi păstrînd momentele insignifiante, Wong a inventat un nou mod, complet original, de a povesti."

Complimentul e cu atît mai percutant cu cît el vine din partea unei actriţe trecute prin nu mai puţin de 76 de poveşti cinematografice (fără a mai socoti şi numeroasele apariţii în seriale de televiziune). Născută în Hong Kong (1964) şi crescută într-un mic orăşel din Anglia, Maggie Cheung debutează pe marele ecran la 18 ani, urmare a unui titlu de Miss Hong Kong cîştigat cu un an în urmă. Între primul ei film (Prince Charming, filmat în 1982, dar distribuit în 1984) şi cele mai recente (Sausalito şi acest In the Mood for Love) se întinde un şir ameţitor de titluri care atinge, nu de puţine ori, cifre record infernale: 10, 11 sau chiar 13 filme pe an. Unele filme le toarnă în doar 8 zile, alteori se întîmplă să lucreze la trei în paralel. "Eram panicată şi lucram în disperare, pentru că, în industria hongkongheză, o actriţă peste 30 de ani nu îi mai interesa pe producători." Din 1985, îi ţine companie lui Jackie Chan în filme din seria Police Story care, deşi sînt hituri, nu contează prea mult în cariera ei. "N-am nimic împotrivă să joc o idioată, numai că filmele cu Jackie nu-ţi dau ocazia s-o faci nici pe asta măcar. El are nevoie de o fătucă pe care s-o salveze. Ca spectatoare, admir mult ceea ce face. Ca parteneră însă, a fost teribil de frustrant." Nici măcar kung-fu nu a învăţat cine ştie ce... Cu As Tears Go By face saltul de la comedioarele de acţiune şi melodramele de doi bani la filme serioase. În 1992, Center Stage îi aduce un Urs de Argint la Berlin (primul dobîndit de o asiatică!) pentru rolul miticei actriţe chinezoaice de film mut, Ruan Lingyu, iar un an mai tîrziu, colaborarea cu Tsui Hark la Green Snake face să se vorbească despre violenţa erotică a lui Maggie Cheung. Aceste două cuvinte sînt şi piesele care lipsesc, cu atîta graţie, din In the Mood for Love...


Tony

Pentru Tony Leung nu a fost o problemă să îndure turnajul mamut la In the Mood for Love şi nehotărîrile - deja proverbiale - ale lui Wong Kar-wai. Lucrase la aproape toate filmele anterioare ale lui Wong: de la Days of Being Wild la Chungking Express (1994, film-cult pentru o întreagă generaţie de cinefili, unul dintre favoritele lui Tarantino) şi Ashes of Time, culminînd cu problematicul Happy Together (1997). În această melodramă gay care traduce în imagini una dintre cele mai frumoase definiţii date tangoului ("expresia verticală a unei dorinţe orizontale"), Tony joacă un homosexual care se desparte de iubitul său şi încearcă să ia viaţa de la zero, mutîndu-se la Buenos Aires. Filmul începe cu o scenă de dragoste foarte şocantă - atît de şocantă, încît Tony a crezut, iniţial, că e vreo glumă proastă a regizorului. Ca să-l convingă s-o joace, acesta i-a spus: "În Chungking... te îndrăgosteai de un săpun şi de o cutie de sardele; de ce nu te-ai îndrăgosti şi de un bărbat? Doar eşti actor, ce naiba?" Într-o carieră de aproape 60 de titluri, care i-a permis însă şi cîteva "evadări" în zona muzicii pop, Tony Leung (39 de ani) jucase oricum tot ce se putea juca (eroi romantici, dar şi retardaţi, muţi, orbi, călugări şi chiar poliţişti corupţi). Colaborase cu toate numele în vogă din zonă, inclusiv John Woo (pentru Bullet in the Head şi Hard Boiled), sărind, ca şi Maggie, de la rolurile uşurele, de serie B, la cele mai "grele".

Acestora din urmă le datorează majoritatea Oscarurilor hongkongheze primite şi, evident, Premiul de interpretare obţinut la Cannes pentru rolul din In the Mood for Love: "Ştiam că voi lucra din nou cu Maggie şi că e o poveste de dragoste. După şase luni de filmări, am înţeles că, de fapt, e povestea unei răzbunări: înşelat de soţie, personajul meu se răzbună seducînd eroina jucată de Maggie. Secretul pe care-l ascunde în acea gaură din zidul templului din Angkor (n.n.: una dintre cele mai frumoase şi mai emoţionante scene din film) este remuşcarea sa, pentru că el n-a iubit-o niciodată cu adevărat pe acea femeie." Vorba celor de la Premiere: romanticii au de ce să fie dezamăgiţi de această versiune. Din fericire, e doar una dintre multele interpretări posibile ale acestei bijuterii de film...